Teatrul Apropo - „Dincolo de oglindă” continuă online
10 Noiembrie 2020, 13:40
“Nu putem înlocui emoția din sala de teatru, dar ajungem la mai multe inimi”, Radu Popescu, regizor
Spectacolul „Dincolo de oglindă”, pus în scenă și filmat la Teatrul Apropo din București își continuă micro-turneul în online. Acesta a început offline în data de 1 noiembrie la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați. În contextul actual, va continua online după următorul program: sâmbătă, 14 noiembrie 2020, ora 12:00, la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, și va putea fi vizionat timp de 24 de ore gratuit (până duminică 15 noiembrie 2020, ora 12:00), accesând următoarele adrese: https://vimeo.com/teatrulapropo, https://www.facebook.com/TeatrulApropo , https://www.facebook.com/teatrulandreimuresanu.
Sâmbătă, 21 noiembrie 2020, ora 12:00, la Teatrul de Stat din Constanța, spectacolul va putea fi vizionat timp de 24 de ore gratuit (până duminică 22 noiembrie 2020, ora 12:00), accesând: https://vimeo.com/teatrulapropo, https://www.facebook.com/TeatrulApropo sau https://www.facebook.com/teatruldestatconstanta.
Inspirat din micro-eseurile din volumul “Oglinzile” de Petru Creția, spectacolul explorează prin mișcare, sunet și poezie experiențele personale ale corpului și ale imaginii corpului în societatea contemporană, punând întrebări extrem de actuale despre relația dintre corp, sine și percepția celorlalți… în vremuri de distanțare socială, purtare obligatorie de măști și “apropierea” pe care ne-o oferă spațiile virtuale, în fapt, mijloace care ne înstrăinează tot mai mult unii de alții și de noi înșine.
“Chiar dacă situația pandemică ne pune piedici, noi am ales să ne reinventăm și să continuăm demersul nostru de a promova generația tânără de artiști români și de a-i pune în dialog cu publicul, de a educa prin teatru generații noi de spectatori, de a pune în discuție prin intermediul dramaturgiei contemporane problemele arzătoare ale artiștilor și ale publicului. Știm că spectacolele înregistrate și difuzate online nu vor putea înlocui emoția dintr-o sală de teatru, însă în același timp sesizăm oportunitatea ca teatrul independent și arta create de tinerii artiști să ajungă dincolo de sala de spectacol, la inimile cât mai multor spectatori” a declarat Radu Popescu, regizorul și dramaturgul spectacolului „Dincolo de Oglindă” și directorul Teatrului Apropo.