Regizorul american Peter Bogdanovich a murit la 82 de ani
07 Ianuarie 2022, 07:17
Regizorul american Peter Bogdanovich, laureat cu Oscar pentru filmul devenit clasic "The Last Picture Show" (1971), a murit la 82 de ani, a informat joi publicaţia The Hollywood Reporter, citată de EFE.
Fiica sa, Antonia Bogdanovich, a declarat publicaţiei că cineastul s-a stins din viaţă miercuri, puţin după miezul nopţii, în casa lui din Los Angeles.
Peter Bogdanovich, născut în 1939 la New York (SUA), a fost unul dintre cei mai importanţi regizori ai noului val de la Hollywood din anii 1970 şi lasă în urmă o amplă filmografie, din care fac parte titluri precum "What's Up, Doc?" (1972) şi "Paper Moon" (1973).
AGERPRES