Teatrul Giuvlipen lansează Rezistența este o fată care schimbă lumea
08 Martie 2021, 09:52
Luptele fetelor sunt aproape sistematic - și adesea intenționat - umbrite și ascunse de vedere, dar istoria nu va putea șterge niciodată vocile lor este de părere Compania de teatru independent feminist rom Giuvlipen care lansează pe 8 martie primul episod al seriei de monologuri video Rezistența este o fată care schimbă lumea.
Parte din proiectul cultural internațional Povești despre Rezistența Fetelor (Stories of Girls’ Resistance), seria spune poveștile inspiraționale, complexe și nefiltrate ale fetelor care ripostează și își imaginează lumi mai bune pentru ele și pentru societățile în care trăiesc.
Proiectul global a debutat în noiembrie 2020 și va îngloba un total de 120 de povești spuse în 5 limbi diferite despre fete din 65 de țări care schimbă lumea. Ele vor fi aduse la viață prin artă video, muzică, teatru, cântec, poezie și alte forme de documentare creativă.
Douăsprezece dintre aceste povești sunt realizate de teatrul Giuvlipen și vor lua forma unor monologuri video performate de artistx* romx. Între acestea sunt și patru povești ale unor artistx și activistx romx care trăiesc în România. Bianca Varga, Nicoleta Ghiță, Georgiana Aldessa Lincan și Bety Pisică și-au împărtășit experiențele de rezistență artistică și feministă.
Fiecare dintre aceste monologuri video este o posibilitate de a ne uita prin ochii acestora: ce înseamnă, de exemplu, să îți creezi propria emisiune pentru comunitatea ta LGBTQAI+ atunci când nu există reprezentare în mass-media? Cum te simți atunci când faci trap de mare succes pe Tik-Tok, dar încă sunt mulți oameni care „te trimit la cratiță” doar pentru că ești femeie romă în acest domeniu muzical? Cum e să lupți pentru accesul fetelor la educație sau cum un episod de bullying în școală te face să realizezi că vrei să devii actriță și să scrii versuri cu funcție terapeutică? Vă invităm să vă lăsați inspiratx de aceste modele de rezistență.
Monologurile video scrise și coordonate de artista Mihaela Drăgan vor fi publicate, începând cu 8 martie, pe canalele sociale ale companiei Giuvlipen (pe pagina de Facebook și pe conturile de Youtube, Vimeo și Instagram). Mai multe informatii despre Povești despre Rezistența Fetelor/Stories of Girls’ Resistance găsiți pe: https://ro.girlsresistance.org/ și https://www.instagram.com/girlsresistance/.