PORTRET: Jean Gabin – un titan al filmului francez

Luni, 15 noiembrie, se împlinesc 45 ani de la moartea lui Jean Gabin, cântăreţ, scenarist şi unul dintre cei mai mari actori de film francezi din toate timpurile.

Jean – Alexis Moncorgé pe numele avut la naştere, a venit pe lume la 17 mai 1904, la Paris, fiind fiul lui Madeleine Petit și al lui Ferdinand Moncorgé, un artist al cărui nume de scenă era Gabin.

Şi-a petrecut primii ani ai copilăriei în satul de Meriel din actuala regiune Val-d’Oise.

A fost înscris la Liceul „Janson de Sailly”, însă a abandonat școala pentru a lucra ca muncitor.

În anul 1923, la vârsta de 19 ani, a intrat în lumea artistică, fiind mai întâi figurant și dansator la o sală de muzică de cabaret, „Folies-Bergere”, iar mai apoi s-a afirmat ca interpret de șansonete.

Şi-a efectuat stagiul militar, apoi a început să joace în spectacole, cântând în stilul lui Maurice Chevalier – în vogă în acele vremuri – sub numele de scenă Jean Gabin.

A fost cooptat într-o trupă, alături de care a realizat un turneu în America de Sud, apoi a fost angajat la celebrul cabaret „Moulin Rouge”.

Aici prestaţiile sale sunt remarcate, fiindu-i propuse două roluri în filme mute, în anul 1928, alături de comicul Raymond Dandy, „Ohé! les valises” şi „On demande un dompteur”.

În anul 1930, primeşte primul său rol într-un film sonor, în „Chacum sa Chance”, apoi joacă în mai multe roluri secundare în peste 12 filme.

În anul 1934 se remarcă în rolul din ”Maria Chapdelaine”, în regia lui Julien Duvivier, care, în 1936, îl va distribui şi în drama de război ”La Bandera” („Nopţi marocane”), un rol care îl va consacra definitiv pe Jean Gabin.

În anul 1937, acelaşi regizor îl va distribui în marele succes ”Pepe le Moko”, care îi prilejuieşte actorului o popularitate crescută şi pe plan internaţional.

Tot în 1937, Jean Gabin joacă în producţia ”La Grande Illusion” („Iluzia cea mare”), a lui Jean Renoir, apoi acelaşi regizor îl va distribui în ”La Bete humaine” („Bestia umană”) – în 1938, o tragedie bazată pe romanul lui Émile Zola, în care a jucat alături de Simone Simon, pentru ca apoi regizorul Marcel Carne să îi ofere un rol în ”Le Quai Des Brumes” („Suflete în ceaţă”) – tot în 1938.

În anul 1940, se va afla în studiourile de la Hollywood, unde a filmat pentru producţiile „Moontide” („Suflete zbuciumate”/”Reflux”), regia Archie Mayo – lansat în 1942 și „L’Imposteur” („Impostorul”), regia Julien Duvivier – lansat în 1944, dar care nu s-au bucurat de un mare succes.

În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, Jean Gabin s-a înrolat în armată, alăturându-se „Forces navales françaises libres”, parte a diviziei a II-a blindată a generalului Leclerc. Pentru faptele sale de vitejie, după încheierea războiului, Jean Gabin a fost decorat cu Medalia Militară și Crucea de Război.

După război, Jean Gabin a trebuit să lupte pentru a-şi recâştiga popularitatea.

În anul 1948, el este distribuit în „Le Mura di Malapaga” („Zidurile din Malapaga”), în regia lui René Clément, iar în 1949, acelaşi regizor îl va distribui în rolul principal din ”Au-Dela Des Grilaje” („Dincolo de gratii”), care avea să câștige Premiul Oscar pentru Cel mai bun film străin.

În anul 1954, Jean Gabin joacă în ”Touchez pas au grisbi” („Nu pune mâna pe gologani”), regizat de Jacques Becker, un rol pentru care a primit critici foarte favorabile, iar succesul internaţional al peliculei nu a întârziat.

În 1955, era lansată suprerproducţia „French Cancan”, o capodoperă cinematografică, film regizat de Jean Renoir, un omagiu adus muzicii populare pariziene din secolul al XIX-lea, care spune povestea romantică a celebrului local Moulin Rouge. “French Cancan” îi avea în rolurile principale pe Jean Gabin, unul dintre cei mai apreciaţi actori europeni ai momentului, alături de Francoise Arnoul şi María Félix.

Au urmat rolurile din „La traversée de Paris” („Străbătând Parisul”), regia Claude Autant-Lara – în 1956 – și „Maigret tend un piege” („Maigret întinde o capcană”), regia Jean Delannoy – în 1958 (rolul comisarului Maigret fiind de notorietate în întreaga lume) – cele două producţii aducându-i lui Jean Gabin,  în anii 1958 și 1960, tot atâtea nominalizări la Premiul BAFTA la categoria Cel mai bun actor străin.

În anul 1958 a jucat în „Les Misérables” („Mizerabilii”), regia Jean-Paul Le Chanois – producţia care s-a bucurat de cea mai mare audienţă din întreaga sa filmografie – , iar rolul din „Les grandes familles” („Marile familii”), regia Denys de La Patellière – tot în 1958 – i-a adus, un an mai târziu, Premiul David pentru cel mai bun actor străin.

În anul 1959, Jean Gabin a jucat în „Archimede, le clochard” („Arhimede vagabondul”), regia Gilles Grangier, film pentru care a fost distins cu Ursul de Argint, la Festivalul de la Berlin, la categoria Cel mai bun actor.

Cu rolul comisarului Maigret avea să revină în filmele „Maigret et l’affaire Saint-Fiacre” („Maigret şi afacerea Saint-Fiacre”) – în 1959, regia Jean Delannoy, şi în 1963, în „Maigret voit rouge” („Comisarul Maigret se înfurie”), regia Gilles Grangier.

În anul 1960, Jean Gabin, cel care era deja considerat unul dintre cele mai mari staruri ale cinematografiei franceze, a primit din partea statului francez medalia de ofițer al Legiunii de Onoare.

În anul 1965, regizorul Denys de La Patellière îl distribuie în „Tunetul lui Dumnezeu” („Le Tonnerre de Dieu”), în acelaşi an Jean Gabin fiind prezent în distribuţia filmului „Scandal la Paris” („Du rififi à Paname”), regizat tot de Denys de La Patellière.

În anul 1967, joacă în „Soarele vagabonzilor” („Le Soleil des voyous”), în regia lui Jean Delannoy, în 1969 va impresiona în „Clanul sicilienilor” („Le Clan des Siciliens”), în regia lui Henri Verneuil, iar în 1971 va juca în „Le chat” („Pisica”), regia Pierre Granier-Deferre, film pentru care a fost distins din nou cu Ursul de Argint, la Festivalul de la Berlin, la categoria Cel mai bun actor.

În anul 1973, Jean Gabin se afla pe afişul producţiei „Doi oameni în oraș” („Deux Hommes dans la ville”), regia José Giovanni, în 1974 juca în „L’accusa è: violenza carnale e omicidio” („Verdict”), regia André Cayatte iar ultimul său film va fi „La gang dell’Anno Santo”, în regia lui Jean Girault, în anul 1976.

Jean Gabin a avut ocazia să joace alături de parteneri nu mai puţin celebri, fie că a fost vorba de Alain Delon, în ”Mélodie en sous – sol” – 1963, regia Henri Verneuil, în ”Le Clan des Siciliens” (Clanul Sicilienilor”) – în 1969, în regia aceluiaşi Henri Verneuil și în ”Deux hommes dans la ville” („Doi oameni în oraș” – în 1973, regia José Giovanni, de Brigitte Bardot, în ”En cas de Malheur” („În caz de nenorocire”) – în 1958, regia Claude Autant-Lara, de Jean – Paul Belmondo, în ”Un singe en hiver” („O maimuță în iarnă”) – în 1962, regia fiind semnată tot de Henri Verneuil, și Louis de Funes, în ”Le Tatoué” („Tatuatul”) – în 1968, regia Denys de La Patellière.

Dincolo de film, Jean Gabin a interpretat, începând cu 1924, opereta „La Dame en décolleté”, de Yves Mirande şi Lucien Boyer, pe muzica lui Maurice Yvain, la Teatrul Bouffes-Parisiens, rolul barmanului, în 1929, opereta „Flossie”, de Marcel Gerbidon, Charles-Louis Pothier şi Albert Willemetz, pe muzica lui Joseph Szulc, la Teatrul Bouffes-Parisiens, rolul William, în 1930, opereta „Arsène Lupin banquier”, de Yves Mirande şi Albert Willemetz, pe muzica lui Marcel Lattès, la acelaşi Teatru Bouffes-Parisiens, rolul Gontran, iar în 1949, a jucat în piesa „La Soif”, de Henry Bernstein, la Théâtre des Ambassadeurs.

De asemenea, Jean Gabin a fost interpretul melodiilor „La Môme caoutchouc”, alături de Fréhel, în filmul „Cœur de lilas” – 1932 – realizat de Anatole Litvak, „Quand on se promène au bord de l’eau”, în „La Belle Équipe”, filmul lui Julien Duvivier, lansat în 1936 şi „Maintenant, je sais”, lansată în 1974, care va constitui coloana sonoră a filmului lui Claude Lelouch „Attention bandits !”, lansat la 3 iunie 1987, pe muzica semnată de Francis Lai.

Spre finalul vieţii, actorul, care avea o reputație de mizantrop, şi-a permis să cumpere mai multe terenuri în Normandia, printre care „La Pichoniere”, o moșie de care se va simţi foarte ataşat.

Jean Gabin a fost căsătorit de trei ori: cu Gaby Basset, în perioada 26 februarie 1925–1930, cu Jeanne Mauchain, între 20 noiembrie 1933 şi 18 ianuarie 1943 şi cu Dominique Fournier, din 28 martie 1949, cea care avea să-i dăruiască trei copii: Florence, născută la 28 noiembrie 1949, Valérie, născută la 23 septembrie 1952 şi Mathias, născut la 22 noiembrie 1955.

O poveste de dragoste răvăşitoare s-a scris însă între Jean Gabin şi Marlene Dietrich, nemţoaica devenită americancă prin adopţie. Cei doi s-au întâlnit la Hollywood în 1940, şi au trăit o poveste de dragoste fascinantă, au ieşit împreună la evenimente mondene, au locuit împreună. Relația lor se întrerupe în 1943, când Jean Gabin se înrolează voluntar în forțele Franței libere conduse de Charles de Gaulle, însă în toată perioada ce va urma, cei doi au corespondat și şi-au reînnoit jurămintele de iubire. Marlene Dietrich s-a înrolat, la rându-i, voluntar pentru americani, a făcut turnee în taberele militare de pe front pentru a-i distra pe combatanți.

Cei doi aveau să se reîntâlnească la Paris în 1944 și dragostea îşi va relua cursul. Au apărut împreună la evenimente, au locuit împreună, şi-au făcut planuri pentru viitor. În 1946, cei doi reușesc să facă un film impreună, „Martin Roumagnac” („Vipera”), în regia lui Marcel Carne, însă producţia avea să înregistreze un eşec răsunător.

Apoi Jean Gabin o părăsește pe Marlene Dietrich fără nicio explicație şi se va căsători, la 28 martie 1949, cu Dominique Fournier, un fost manechin, cea care, aşa cum aminteam, îi va dărui trei copii.

Jean Gabin a plecat la Domnul la 15 noiembrie 1976, la Paris, după o suferinţă provocată de leucemie.

Conform dorinţelor sale, trupul său a fost incinerat – în cadrul unei ceremonii care a avut loc la 17 noiembrie, la crematoriul cimitirului Père-Lachaise.

La 19 noiembrie, s-a derulat, în prezenţa soţiei sale, a copiilor şi a unora dintre cei mai buni prieteni ai săi – Gilles Grangier, Alain Delon sau Odette Ventura – o ceremonie solemnă, cu onoruri militare, la bordul navei militare „Détroyat” – cu autorizarea personală a preşedintelui Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, cenușa actorului fiind aruncată în mare, conform dorinţei sale.

În anul 1987, lui Jean Gabin i-a fost decernat, postum, un Premiu César onorific.

de Răzvan Moceanu - RADOR