Ascultă Radio România Cultural Live

Retrospectiva Anonimul XXI la București va avea loc între 29 august – 1 septembrie la Cinema Elvire Popesco și Cinema City Cotroceni

26 August 2024, 11:46

Retrospectiva celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL – care a avut loc la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), se va desfășura în perioada 29 august - 1 septembrie în București, la Cinema Elvire Popesco și Cinema City din Afi Palace Cotroceni.

Programul ANONIMUL 2024 a cuprins două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, una de lungmetraje internaționale, dar și proiecții de lungmetraje românești, unele dintre ele prezentate în avanpremieră națională.

Publicul din București va putea viziona în avan-avanpremieră la Cinema City Cotroceni filmul „Trei kilometri până la capătul lumii” regizat de Emanuel Pârvu și distins zilele trecute la Sarajevo FF cu marele trofeu al festivalului pentru Cel mai bun film și Premiul Cineuropa. Filmat la finalul anului trecut la Sfântu Gheorghe și Dunavăț, lungmetrajul va putea fi văzut în perioada 30 august – 5 septembrie, de la ora 19:30, la Cinema City din Afi Palace Cotroceni. Fiecare proiecție din acest interval va fi introdusă de unul dintre membrii echipei filmului. Premiera în cinematografe este prevăzută pentru data de 11 octombrie 2024, iar distribuitorul național al filmului este Independența Film.

Selectat anul acesta în Competiția Oficială la Cannes unde a fost premiat cu Queer Palm, „Trei kilometri până la capătul lumii” surprinde întâmplările prin care trece un adolescent care își petrece vara în satul său natal din Delta Dunării. Într-una din seri acesta este atacat pe ulița satului, iar de a doua zi lumea îi este dată peste cap.

La Cinema Elvire Popesco vor fi proiectate filmele din competiții – lungmetraje internaționale, scurtmetraje străine și românești, dar și cel mai nou film semnat de Michel Franco, „Memory”, cu Jessica Chastain și Peter Sarsgaard în rolurile principale precum și „Girl With the Needle”, regizat de Magnus von Horn, care a avut premiera mondială anul acesta în Competiția Oficială de la Cannes, ambele prezentate în afara competiției la ANONIMUL.

Michel Franco a fost prezent la Sfântu Gheorghe la ediția Festivalului din 2017 când a primit Trofeul Anonimul pentru contribuția la frumusețea cinematografiei universale. Filmul său, „Memory”, este „o poveste captivantă, jucată la superlativ cu delicatețe și maturitate” de cei doi actori din rolurile principale după cum scriau cei de la The Guardian. În 2023 Peter Sarsgaard a primit la Veneția Premiul pentru cel mai bun actor – Volpi Cup, pentru rolul din film.

Inspirat dintr-o întâmplare adevărată, „The Girl with the Needle” este „un coșmar expresionist al femeilor abandonate de societate”, „un film extraordinar și supărător — un basm pentru adulți populat din belșug cu vrăjitoare și nenorociți, dar în care societatea se dovedește a fi adevăratul monstru”, „o călătorie terifiantă” după cum apreciau cei de la Variety.

Tot la Cinema Elvire Popesco spectatorii bucureșteni vor putea vedea filmele din competiția de lungmetraj: „Banel & Adama” – prezentat în 2023 în Competiția Oficială de la Cannes – este o tragică poveste de dragoste plasată în măreția terestră a Sahelului (Senegal), ce urmărește doi tineri îndrăgostiți care luptă cu tradițiile rigide pentru independență și puterea de a decide; „City of Wind” – arătat pentru prima oară la Veneția în Selecția Oficială Orizzonti – în care Ze, un tânăr de 17 ani, studiază din greu la școală pentru a reuși în societatea rece și dură a Mongoliei moderne; „Sweet Dreams” – care a avut premiera în competiția de la Locarno 2023 – începe cu moartea subită a lui Jan, stăpânul unei plantații de trestie de zahăr dintr-o insulă îndepărtată din Indonezia, eveniment ce o lasă pe soția acestuia în stare de șoc; „Excursion” – Mențiunea Specială, Concorso Cineasti del Presente, la Locarno – în care o adolescentă ce caută validarea colegilor este prinsă în propria-i minciună, inventează o sarcină și devine centrul unei controverse care scapă de sub control și câștigătorul Trofeului Anonimul 2024 –Photophobia” regizat de Pavol Pekarcik și Ivan Ostrochovský (care este și producătorul filmului câștigător al Trofeului Anonimul din 2022 – „107 Mothers”). Filmul ne face cunoștință cu Niki, în vârstă de 12 ani, care ajunge împreună cu familia lui într-o stație de metrou din Harkiv pentru a se adăposti de războiul terifiant de afară. Pentru familia sa lumina zilei este sinonimă cu pericolul de moarte, iar băiatului nu îi este permis să părăsească incinta stației luminată constant de lumina neoanelor.

