Ascultă Radio România Cultural Live

SFR 12: Spectacole de teatru, eveniment in memoriam și un program de filme studențești Oana Pellea, pentru prima dată la SFR

21 Iulie 2021, 10:13

 

            Echipa festivalului Serile Filmului Românesc (SFR) anunță noutăți pentru ediția cu numărul 12, ce va avea loc la Iași în mai puțin de o lună. Astfel, dincolo de selecția de filme românești, programul va include și două spectacole de teatru, unde îi vom vedea în distribuție pe unii dintre cei mai apreciați actori ai momentului.

Programul este completat de un eveniment in memoriam, Amza Pellea 90, prilej cu care, cei ce l-au iubit și îl iubesc pe cel care a dat viață personajelor Mihai Viteazul sau Nea Mărin vor redescoperi personalitatea și sensibilitatea marelui actor.

Sunt foarte bucuroasă de inițiativa festivalului, de a dedica memoriei tătălui meu un eveniment în cadrul ediției de anul acesta. Voi avea bucuria și de a juca spectacolul «Mă tot duc», tot la inițiativa festivalului. Reîntâlnirea cu publicul ieșean o așteptam demult. Este un public pe care îl iubesc și de care mi-a fost dor. De Iași mă leagă foarte multe amintiri, dar cea mai prețioasă este cea când l-am vizitat pentru prima oară. Tata (Amza Pellea) m-a luat cu el într-un turneu la Iași și mi-a prezentat orașul. Aștept cu nerăbdare reîntâlnirea cu Iașul”, mărturisește Oana Pellea.

Tot la categoria evenimentelor speciale, organizatorii anunță și două întâlniri cu liceeni și studenți, cu teme de discuție axate pe direcțiile și experimentele realizate de-a lungul timpului în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București.

 

            Biletele pentru spectacolele de teatru au fost puse în vânzare pe eventbook.ro, iar în limita locurilor disponibile vor putea fi achiziționate și direct de la locația desfășurării evenimentelor. Programul complet, în curând pe www.festivalsfr.ro.

 

Joi, 12 august 2021, Cinema Ateneu, ora 20.30 – Spectacol de teatru – Mă tot duc... 

Distribuția: Oana Pellea, Mihai Gruia Sandu

Bilete: https://bit.ly/ma-tot-duc

Oana Pellea și Mihai Gruia Sandu joacă rolul unui cuplu care încearcă să-și rezolve neînțelegerile intimităților, reușind să creeze un spectacol al contradicţiilor, al contorsionărilor şi al mutilărilor din noi înşine, care pendulează între absurd şi poezie, între candoare şi tristeţe.

 

Vineri, 13 august 2021, Cinema Ateneu, ora 18.00 – Eveniment Amza Pellea 90 – Proiecție de film „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” (1972)

Regizor: Sergiu Nicolaescu

Invitați: Oana Pellea, Cristian Șofron, Ioana Pavelescu, Ileana Popovici

Bilete: https://bit.ly/amza-pellea90

            După cum spune Eva Sârbu (Actori care nu mai sunt), „Dacă Amza Pellea ar fi făcut un singur rol şi acela era Ipu, tot ar fi rămas în istoria filmului românesc ca mare actor. A fost rolul vieţii lui”, actorul va putea fi văzut în filmul „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” (1972), considerat de critici drept unul dintre cele mai bune filme regizate de Sergiu Nicolaescu.

Proiecția de film va fi urmată de o discuție la care va participa Oana Pellea, fiica marelui actor, alături de Cristian Șofron, Ioana Pavelescu, Ileana Popovici, personalități care au jucat în film sau care au contribuit la realizarea acestuia.

Expoziția de fotografie Nemuritorul Amza Pellea, cu imagini ce îl prezintă pe Amza în diferite roluri și ipostaze, va putea fi vizitată gratuit pe tot parcursul lunii august, în Mica Pinacotecă, în interiorul Ateneului Național din Iași.

Sâmbătă, 14 august 2021, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, ora 18.30 – Spectacol de teatru Caramitru-Mălăele, câte-n lună și în stele

Cu participarea violoncelistului Adrian Naidin

Distribuția: Ion Caramitru, Horaţiu Mălăele

Bilete: https://bit.ly/caramitru-malaele

Mai mult decât o reuniune între invitații speciali ai edițiilor SFR cu numărul 11 și 12, actorul Horațiu Mălăele și prietenul său de-o viață, marele Ion Caramitru, aduc pe scenă „probabil cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani”, așa cum îl descrie Ion Caramitru.

Spectacolul este o excelentă provocare pentru doi maeștri rostitori de versuri, eleganți și inteligenți, care explorează cu umor subtilități ale minții și colțuri secrete ale sufletului. Caramitru recită răscolitor, imaginând, cu inteligență și ingeniozitate, răspunsuri pe măsură unui Horațiu Mălăele vulcanic, irezistibil și plin de umor - demonstrații de virtuozitate într-un duel de vorbe ai cărui martori sunt adesea Shakespeare, Topîrceanu sau Nichita.

Duel de vorbe de duh, versuri alese, umor fin și o muzică desăvârșită, pe strunele violoncelistului Adrian Naidin.

Evenimentul va fi urmat de lansarea cărții Tehomir (ed. All), dedicată mamei sale și unde maestrul Horațiu Mălăele a interpretat rolul unui scriitor priceput, ce aduce în prim plan „mocirla unei lumi aflate la răscruce”.

 

Joi, 12 august 2021, Liceul Varlaam, ora 12.00 – Prezentarea proiectului „Arhiva activă – Filme UNATC 1966-1971”

Invitat: Alex Sterian

*Intrarea este liberă

 

Joi, 12 august 2021, Universitatea Națională de Arte Iași, ora 16.00 – Prezentarea proiectului „Arhiva activă – Filme UNATC 1966-1971”

Invitat: Alex Sterian

*Intrarea este liberă

În prezența prorectorului Alex Sterian, coordonatorul proiectului de digitalizare a arhivei de filme studențești, evenimentul prezintă istoria filmului și a teatrului din România.

Programul cuprinde nouă filme scurte din perioada 1966-1971, realizate de prima generație de studenți la Regie și la Operatorie după o pauză de un deceniu. Spectatorii vor recunoaște actori deveniți faimoși (Toma Caragiu, Mitică Popescu, Dan Turbatu) și vor putea admira câteva dintre primele filme ale unor cineaști ce aveau să confirme ulterior (Radu Gabrea, Ada Pistiner, Felicia Cernăianu, Iosif Demian, Timotei Ursu, Vivi Drăgan Vasile).

 

Organizat de: ARTIS

Inițiat de: Asociația Studenților Jurnaliști

Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii, Primăria Municipiului Iași, Ateneul Național din Iași

Asigurător oficial: Groupama

Cu sprijinul: Consiliului Județean Iași, Dacin Sara, Centrului Național al Cinematografiei

Parteneri oficiali: Cinema Ateneu, Palas Mall Iași

Partener de ospitalitate: Unirea Hotel & SPA

Răsfățat de: Dulcinella

Vinul oficial: Gramma

Igienizat de: Casa Lebăda

Partener media oficial: Europa FM

Promovat în rețeaua: Wink public multimedia

Mașina oficială: Ford  ATI Motors Holding

Sponsori: Apa cinefililor: Zizin, Leomi Chocolate, Tiki Bistro, Cafeneaua Piața Unirii, Cheffa, Acaju, Glazurai, Cuptorul Moldovencei, Vitamin Aqua, Fabrica de print, Seroussi, Papucei

Parteneri: Universitatea „Petre Andrei” din Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Uniunea Cineaștilor din România, Casa de Cultură „Mihai Ursachi”,  Liceul Varlaam, Bistro la noi, Restaurant Panoramic, Coffice, Gadal Tea, Oprem, Mihaela Iacob, Edith Val, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Iași Airport, Cărturești, TV5 Monde

 

Parteneri Media: Agerpres, Radio România Iași, Radio România Cultural, TVR Iași, MovieNews, Suplimentul de cultură, Ziarul de Iași, Viva Fm, Evenimentul, TVR Moldova, Cinemaraton, Radio Hit, Munteanu, InOras, Apollonia TV, Zile și nopți, Iași TV Life

RESURSE ONLINE SFR

Facebook: https://www.facebook.com/serilefilmuluiromanesc

Instagram: https://www.instagram.com/serilefilmuluiromanesc/

Youtube: http://bit.ly/2xDS0wH

Google+: https://plus.google.com/+SerilefilmuluiRomanesc

Site: www.festivalsfr.ro

 

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie
Teatru și film 11 Aprilie 2025, 06:37

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie

„TWST / Things We Said Today” , filmul hibrid la care cineastul Andrei Ujică a început să lucreze în...

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie
Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis
Teatru și film 11 Aprilie 2025, 06:05

Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis anunță premiera spectacolului Aer , după Airswimming de Charlotte Jones, cu inserții documentare de Roxana...

Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis
Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală
Teatru și film 10 Aprilie 2025, 12:40

Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală

Pentru filmul ”Marching in the Dark”/ "Mărşăluind în întuneric ", regizorul indian stabilit...

Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală
Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025
Teatru și film 10 Aprilie 2025, 12:34

Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025

Florin Mihăilescu , unul dintre cei mai talentați și prolifici directori de imagine din cinematografia românească, va...

Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025
Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie
Teatru și film 09 Aprilie 2025, 12:33

Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie

După anunțarea evenimentului Amadeus LIVE , programul de cine-concerte din cadrul celei de-a 24-a ediții a Festivalului...

Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie
Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”
Teatru și film 08 Aprilie 2025, 16:00

Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”

Astăzi, 8 aprilie, de la ora 18:30 , va avea loc vernisajul unei expoziții inedite -  „Erori au...

Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”
Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025
Teatru și film 08 Aprilie 2025, 14:44

Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025

Actorul Pavel Bartoș a primit Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin la Gala Premiilor Uniunii...

Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025
A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul  „Dennis, pericol public”
Teatru și film 07 Aprilie 2025, 10:03

A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul „Dennis, pericol public”

Jay North , actorul care a jucat rolul lui Dennis în serialul de televiziune „Dennis, pericol public​” timp...

A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul „Dennis, pericol public”
Ascultă live

Ascultă live

14:00 - 14:30
IClasă
Ascultă live Radio România Cultural
14:00 - 14:05
Ştiri
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
14:00 - 15:00
English 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
13:10 - 15:00
Muzica anilor tăi (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
14:00 - 15:00
De Voie Bună 2
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
11:03 - 15:00
Pulsul Zilei
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
14:00 - 14:03
Știri
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
13:00 - 16:00
Exclusiv FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
14:00 - 15:00
Emisiune în lb. maghiară
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru