Teatrul „Gong” din Sibiu își redeschide sălile pentru public!
04 Ianuarie 2021, 19:52
„Hermann visează” în regia Elizei Păuna și „Cel mai mare Gulliver” în regia lui Alexandru Dabija sunt cele două spectacole prezentate la început de an de Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu.
„Suntem entuziasmați să ieșim din nou în fața publicului, după o pauză de aproape 11 săptămâni. Avem încredere că anul acesta va fi unul mai blând pentru noi toți! Bucuria revederii e cu atât mai mare pentru că vom juca pentru prima dată cu public un spectacol pregătit anul trecut, dar pe care l-am prezentat doar online. Regulile de protecție sanitară rămân valabile, iar numărul de locuri disponibile va fi sub 30% din capacitatea sălilor”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.
„Hermann visează” în regia Elizei Păuna, după o adaptare de Daniel Chirilă, se constituie ca o declarație urbană de dragoste adusă Sibiului, marcând cu gingășie farmecul orașului prin casele cu ochi, Piața Mare, Brukenthal sau desenele lui Dan Perjovschi. Imaginația este una dintre super-calitățile lui Hermann, un băiețel obișnuit de numai opt ani, pentru care un drum banal spre școală, devine o aventură în care acesta devine eroul care îi salvează pe părinți, profesori și chiar întregul oraș. Pasional și jucăuș, Charlie Fălămaș articulează această călătorie prin muzica sa, alături de actorii Raluca Răduca, Adrian Prohaska și Lucia Barbu, ce redau bucuria teatrului de animație printr-un joc exaltant și tehnic. Producția de la Sibiu se bucură de contribuția scenografului Romulus Boicu, ce susține imaginarul poveștii într-o construcție versatilă, cu precizia unei științe a visului. Spectacolul nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 5 ani. Cei mici vor putea fi alături de Hermann atât vineri, 8 ianuarie, de la ora 18:00, cât și sâmbătă, 9 ianuarie, de la orele 11:00 și 18:00, dar și duminică, 10 ianuarie, de la ora 11:00.
„Cel mai mare Gulliver” are la bază o adaptare de Leta Popescu, după textul omonim al lui Gellu Naum, unul dintre cei mai îndrăgiți autori români pentru copii, cunoscut mai ales pentru „Cărțile cu Apolodor”. Spectacolul de la Sibiu este construit pe muzica Adei Milea și îl aduce pe scenă pe Matei, un puști supărat pentru că e prea mic și crește prea încet. Ca prin minune, plimbându-se prin curte, Matei dă peste un cangur pitic care îi îndeplinește dorința și îl transformă într-un uriaș. Călătoria fascinantă a lui Matei spre mare surprinde atât prin tehnica noilor păpuși cu arc și tije, dar și prin proiecțiile live la scenă. Ca un inedit, trupa actorilor de la Sibiu a fost transformată într-o orchestră, iar întreg spectacolul a fost gândit ca unul muzical, ritmat și haios. Producția este recomandată copiilor cu vârsta peste 5 ani. Spectacolul va fi prezentat vineri, 15 ianuarie, de la ora 18:00, sâmbătă, 16 ianuarie, de la orele 11:00 și 18:00, dar și duminică, 17 ianuarie, de la orele 11:00.
Bilete vor fi disponibile online, începând de marți, 5 ianuarie. Pentru mai multe detalii accesați https://www.facebook.com/teatrul.gong.sibiu/ sau puteți folosi numărul de telefon 0269 210 906. Ne revedem la teatru!