X-FEST 2023. Energic. Tânăr. Creativ
29 August 2023, 13:59
În perioada 7-15 octombrie, Teatrul EXCELSIOR organizează prima ediție a X-FEST, Festivalul Internațional de Teatru Tânăr EXCELSIOR. Nouă zile și nopți în care teatrul cu, despre sau pentru tineri va lua cu asalt Bucureștiul, în cadrul unui eveniment de amploare, unic în peisajul cultural al Capitalei.
Timp de 9 zile se vor desfășura 18 reprezentații ale unor spectacole relevante pe plan internațional, realizate de companii și artiști de valoare din Germania, Franța, Cehia, Grecia, Bulgaria și România, pe scenele a 8 teatre bucureștene (Teatrul EXCELSIOR, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Teatrul Odeon, Teatrul de Comedie, Teatrul Nottara, Teatrul Mic, Teatrul Metropolis, Teatrul Godot). La acestea se adaugă o secțiune de formare pentru tineri care include workshopuri, spectacole-lectură precum și zeci de spectacole în liceele bucureștene. Publicul are ocazia de a vedea creații recente din teatrul internațional, într-o selecție care celebrează anvergura și diversitatea teatrului contemporan, reunind spectacole captivante și inovatoare. Artiști renumiți și tinere talente emergente ale teatrului european se regăsesc în selecția festivalului alături de creatori importanți ai teatrului românesc de azi și de mâine.
X-FEST reunește regizori de teatru marcanți, precum Thomas Ostermeier, Leander Haußmann, Alexandra Badea, Rostislav Novak Jr, Sára Arnstein, Thanos Nikas, Andrea Gavriliu, Gianina Cărbunariu, Bobi Pricop, Vlad Cristache, Irisz Kovacs, Bogdan Georgescu, Andrei Huțuleac, Diana Mititelu și companii precum Teatrul Schaubühne din Berlin, Teatrul RambaZamba din Berlin, Cirk la Putyka din Praga, Hedera Helix si Mascaret Production din Franța, Ufftenzivot din Praga, Ars Moriendi din Salonic, Teatrul Național „Ivan Vazov” din Sofia, Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, Teatrul German de Stat din Timișoara, Teatrul de Stat Constanța, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, Teatrul „Regina Maria” din Oradea, Teatrul EXCELSIOR din București, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.
Tema acestei prime ediții a festivalului este cu o rezonanță aparte pentru vremurile pe care le trăim – Limite/Limits. Cât de departe putem ajunge ca ființe umane, care sunt limitele noastre personale, care sunt limitele interioare și care sunt limitele corpului uman? Care sunt limitele impuse de societate și câte dintre ele devin doar obstacole în nevoia noastră de a gândi și de a ne exprima liber? De ce încă mai construim între noi ziduri și de ce încă se moare pentru a apăra sau a încălca granițe într-o lume în care auzim în fiecare zi cuvântul globalizare? Care sunt limitele teatrului și în ce măsură nevoia disperată de a împinge și mai departe limitele tehnologiei va afecta arta noastră? Toate acestea sunt întrebări esențiale pentru încercarea noastră de a ne defini locul în societate, ca tineri, ca artiști, ca oameni, și de a înțelege unde suntem noi în clipa asta, în acest inceput de secol XXI, și care este drumul pe care trebuie să mergem de aici înainte. Sperăm ca în spectacolele pe care le vom vedea împreună în X-FEST să găsim răspunsurile măcar pentru câteva dintre aceste întrebări.
„E o mare provocare pentru mine să vin în întâmpinarea unei categorii de public neglijate în România, adolescenții și tinerii adulți, și să ofer, atât prin repertoriul pe care îl coordonez la Teatrul EXCELSIOR cât și prin organizarea acestui festival, produse culturale care să-i pună față în față pe tineri cu artiști și creații care le pot modela sufletul și le pot reaminti că fără artă, fără frumos, viața e inconsistentă. Îmi propun ca X-FEST să devină, în timp, cel mai important Festival Internațional de Teatru al României.”
(Vlad Cristache, Manager Teatrul EXCELSIOR)
În ceea ce privește selecția, celebrul Schaubühne Theater din Berlin revine în București, de data aceasta cu O istorie a violenței, un spectacol în regia unui star al regiei contemporane, Thomas Ostermeier, probabil cel mai marcant nume din istoria teatrală recentă. O altă companie teatrală din Berlin, de mare succes internațional, RambaZamba, vine pentru prima dată în țara noastră cu spectacolul Zbor deasupra unui cuib de cuci, în regia lui Leander Haußmann, celebru actor și regizor german de teatru și film, care a montat la cele mai prestigioase teatre din Germania, precum Berliner Ensemble, Thalia Theater Hamburg, Volksbühne Berlin. Din Franța vom aduce un spectacol cu o prezență de mare succes în această vară în programul Festivalului de la Avignon – Cea care privește lumea, produs de Hédéra Hélix și Mascaret Production, scris și regizat de Alexandra Badea, recent laureată cu Premiul pentru Teatru al Academiei Franceze. Tot în X-FEST veți avea șansa să vă întâlniți și cu două senzaționale trupe de teatru din Cehia. BOOM vol. 2, spectacolul companiei Cirk La Putyka din Praga, conceput și regizat de Rostislav Novak Jr.,a avut premiera la Edinburgh Festival Fringe în august 2022. Studenți și absolvenți ai Academiei de Teatru și Circ din Kiev au fost invitați să lucreze alături de tinerii artiști ai Circului La Putyka și împreună au găsit un limbaj comun, într-o combinație efervescentă de teatru, circ, acrobație, break dance, street dance, dans contemporan, muzică live și artă modernă. This is not a love song, spectacolul companiei Ufftenzivot din Praga, regizat de Sára Arnstein, este o explozie de muzică, improvizație și umor despre muzica pop și modul în care industria muzicală ne influențează viețile într-un mod pe care ni-l dorim sau poate nu. Din Grecia, de la Salonic, vine spectacolul Humanitarium, al teatrului Ars Moriendi, conceput de tânărul regizor Thanos Nikas ca un joc interactiv, un experiment live cu final deschis, în care spectatorii votează câștigătorul după fiecare rundă, pe o aplicație instalată pe telefoanele mobile la intrarea în sală. Teatrul Național ,,Ivan Vazov” din Sofia participă la festival cu un spectacol marca Andrea Gavriliu. Fiesta este un remarcabil performance, la granița dintre teatru și dans, creat de una din cele mai apreciate coregrafe din România împreună cu opt dintre actorii celui mai prestigios teatru din Bulgaria.
Teatrul EXCELSIOR va deschide seria spectacolelor din România cu o premieră absolută: DOUĂ ORE CU PAUZĂ, un spectacol de Gianina Cărbunariu, unul din cele mai importante nume ale regiei și dramaturgiei românești de azi. Noul ei spectacol abordează o temă extrem de sensibilă din istoria noastră recentă – educația instituționalizată. O odisee cool pentru tineri, spectacolul TSCHICK. De ce am furat mașina – regizat la Teatrul German de Stat din Timișoara de Irisz Kovacs – va spune povestea lui Maik și a lui Tschick, doi adolescenți care cred că trebuie să existe și o altă lume decât cea pe care o cunosc acasă și la școală. Teatrul „Regina Maria” din Oradea va prezenta spectacolul Fiul de Florian Zeller în regia lui Bobi Pricop, o dramă de familie care tratează într-un mod realist un subiect sensibil: depresia la adolescenți și suferința prin care trec toți cei care se confruntă cu o astfel de problemă. Antisocial, în regia lui Bogdan Georgescu, una dintre cele mai de succes producții cu și despre tineri ale Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, ne va oferi o perspectivă complexă asupra stării de fapt din școlile românești. Teatrul „Maria Filotti” Brăila va prezenta NAUFRAGIAT! Fantasticele aventuri ale lui Louis de Rougemont (povestite chiar de el însuși) de Donald Margulies, în regia lui Andrei Huțuleac. Jocuri în curtea din spate de Edna Mazya, spectacol regizat de Diana Mititelu la Teatrul de Stat Constanța, i-a adus tinerei regizoare Premiul pentru Debut la Gala UNITER din 2021 și este un spectacol despre cruzime, o radiografie a psihicului adolescentin. Teatrul Tineretului din Piatra Neamț aduce, în premieră pe scenele din București, FRONTAL - un spectacol de Gianina Cărbunariu, premiat în cadrul celei de-a XX-a ediții a Premiilor Radio România Cultural, la categoria „Teatru”. Teatrul EXCELSIOR va închide Festivalul cu spectacolul PUNK ROCK de Simon Stephens, în regia lui Vlad Cristache. Visceral, incisiv, bulversant, Punk Rock este o analiză dezarmant de sinceră a societății noastre, din perspectiva unor adolescenți aflați în pragul examenului maturității.
