Teatrul Național Radiofonic în competiția oficială pentru Prix Ex Aequo 2022
13 Octombrie 2022, 14:46
Radio România, cu producția Teatrului Național Radiofonic Cum să ne purtăm cu clienții de Ema Stere, în regia lui Mihnea Chelaru, se află în competiția oficială a secțiunii Youth la prestigioasa bienală Prix Ex Aequo 2022. Concursul internațional, dedicat teatrului radiofonic pentru copii și tineret, este organizat de Radioteleviziunea Slovacă (RTVS), în cooperare cu Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU).
A 14-a ediție a Prix Ex Aequo se va desfășura la Bratislava, în perioada 8-11 noiembrie 2022. Organizatorii au anunțat selecția oficială la cele două categorii de concurs (povești și basme pentru copii și producții pentru tineret), care aliniază în total 16 producții, din țări 15 țări europene.
Prix Ex Aequo este un festival care se desfășoară o dată la doi ani și își propune să pună în valoare producția de piese de teatru radiofonic pentru copii și tineret, precum și schimbul internațional de competențe și know-how teoretic, tehnic și profesional în domeniul teatrului radiofonic. Prin specificul său, Prix Ex Aequo este unicul concurs dedicat producțiilor pentru copii și tineret dintre evenimentele girate de EBU, prima sa ediție având loc în 1996. Un juriu internațional format din experți în literatura și creația dramatică pentru publicul tânăr și pentru copii va evalua producțiile în concurs și va desemna câștigătorii la cele două categorii de concurs.
Povestirea scurtă Cum să ne purtăm cu clienții de Ema Stere este o radiografie ironică a amoralismului generalizat din societatea românească de azi. Mimarea eticii muncii, disprețul pentru oameni, abandonul valorilor profesionale sunt nucleul micii povestiri cu tentă moralizatoare, surprins ironic încă din titlul Cum să ne purtăm cu clienții. Într-un obscur atelier mecanic, patronul service-ului auto transmite tânărului ucenic valorile meseriei și ale conduitei față de clienți, iar umorul și ironia sunt armele cu care Ema Stere înfruntă această adevărată plagă socială. Nota inofensivă a dialogului subliniază promiscuitatea morală a personajului matur, exponent al valorilor societății contemporane, dar și o posibilă versiune actualizată a „omului nou” visat de comunism. Tânărului ucenic i se predă lecția pervertirii morale, camuflate de aparența bunăvoinței. Ca peste tot în literatura sa, Ema Stere observă cu îngăduință și înțelegere slăbiciunile naturii umane. Pare să ierte și să accepte limitele personajelor sale, dar cu cât tonul relativizează valoarea faptelor aparent banale, cu atât mai puternic se decupează conținutul critic al relatării.
Oana Cristea Grigorescu
Cum să ne purtăm cu clienții de Ema Stere. Adaptarea radiofonică: Mihnea Chelaru. În distribuție: Radu Gabriel, Bogdan Cotleț. Asistent regie: Janina Dicu. Înregistrări de teren: Mihai Coman și Marius Țoghină. Inginer de sunet: Mihnea Chelaru. Redactor: Oana Cristea Grigorescu. Regia artistică: Mihnea Chelaru.