Ascultă Radio România Cultural Live

Verde la joc și teatru: „Marea aventură urbană” îi învață pe copii regulile de circulație rutieră

Verde la joc și teatru: „Marea aventură urbană” îi învață pe copii regulile de circulație rutieră

25 Martie 2025, 16:08

Stagiunea actuală continuă, la Teatrul Ion Creangă, cu noi spectacole pentru copii. Pe 29 martie, de la ora 16:00, în Foaierul Sălii Mari din str. Piața Amzei nr. 13, are loc premiera spectacolului „Marea aventură urbană” – Educație rutieră prin joc și teatru, adresat categoriei de vârstă peste 3 ani. Prin intermediul unei povești vesele și originale, micii spectatori vor înțelege mai ușor regulile esențiale privind conduita în oraș, indiferent că traversează strada, se deplasează cu un mijloc de transport în comun sau vor doar să se joace.

În primii ani de viață, modelele comportamentale primite de la persoanele cele mai apropiate – părinți, îngrijitori, educatori – sunt nu doar parte din dezvoltarea identității, ci și o sursă de descoperire a lumii din jur, a relației cu ea și a atitudinii față de ea. Copiii văd, observă, imită și, imitând, învață. Același lucru se întâmplă și în cazul regulilor de circulație rutieră – dacă îi văd pe cei apropiați lor respectându-le, vor proceda la fel. Dacă nu, vor duce mai departe exemplul negativ.

Regizat și scris de Julieana Drăghici, „Marea aventură urbană” își propune să devină un titlu de referință în contextul reprezentațiilor cu scop explicit educativ, subtitlul „Educație rutieră prin joc și teatru” evidențiind, și el, acest detaliu. Scenariul, la rândul lui, a fost scris în concordanță cu legislația națională, Strategia națională pentru siguranța rutieră și ghidurile emise de autorități în acest sens. Julieana Drăghici explică, în declarația de mai jos, intenția și conținutul spectacolului:

„Spectacolul <<Marea aventură urbană>> le oferă copiilor posibilitatea să învețe, prin mijloace artistice, regulile de circulație rutieră. Rolul teatrului, pe lângă cel de formare a simțului estetic, este și unul educativ. Cei mici vor fi familiarizați cu principii de bază privind comportamentul în oraș, fie că este vorba de traversarea unei treceri de pietoni, de mersul cu bicicleta, autobuzul sau tramvaiul ori de joaca cu mingea în spațiul public. Prin recuzită tematică, schimburi de replici amuzante și muzică jucăușă, spectacolul va cuceri publicul, inițiindu-l, în același timp, în educația rutieră.”

Unul e mai temător, altul mai pus pe distracții, unul mai încrezător, altul mai atoateștiutor – personajele din „Marea aventură urbană” sunt cum nu se poate mai reale! Sub înfățișarea lor de Iepuraș, Bursuc, Veveriță, Vulpiță și Raton, se ascund de fapt mici personalități. Iepurașului, cel care și dă start poveștii, îi este frică pentru că urmează să se mute la oraș - o lume nouă și cam aglomerată. Însă totul devine mai ușor datorită prietenilor săi, a jocurilor propuse de ei pentru a se obișnui cu conduita rutieră și pentru a deveni, în cele din urmă, mai curajos. Interpretarea actorilor din distribuție – Julieana Drăghici, Vera Linguraru și Cezar Vlad Popescu (ultimii doi cu roluri duble) – va da autenticitate trăirilor lor, felului de-a fi și modului prietenos de a relaționa. Copiii se vor regăsi în pofta eroilor de a se juca și, într-un final, de a învăța prin joacă.

Din echipa de creație mai fac parte Delia Ionescu, autoarea conceptului spațiului scenic și a costumelor, și Radu Mihalache, care a semnat muzica și versurile. Cromatica decorului, universul imaginat prin prezența copacilor pictați și recuzita specifică vor captiva atenția publicului, iar linia melodică jucăușă și versurile rimate vor face din „Marea aventură urbană” un spectacol de neuitat.

Biletele pentru ziua premierei (sâmbătă, 29 martie, ora 16:00), dar și pentru reprezentațiile din luna aprilie, au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de pe platformele Entertix și Myticket.



MAREA AVENTURĂ URBANĂ – EDUCAȚIE RUTIERĂ PRIN JOC ȘI TEATRU


Regia și scenariul: Julieana Drăghici
Muzica și versurile: Radu Mihalache
Conceptul spațiului de joc și costumele: Delia Ionescu

Cu: Julieana Drăghici, Vera Linguraru, Cezar Vlad Popescu


Categoria de vârstă: 3+
Durata: 45 min


INFORMAȚII SUPLIMENTARE
www.teatrulioncreanga.ro
Facebook.com/TeatrulIonCreanga
Instagram.com/TeatrulIonCreanga


Teatrul Ion Creangă este o instituție publică de cultură subordonată Primăriei Capitalei și Consiliului General al Municipiului București.

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie
Teatru și film 11 Aprilie 2025, 06:37

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie

„TWST / Things We Said Today” , filmul hibrid la care cineastul Andrei Ujică a început să lucreze în...

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie
Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis
Teatru și film 11 Aprilie 2025, 06:05

Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis anunță premiera spectacolului Aer , după Airswimming de Charlotte Jones, cu inserții documentare de Roxana...

Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis
Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală
Teatru și film 10 Aprilie 2025, 12:40

Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală

Pentru filmul ”Marching in the Dark”/ "Mărşăluind în întuneric ", regizorul indian stabilit...

Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală
Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025
Teatru și film 10 Aprilie 2025, 12:34

Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025

Florin Mihăilescu , unul dintre cei mai talentați și prolifici directori de imagine din cinematografia românească, va...

Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025
Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie
Teatru și film 09 Aprilie 2025, 12:33

Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie

După anunțarea evenimentului Amadeus LIVE , programul de cine-concerte din cadrul celei de-a 24-a ediții a Festivalului...

Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie
Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”
Teatru și film 08 Aprilie 2025, 16:00

Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”

Astăzi, 8 aprilie, de la ora 18:30 , va avea loc vernisajul unei expoziții inedite -  „Erori au...

Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”
Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025
Teatru și film 08 Aprilie 2025, 14:44

Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025

Actorul Pavel Bartoș a primit Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin la Gala Premiilor Uniunii...

Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025
A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul  „Dennis, pericol public”
Teatru și film 07 Aprilie 2025, 10:03

A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul „Dennis, pericol public”

Jay North , actorul care a jucat rolul lui Dennis în serialul de televiziune „Dennis, pericol public​” timp...

A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul „Dennis, pericol public”
Ascultă live

Ascultă live

14:30 - 15:00
Cine Fascinație
Ascultă live Radio România Cultural
14:05 - 15:00
TOPUL NOSTRU ...
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
14:00 - 15:00
English 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
13:30 - 15:00
Teatru Naţional Radiofonic (înregistrare RRC)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
14:00 - 15:00
De Voie Bună 2
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
11:03 - 15:00
Pulsul Zilei
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
14:00 - 15:03
Știri
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
13:03 - 16:00
Exclusiv FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
14:00 - 15:00
Emisiune în lb. maghiară
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru