Publicul din Satu Mare și Polonia, la un click distanță
31 August 2021, 12:46
Spectacolul de teatru fizic „Reţeta perfecţiunii în foarte mulţi paşi care nu duc nicăieri” realizat de coregrafa Andreea Gavriliu cu Trupa Mihai Raicu în stagiunea 2018 – 2019 se reia în această toamnă și va participa la primele festivaluri din programul trupei.
Duminică 5 septembrie, de la ora 19.00, spectacolul va putea fi urmărit în Sala Mare a Teatrului de Nord de publicul sătmărean și virtual, prim streaming online, de publicul participant la Festivalul Internațional de Teatru ProContra din Polonia.
“Reţeta perfecţiunii în foarte mulţi paşi care nu duc nicăieri” este un eseu despre încercarea disperată a omului de a-şi găsi fericirea, mărginit fiind de toate rigorile societăţii în care trăieşte. Încercând să fie fericit prin a fi perfect. Iluzia perfecţiunii menţine omul într-o cursă perpetuă, fără finalitate. Ironizând idealuri la modă, precum corpul perfect sau bogăția materială, spectacolul vorbește despre superficialitate, aroganță și preocupări preponderent fizice, având un ritm repetitiv, o direcție neschimbată, de parcă ar vrea să imite mișcarea vlăguitoare și care nu duce nicăieri a mersului pe bandă, dar și să reflecte acest stil de viață lipsit de originalitate și spontaneitate, în care totul e calculat și fiecare se străduiește să îi mulțumească pe alții și să fie acceptat.
Marți 14 septembrie spectacolul se joacă în închiderea Festivalului Internațional de Teatru „Theatre at the Crossroads” din Niš, Serbia.
REȚETA PERFECȚIUNII ÎN FOARTE MULȚI PAȘI CARE NU DUC NICĂIERI
Un teatru fizic de Andrea Gavriliu
Scenografie: Alexandru Petre
Muzică: Mihai Dobre
Asistent coregrafie: Roxana Fânață
Light design: Lucian Moga, Alexandru Dancu
Durata spectacolului: 1 h
Trailer: https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=O__Z4TtLS_k
Informații festival Polonia: https://www.facebook.com/festiwalprocontra/
Informații festival Serbia: http://www.narodnopozoristenis.rs/news/program-of-the-2nd-theatre-at-the-crossroads-festival/?lang=en