Vorbește cu mine/ Talk to Me, o terifiantă poveste horror, realizată de starurile YouTube Danny și Michael Philippou, din 22 septembrie în cinema
03 August 2023, 11:39
Vorbește cu mine/ Talk to Me, un horror sângeros, incredibil de atmosferic și convingător, filmul de debut al fraților australieni Danny și Michael Philippou, celebri pe YouTube pentru conținutul lor de tip live-action combat videos, se anunță a fi o poveste de succes de box office. Producția realizată cu buget redus a obținut în primul weekend de lansare 10 milioane de dolari după difuzarea în 2.340 de cinematografe din SUA, depășind așteptările distribuitorului și stabilind astfel un al doilea record de încasări pentru compania A24, după succesul înregistrat anterior cu Hereditary. Filmul va ajunge din 22 septembrie și în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.
Povestea fraților Philippou urmărește un grup de tineri din Adelaide care descoperă o mână îmbălsămată cu ajutorul căreia pot invoca spirite. Mia (Sophia Wild), o adolescentă de 17 ani, îndurerată de moartea mamei sale, ajunge în acest grup prin intermediul prietenei sale Jade și, în curând devine dependentă de invocarea spiritului mamei sale. Obsesia ei dezlănțuie o forță supranaturală înfiorătoare.
Video teaser: https://youtu.be/Luu7OfpMn-4
Producție independentă, Vorbește cu mine/ Talk to Me a beneficiat de un buget de 4,5 milioane de dolari, a avut premiera internațională în cadrul Sundance Film Festival și este scris de Danny Philippou și Bill Hinzman după un concept de Daley Pearson.
„Acesta este un debut excelent pentru un film de groază independent, realizat cu un buget de 4,5 milioane de dolari”, spun specialiștii. „Genul horror continuă să fie o zonă foarte creativă pentru noi talente sau în curs de dezvoltare.”
Filmul a beneficiat de numeroase review-uri pozitive, Sunday Times numind filmul un Blair Witch Project al zilelor noastre, în timp de Chicago Tribune laudă incisivitatea și persuasivitatea actorilor care interpretează personajele principale.
„Deși se bazează pe figuri de stil familiare și convenții stilistice, un scenariu devastator și o distribuție carismatică (în frunte cu Sophie Wilde) fac din Talk To Me o poveste terifiantă și de o durere sfâșietoare”, spune publicația americană AV Club.
Frații gemeni Danny și Michael Philippou sunt deținătorii canalelor de YouTube RackaRacka și Left on Red. RackaRacka a câștigat numeroase premii, printre care Best International Channel Streamy Award, Best Overall la Online Video Awards și AACTA Award pentru Best Web Show. Originari din Adelaide, Australia de Sud, frații Philippou locuiesc în Los Angeles, dar și-au anunțat intenția de a continua să facă filme în Australia.
Talk to Me va avea premiera în cinematografe 22 septembrie, distribuit de Independența Film.
Urmărește-ne și pe conturile noastre de Social Media:
YouTube | Facebook | Instagram