Premiul Special UNITER pentru Festivalul Puppets Occupy Street 2019, însoțit de Laudatio rostit de Marcel Iureș pentru păpușari și marionetiști, la Gala UNITER
17 Septembrie 2020, 19:59
Teatrul pentru copii și tineret Colibri are deosebita bucurie și onoare
de a-l avea din nou alături pe actorul Marcel Iureș, de data aceasta cu
prilejul Galei Premiilor UNITER - ediția
a 28-a, în cadrul căreia Festivalul „PUPPETS OCCUPY STREET“ / „PĂPUȘILE OCUPĂ
STRADA“, EDIȚIA 2019 cu tema „Evoluție prin Revoluție“ este distins cu Premiul
special pentru teatru de păpuși și marionete.
În calitate de prieten al
Teatrului Colibri și al Festivalului Puppets Occupy Street, actorul Marcel
Iureș și-a mărturisit mereu admirația față de păpușari și marionetiști, dorința
și curiozitatea de a urca pe scenă alături de ei. Lucrul acesta s-a întâmplat
în urmă cu patru ani, la Teatrul Colibri,
în spectacolul Furtuna de William
Shakespeare, scenariul și regia Cristian Pepino. S-a făcut auzit în festival,
în dialogurile despre arta trasului de sfori, la care, în 2018, mărturisea: „Cred că pasul următor este să mânuiesc şi
eu o păpuşă.“
La Gala Premiilor UNITER 2020,
actorul Marcel Iureș va rosti Laudatio în onoarea păpușarilor și
marionetiștilor, în contextul acordării Premiului special pentru teatru de
păpuși și marionete ediției din 2019 a Festivalului Puppets Occupy Street, care a derulat peste 400 de evenimente în 8
zile.
Gala UNITER 2020 va avea loc la Craiova,
luni, 21 septembrie, la Teatrul de vară din Parcul Nicolae Romanescu, de la ora
22:30.
Îi felicităm din nou pe colegii
de la Teatrul Național „Marin Sorescu“ pentru cele două distincții: Premiul
special pentru machiaj de scenă: Minela Popa și Premiul Președintelui: Teatrul
Național „Marin Sorescu“ din Craiova pentru 170 de ani de istorie în teatrul
românesc.
Festivalul Puppets Occupy Street este organizat de Teatrul Colibri Craiova și finanțat de Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Local Craiova, cu sprijinul comunității, de la regii și companii locale, până la forțe de ordine, instituții de cultură, voluntari, mass-media și reprezentanți ai mediului privat. Premiul special pentru teatru de păpuși și marionete acordat de Senatul UNITER Festivalului Puppets Occupy Street 2019 aparține tuturor în egală măsură.