Teatrul Evreiesc de Stat – evenimente online la comemorarea a 80 de ani de la Pogromul legionar de la Bucureşti
21 Ianuarie 2021, 14:51
Teatrul Evreiesc de Stat a programat o serie de evenimente online care omagiază memoria victimelor Pogromului de la București și Holocaustului.
În intervalul 21 - 27 ianuarie sunt accesibile publicului momente din spectacolele Luminile ghetoului, București 41 tur-retur, O lecție de bune maniere - de Jean-Claude Grumberg, IDIȘ? - de Peca Ștefan și Janka - de Oscar K. Speace, la orele 10.00, 19.00 și 21.00.
Îi puteți revedea online pe actorii Maia Morgenstern, Geni Brenda Vexler, Roxana Guttman, Mihai Ciucă, Katia Pascariu, Mihai Nițu, Andrei Miercure, Cristina Cîrcei, Lucian Ionescu și Viorica (Bantaș) Predica, accesând paginile de Facebook și YouTube ale teatrului.
Pogromul de la Bucureşti, din 21-23 ianuarie 1941, s-a desfăşurat pe fondul Rebeliunii Legionare – conflictul deschis dintre generalul Ion Antonescu şi Mişcarea Legionară – acest episod reprezintă unul dintre momentele de apogeu al practicilor antisemite din România. Evenimentul a fost alcătuit dintr-o serie de acte violențe și crime împotriva evreilor din Capitală.
Acțiunile au debutat în seara zilei de 20 ianuarie 1941, iar în următoarele două zile, cartierele Dudești și Văcărești din Capitală au fost devastate și supuse jafurilor. Bilanţul final cuprinde peste 120 de morţi, majoritatea macabrelor asasinate fiind comise în pădurea Jilava – unde au fost înregistrați 90 de morți – precum şi la Abator, pe şoselele Fundeni şi Pantelimon.
Pe lângă pierderile de vieți omenești se numără și cele materiale, în timpul celor trei zile fiind jefuite şi devastate numeroase sinagogi și case de rugăciune, precum și sediul Comunității Evreilor din București. Templul Cahal Grande a fost complet devastat, arzând complet, în urma incendierii de către legionari.
Conform datelor Federației Uniunilor de Comunități Evreiești, pagubele materiale includ peste 1.200 de imobile evreiești, dintre care 25 de temple și sinagogi din Capitală, care aveau să fie devastate sau incendiate. Au fost atacate și jefuite 616 magazine și 547 locuințe, fiind afectați direct cel puțin 3.579 de evrei.