Scurtmetrajele românești premiate anul acesta – „(În) Cerc”, regizat de Andreea Parfenov, desemnat cel mai bun scurtmetraj românesc și „WTF Luci!?” de Paul Radu, recompensat cu Premiul „Ovidiu Bose Paștină”, dar și „Masterpiece | La Gran Obra” (Spania), semnat de Álex Lora, ales de publicul de la Sfântu Gheorghe Cel mai bun scurtmetraj din competiția internațională, vor putea fi văzute, de asemenea, la Cinema Elvire Popesco.

Biletele pentru proiecțiile din cadrul Retrospectivei Anonimul XXI la București pot fi deja cumpărate de pe Eventbook.ro. pentru filmele programate la Cinema Elvire Popesco și de pe CinemaCity.ro pentru proiecțiile filmului „Trei kilometri până la capătul lumii”.

Programul integral va putea fi consultat în scurt timp pe www.festival-anonimul.ro

Retrospectiva Anonimul XXI este un proiect sprijinit de Centrul Național al Cinematografiei și organizat de Fundația Anonimul în colaborare cu FAMart.

Cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL a avut loc în perioada 12-18 august 2024, la Sfântu Gheorghe, și a cuprins numeroase evenimente conexe – dialoguri între cineaști și public, concerte și un atelier de cinema pentru adolescenți. Curatorul de film Ludmila Cvikova a realizat selecția pentru competiția de lungmetraje, iar criticul de film Ionuț Mareș, pe cea pentru secțiunile de scurtmetraje.

Mai multe detalii despre festival pot fi găsite pe: Website | Facebook | Instagram

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie
Teatru și film 11 Aprilie 2025, 06:37

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie

„TWST / Things We Said Today” , filmul hibrid la care cineastul Andrei Ujică a început să lucreze în...

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie
Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis
Teatru și film 11 Aprilie 2025, 06:05

Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis anunță premiera spectacolului Aer , după Airswimming de Charlotte Jones, cu inserții documentare de Roxana...

Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis
Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală
Teatru și film 10 Aprilie 2025, 12:40

Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală

Pentru filmul ”Marching in the Dark”/ "Mărşăluind în întuneric ", regizorul indian stabilit...

Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală
Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025
Teatru și film 10 Aprilie 2025, 12:34

Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025

Florin Mihăilescu , unul dintre cei mai talentați și prolifici directori de imagine din cinematografia românească, va...

Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025
Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie
Teatru și film 09 Aprilie 2025, 12:33

Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie

După anunțarea evenimentului Amadeus LIVE , programul de cine-concerte din cadrul celei de-a 24-a ediții a Festivalului...

Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie
Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”
Teatru și film 08 Aprilie 2025, 16:00

Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”

Astăzi, 8 aprilie, de la ora 18:30 , va avea loc vernisajul unei expoziții inedite -  „Erori au...

Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”
Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025
Teatru și film 08 Aprilie 2025, 14:44

Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025

Actorul Pavel Bartoș a primit Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin la Gala Premiilor Uniunii...

Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025
A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul  „Dennis, pericol public”
Teatru și film 07 Aprilie 2025, 10:03

A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul „Dennis, pericol public”

Jay North , actorul care a jucat rolul lui Dennis în serialul de televiziune „Dennis, pericol public​” timp...

A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul „Dennis, pericol public”
Ascultă live

Ascultă live

05:00 - 06:00
Teatrul Național Radiofonic - Biografii, memorii
Ascultă live Radio România Cultural
05:05 - 06:00
IN ZORI
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
05:00 - 06:00
Espańol 4
Ascultă live Radio România Internaţional 1
04:00 - 06:00
Stagiunea Muzicală Radio (înregistrare RRM de vineri seara)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
00:00 - 06:00
Hit Mix ( emisiune muzicală specializată)
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
00:03 - 06:00
TAXI MUZICAL
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
05:00 - 06:00
Muzica generației tale
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru