Spectacolul NĂSCUT ÎN 2000 deschide ediția a X-a a festivalului 25 de (ore) zile de teatru (non-stop)
25 Septembrie 2020, 09:33
Anul acesta
festivalul 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP
își adaptează formatul din rațiuni de siguranță sanitară. Cele 25 de ore de
teatru devin 25 de zile de teatru. Spectacolele și evenimentele se vor
desfășura din 2 octombrie până în 26 octombrie.
Spectacolul
sezonului, NĂSCUT ÎN 2000, scris și
regizat de Bogdan Sărătean, deschide festivalul la Sala Thalia, vineri, 2
octombrie, la ora 19:00. Este unicul eveniment indoor,
celelalte acțiuni
urmând a se desfășura în aer liber. Biletele au fost puse în vînzare exclusiv
în format electronic pe portalul iabilet.ro la un preț accesibil (40 lei DOUBLE și 30 lei
SINGLE).
Spectacolul NĂSCUT ÎN 2000, produs de BIS Teatru, a avut premiera în 16 augut
2020, în cadrul programului ACCES ONLINE finanțat de Ministerul Culturii.
Transmisia premierei (în direct din Grădina BIS) a adunat peste 30.000 de
spectatori în mediul virtual.
Protagonistele spectacolului sunt
actrițele Aneea Opriș, Alexandra Roatiș și Andrada Grosu, toate născute în anul
1990. Pe parcursul procesului de creație li s-a alăturat Shama Leah, născută în
Kampala, Uganda.
Textul spectacolului a fost generat
într-un proces de colaborare între regizor și actrițe pe baza experiențelor
personale ale acestora în ceea ce privește maternitatea.
Procesul de creație, conceperea
scenariului precum și repetițiile au avut loc integral în mediul online, fiind
documentate și înregistrate.
Incluzând premiera, spectacolul a fost
difuzat on-line de trei ori, putând fi văzut pe viu, în Grădina BIS, de cinci
ori, cu un număr limitat de spectatori. În 2 octombrie, în deschiderea maratonului
teatral din acest an, NĂSCUT ÎN 2000 se va juca pentru prima dată într-un
spațiu închis, în scenografia adaptată a Alexandrei Budianu.
Anul acesta, maratonul teatral marca BIS
presupune 18 evenimente în 8 spații din Sibiu, împărțite tematic în patru
capitole: capitolul I - Umor/ Uman, capitolul II – Experimental/ Nișă, capitolul III – Social/ Comunitar/ Emoție, capitolul
IV – Basm/ Feerie.
Programul
complet al festivalului poate fi consultat pe pagina de facebook BISTeatru. Detalii
în curând pe site-ul bisteatru.ro
Proiectul “25 de ore de teatru (non-stop)”
este organizat de Asociația
BIS (BIS Teatru), fiind cofinanțat
de Primăria Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu. Partener de tradiție:
MARQUARDT.
“A
zecea ediție! Era
cumva o datorie față de noi să facem maratonul teatral. Dar în același timp
ar fi fost o inconștiență și o lipsă de prețuire la adresa publicului să ne
încăpățânăm să ținem cu dinții de conceptul de non-stop. Riscurile erau prea
mari în contextul actual. Am inventat acest format nu doar safe, cât și
atractiv. Vom oferi timp de 4 weekenduri emoție, viu, zâmbete. Credem că acum
mai mult ca oricând e nevoie de un teatru angajat, care să nu cadă în capcana
entertainmentului lipsit de substanță. De un teatru de care oamenii să aibă
realmente nevoie. Deschidem cu ultimul nostru spectacol smuls din măduva atât
de personală a actrițelor din distribuție. Și e sănătos faptul că un proiect
care a fost anume conceput în primă fază pentru mediul virtual (asta a fost
ideea programului Acces ONLINE inițiat de Ministerul Culturii), generează,
iată, un spectacol viu care rămâne în repertoriul BIS Teatru, și care sperăm că
va avea o viață cel puțin la fel de lungă precum predecesorul său NĂSCUT ÎN 90.
Nu întâmplător am programat spectacolul atât la Sala Thalia, în deschiderea
festivalului, cât și la Grădina BIS, unde se va juca în 17, 18 octombrie. Vrem
să relevăm dimensiunile lui și să-i testăm gradul de adaptabilitate. Să veniți
să fiți parte din el!”
Bogdan
Sărătean, regizor, coordonator BIS Teatru