În paralel, pe întreaga perioadă a Festivalului, se va desfășura și o secțiune de formare pentru tineri care include un Workshop de dramaturgie susținut de Alexandra Badea, regizor de teatru și film, dramaturg, romancier, regizor asociat al Teatrului Național „La Colline” din Paris, la care vor participa opt tineri pasionați de teatru, finaliștii ediției din acest an ai Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA. La finalul atelierului va avea loc o serie de spectacole-lectură cu textele selecționate, cu participarea actorilor Teatrului EXCELSIOR. În plus, Teatrul EXCELSIOR va lua cu asalt liceele bucureștene prin proiectul #oradedirigentie, care propune o serie de spectacole in zeci de licee bucureștene. Spectacolele vor avea loc în sălile de curs, ca un flash mob în timpul orei de dirigenție, vor aborda teme strict legate de problemele cu care se confruntă noua generație și vor fi urmate de dezbateri între actori și tinerii spectatori.
BILETE sunt disponibile pe platforma WWW.BILET.RO:
https://bilet.ro/X-FEST și la casa de bilete a Teatrului EXCELSIOR
PROGRAMUL COMPLET AL FESTIVALULUI
FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU TÂNĂR EXCELSIOR
X-FEST 2023, ediția I
sâmbătă 7 octombrie
18.00 Teatrul EXCELSIOR, Sala Ion Lucian
DOUĂ ORE CU PAUZĂ
un spectacol de Gianina Cărbunariu
Teatrul EXCELSIOR București
2 h (cu pauză) / 14+
spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
duminică 8 octombrie
18.00 Teatrul EXCELSIOR, Sala Ion Lucian
DOUĂ ORE CU PAUZĂ
un spectacol de Gianina Cărbunariu
Teatrul EXCELSIOR București
2 h (cu pauză) / 14+
spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
20.00 Teatrul Odeon, Sala Majestic
ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI
EINER FLOG ÜBER DAS KUCKUCKSNEST
de Dale Wasermann după romanul omonim al lui Ken Kesey
regia Leander Haußmann
RambaZamba Theater Berlin, Germania
1 h 40 min (fără pauză) / 14+
spectacol în limba germană cu traducere în limba română și limba engleză
luni 9 octombrie
18.00 Teatrul EXCELSIOR, Sala Ion Lucian
TSCHICK. DE CE AM FURAT MAȘINA
adaptare Robert Koall după romanul omonim al lui Wolfgang Herrndorf
regia Irisz Kovacs
Teatrul German de Stat Timișoara
1 h 50 min (fără pauză) / 12+
spectacol în limba germană cu traducere în limba română și limba engleză
20.00 Teatrul Național București, Sala Ion Caramitru
O ISTORIE A VIOLENȚEI
IM HERZEN DER GEWALT
de Édouard Louis
adaptare Thomas Ostermeier, Florian Borchmeyer și Édouard Louis
regia Thomas Ostermeier
Schaubühne Theater Berlin, Germania
2 h (fără pauză) / 16+
spectacol în limba germană cu traducere în limba română și limba engleză
marți 10 octombrie
18.00 Teatrul Metropolis, Sala Mare
FIUL
de Florian Zeller
regia Bobi Pricop
Teatrul „Regina Maria” Oradea
1 h 45 min / 14+
spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
20.00 Teatrul Național București, Sala Ion Caramitru
O ISTORIE A VIOLENȚEI
IM HERZEN DER GEWALT
de Édouard Louis
adaptare Thomas Ostermeier, Florian Borchmeyer și Édouard Louis
regia Thomas Ostermeier
Schaubühne Theater Berlin, Germania
2 h / 16+
spectacol în limba germană cu traducere în limba română și limba engleză
miercuri 11 octombrie
18.00 Teatrul de Comedie, Sala Radu Beligan
CEA CARE PRIVEȘTE LUMEA
CELLE QUI REGARDE LE MONDE
text și regie Alexandra Badea
Hédéra Hélix & Mascaret Production, Franța
1 h / 10+
spectacol în limba franceză cu traducere în limbile română și engleză
18.00 Teatrul EXCELSIOR, Sala Ion Lucian
ANTISOCIAL
un spectacol de Bogdan Georgescu
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
1 h / 15+
spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
21.00 Teatrul de Comedie, Sala Radu Beligan
CEA CARE PRIVEȘTE LUMEA
CELLE QUI REGARDE LE MONDE
un spectacol de Alexandra Badea
Hédéra Hélix & Mascaret Production, Franța
1 h / 10+
spectacol în limba franceză cu traducere în limbile română și engleză
joi 12 octombrie
18.00 Teatrul EXCELSIOR, Sala Ion Lucian
NAUFRAGIAT!
de Donald Margulies
regia Andrei Huțuleac
Teatrul „Maria Filotti” Brăila
2 h (fără pauză) / 10+
spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
20.00 Teatrul Mic, Sala Atelier
JOCURI ÎN CURTEA DIN SPATE
de Edna Mazya
regia Diana Mititelu
Teatrul de Stat Constanța
1 h 10 min / 14+
spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
vineri 13 octombrie
18.00 Teatrul EXCELSIOR, Sala Ion Lucian
HUM@NITARIUM
de Stela Papadimitriou
regia Thanos Nikas
Ars Moriendi Theatre Group Salonic, Grecia
1 h 10 min / 15+
spectacol în limba greacă cu traducere în limba română și limba engleză
20.00 Teatrul Godot, Palatul Bragadiru
FIESTA
concept și coregrafie Andrea Gavriliu
Teatrul Național „Ivan Vazov” Sofia, Bulgaria
59 min / 15+
spectacol de teatru fizic
sâmbătă 14 octombrie
18.00 Teatrul EXCELSIOR, Sala Ion Lucian
THIS IS NOT A LOVE SONG
regia Sára Arnstein
Ufftenživot Praga, Cehia
1 h 20 min / 15+
20.00 Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu
FRONTAL
după Ion Creangă
un spectacol de Gianina Cărbunariu
Teatrul Tineretului Piatra Neamț
2 h 10 min / 16+
spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
duminică 15 octombrie
17.00 Teatrul EXCELSIOR, Sala Ion Lucian
PUNK ROCK
de Simon Stephens
regie Vlad Cristache
Teatrul EXCELSIOR București
2 h 45 min (fără pauză) / 15+
spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
20.00 Teatrul Național București, Sala Studio
BOOM vol. 2
concept și regie Rostislav Novák Jr.
Cirk La Putyka Praga, Cehia
1 h 10 min / 15+
spectacol jucat în limbile engleză, cehă și ucrainiană cu traducere în limbile română și engleză