A murit Tamara Buciuceanu-Botez – „Doamna comediei româneşti”
15 Octombrie 2019, 18:05
S-a născut la 10 august 1929, la Tighina, în Republica Moldova.
Tatăl său a fost avocat de meserie, dar a făcut şi Conservatorul, iar mama sa a terminat şi ea Conservatorul şi, deşi putea să plece cu bursă la Milano, s-a îndrăgostit, s-a căsătorit şi a adus pe lume trei fete şi doi băieţi – Tamara, Nicuşor, Costică, Lizon şi Iulia. Tatăl Tamarei a fost dirijorul corului Basarabiei, în care cântau 200 de persoane, iar mama sa era solistă.
În copilărie a luat lecţii de pian, interpretând acasă, în duet cu sora sa, Iulia, viitoare mezzosoprană la Opera Română.
În perioada 1948 – 1951 parcurge primii trei ani de studii la Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, apoi se transferă la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu (asistentă Sorana Coroamă-Stanca), pe care o încheie în anul 1952.
Tot în 1952 a debutat pe scena Teatrului Giuleşti, cu piesa „Marfă din Makkar”, iar anii următori o vedem, tot la acelaşi teatru, în „Cei doi tineri din Verona”, „Domnul Puntilla şi sluga sa Matt” sau „Pălăria florentină” şi, nu în ultimul rând, „Gaiţele”.
Apoi, timp de opt ani este angajata Teatrului de Operetă, unde, în spectacole precum „Contesa Maritza”, „Văduva veselă” , „Lăsaţi-mă să cânt” sau „My fair Lady”, ori „Voievodul ţiganilor”, îi putem admira şi calităţile vocale, pe lângă talentul scenic.
A debutat în film în „Titanic Vals”, în 1964, intrepretând alături de Grigore Vasiliu-Birlic.
A jucat în peste 25 de filme, precum „Grăbeşte-te încet” (regia Geo Saizescu), „Bocet vesel” (regia Mircea Moldovan), „Primăvara bobocilor” (regia Mircea Moldovan) „Ultimele zile ale verii”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Sexy Harem Ada-Kaleh”, „Nunta mută”, dar, cu siguranţă, apariţia sa în filmul „Liceenii”, în 1987, (regia Nicolae Corjos), în rolul personajului „Isoscel”, tiranica profă de mate, a rămas în memoria multor români. De menţionat este faptul că în „Liceenii”, actriţa a jucat alături de Mihai Constantin, fiul Iuliei Buciuceanu, sora Tamarei, şi al marelui actor George Constantin.
A urmat, în acelaşi rol, prezenţa şi în celelalte filme din aceeaşi serie cu liceeni: „Extemporal la dirigenţie” – 1987, „Liceenii Rock ‘n’ Roll” – 1992 şi „Liceenii în alertă” – 1993.
Un alt rol antologic interpretat de Tamara Buciuceanu-Botez rămâne cel al moşierei Aneta Duduleanu în „Cuibul de viespi” (regia Horea Popescu, 1987), ecranizarea după piesa lui Alexandru Kiriţescu „Gaiţele”.
A jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei precum: Odeon, Bulandra, Național, Teatrul de comedie. A interpretat roluri memorabile în „Coana Chirița” pe scena Teatrului Național din Iași şi în piesa „Dimineață pierdută”, după Gabriela Adameșteanu, cu personajul Vicăi Delcă, la Teatrul „L.S. Bulandra”
A avut roluri importante în teatru în piese precum „Romeo și Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Cumetrele”, „Doctor fără voie”, „Nepotul”, „Așteptând la arlechin”, „Domnișoara Nastasia”, „Mamouret” etc.
La Teatrul „C. Tănase” a fost admirată în comedii muzicale şi de revistă, una din piesele jucate aici fiind „Vin americanii”.
A avut o carieră strălucită şi în radio şi televiziune, fiind remarcabile cupletele sale din programele de Revelion, sau colaborările cu Teatrul Naţional de Televiziune şi cu Teatrul Naţional Radiofonic.
A fost căsătorită din 1962 cu medicul anestezist Alexandru Botez, trecut la cele veşnice în 1996, şi nu are copii.
Pentru talentul său deosebit, Tamara Buciuceanu-Botez a fost răsplătită de-a lungul timpului cu peste 20 de premii.
În aprilie 2002 a primit “Premiul pentru întreaga activitate artistică” din partea Ministerului Culturii şi Cultelor, iar în 2004 i-a fost decernat premiul UNITER pentru întreaga activitate. În acelaşi an, artista a fost distinsă şi cu titlul onorific de „Societar de onoare al Teatrului Naţional Bucureşti”.
A primit premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania în 2008.
Premii de excelenţă i-au fost oferite în 2009, de către TVR Internaţional, şi în 2011, la Gala Premiilor UNITER.
În septembrie 2011 Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Walk of Fame – Aleea celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti şi Placheta Oraşului Bucureşti din partea primarului general Sorin Oprescu, în semn de recunoaştere pentru întreaga sa carieră.
În 2012, Tabara Buciuceanu a primit Premiul Gopo pentru întreaga activitate.
Pe 15 iunie 2013, a apărut volumul „Tamara Buciuceanu. O viaţă închinată scenei”, de Bogdana Darie, o carte despre viaţa şi cariera actriţei, în descrierea căruia acad. Răzvan Theodorescu remarcă: „Cu siguranţă că Tamara Buciuceanu-Botez, cea pe care o iubim cu toţii, pe care am aplaudat-o de atâtea ori, profesoara „Isoscel“ pentru generaţii de cinefili, eroina a zeci de piese unde inteligenţa, subtilitatea şi umorul smulg admiraţia unui popor întreg, este imaginea însăşi a firescului, a agerimii, a bunăcuviinţei aceluiaşi popor. Pentru doamna Tamara, sigur este că viaţa i-a fost teatrul, iar teatrul i-a fost viaţa. Aşa cum poate i-a menit-o de mult, de mult de tot „îngerul vestitor“ de la Tighina”.
În primăvara anului 2014 artista a decis să pună punct acestei meserii, după o carieră de 62 de ani, afirmând la acel moment că „Este bine să lăsăm locul celor tineri. Eu mi-am făcut datoria, acum sunt liniştită, bine şi împăcată cu mine”.
În iunie 2014 Administraţia Prezidenţială a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler Tamarei Buciuceanu-Botez, „în semn de înaltă apreciere, pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute pe cele mai importante scene din ţară, pentru dragostea, dăruirea şi talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale”.
Simpla ei apariţie pe scenă de-a lungul impresionantei cariere a adus ropote de aplauze, însă artista a evitat mereu interviurile şi i-a plăcut să-şi trăiască viaţa cu decenţă.
Despre ea, actorul Horaţiu Mălăele, afirma sec: „Tamara Buciuceanu este o imensă uzină plutitoare pe oceanul artelor atât de dramatice, o minune singulară, născută anume să ne uluiască”.
de Răzvan Moceanu – RADOR
