„Sufleorul fricii”, de Matei Vișniec, premieră fără public, la Teatrul Național Aureliu Manea Turda
24 Martie 2021, 17:33
O radiografie a lumii al cărei motor este frica, indusă prin toate mijloacele. O invitație la o clipă de meditație despre urmele de întuneric ascunse în fiecare dintre noi ne lansează Teatrul Național Aureliu Manea Turda.
Unul dintre spectacolele care era programat să aibă premiera în luna martie și care a fost reprogramat, asemenea celorlalte, este spectacolul „Sufleorul fricii”, de Matei Vișniec, regia Jakab Muriel Manea. Spectacolul se va juca fără public sâmbătă, 27 martie 2021.
„Sufleorul Fricii”, de la prima lectură de prin anii '80, a rezistat timpului și va rezista, fiindcă sentimentul primordial pe care se bazează acest text, este FRICA. Acest sentiment inoculat de orice regim totalitar (pentru a-i anihila omului reacțiile normale la abuzuri și nedreptăți), va exista și va rezista încă mult timp și de acum încolo, din păcate.
„Dumneavoastră, Omul Care Tace, sunteți la rădăcina prăbușirii” - ne spune Sufleorul Fricii. ” - Jakab Muriel Manea, regizor.
Spectacolul „Sufleorul fricii” este un one man show despre o lume supusă fricii, despre împărăţia groazei învelită în catifea, despre coşmarul ce s-a adeverit a fi utopia comunistă. Scris de Matei Vişniec în vremea studenţiei sale, „Sufleorul fricii” (1977) este un monolog construit asemenea unei parabole, combinând în mod inedit, absurdul, comicul şi tragicul.