PORTRET: Greta Garbo, „Sfinxul suedez” – seducătoare şi misterioasă, fondatoarea unui ordin religios numit „cinema”

Motto: „Viața ar fi minunată, dacă am ști ce să facem cu ea” – Greta Garbo

Vineri,
18 septembrie, se împlinesc 115 ani de la naşterea actriţei suedeze de
film Greta Garbo, una dintre cele mai misterioase şi mai seducătoare
personalităţi din istoria de la Hollywood, poate cea mai de succes reprezentantă a cinematografului american interbelic.

S-a spus
despre frumoasa actriţă că a fost bisexuală, excentrică, posesivă,
narcisistă şi chiar depresivă, însă rolurile ei remarcabile au adus-o în
postura de cea mai apreciată şi bine plătită actriţă de la Hollywood
din anii ’20-’30 ai secolului trecut.

În total,
Garbo a jucat în doar 28 de filme, a fost de patru ori nominalizată la
Oscar pentru cea mai bună actriţă, dar a primit premiul abia în 1954,
pentru întrega carieră, la mult timp după ce s-a retras din lumea
filmului.

Supranumită
„Sfinxul suedez”, fiindcă zâmbea foarte rar, „divina” – datorită
atitudinii ei imperiale, inegalabile – sau ”prințesa de vis a
eternității”, Greta Garbo s-a remarcat în film şi dincolo de marele
ecran şi prin look-ul de femeie ultrasofisticată, prin stilul
vestimentar impecabil, aşa numit Art Deco, specific anilor 1920, cu
bluze pe gât somptuoase din caşmir, pantaloni largi, impermeabile în
stil militar sau ochelari de soare misterioşi.

În acelaşi
an în care primea Oscarul, 1954, Greta Garbo a fost declarată cea mai
frumoasă femeie care a trăit vreodată, iar mai târziu, reputatul regizor
şi scenarist italian Federico Fellini spunea despre ea că „a fost
fondatoarea unui ordin religios numit „cinema”…

* * * * *

Greta Lovisa Gustafsson s-a născut la
Stockholm, în Suedia, la 18 septembrie 1905, fiind cea mai mică dintre
cei trei copii ai unei familii de muncitori, Karl Alfred Gustafsson şi
Anna Lovisa Johansdotter – fraţii ei fiind Sven şi Alva.

A parcurs Şcoala de Artă Dramatică din
Stockholm, însă în anul 1920, la doar 15 ani, Greta s-a angajat ca
vânzătoare la un magazin de haine pentru fete. Frumuseţea ei răvăşitoare
nu a trecut neobservată, astfel că ea a câştigat un casting realizat de
către managerii firmei, pentru alegerea unei tinere care să facă
reclamă obiectelor de îmbrăcăminte aflate la vânzare în magazin.

În anul 1922, Greta Garbo joacă în filmul
„Peter vagabondul”, iar un an mai târziu câştigă o bursă integrală la
Academia Regală de Teatru din Suedia.

După o scurtă perioadă de studii, tânăra
părăseşte, însă, Academia pentru a juca în filmul reputatului regizor
suedez Mauritz Stiller – „Saga lui Gosta Berling”, după romanul
scriitoarei Selma Lagerlof. Producţia a avut un succes remarcabil, fiind
premiată în 1924. După succesul obţinut, Louis B. Mayer îi propune
actriţei semnarea unui contract în urma căruia Greta se mută, în 1925,
în California.

În acelaşi an, apare în primul ei film
mut american, „The Torrent”, în regia lui Monta Bell. Ea a realizat
rolul Leonorei Moreno, o ţărăncuţă din Spania, cu o voce extraodinară,
dar cu rădăcini modeste, iubită de fiul unui moşier bogat, care, însă nu
e luată de soţie de teama unei astfel de mezalianţe. Personajul feminin
ia calea Parisului, unde devine o cântăreaţă celebră de operă. Este
producţia care, dincolo de povestea tulburătoare a personajului, o va
consacra pe actriţă peste Ocean nu doar graţie prestaţiei sale artistice
ci şi ca divă a stilului vestimentar Art Deco, prezent aici mai ales
prin piesa de rezistenţă reprezentată de rochia lungă metalică, din
lamé, absolut impresionantă.

Greta Garbo a fascinat, de aici înainte,
milioane de oameni, iar ţinutele sale au făcut din ea un adevărat reper
în modă. A impresionat prin somptuoasele bluze pe gât din caşmir,
mânecile largi, pantalonii extrem de evazaţi, fustele cloşate combinate
cu cravate, impermeabilele în stil militar, pălăriile de tot felul, sau
ochelarii de soare misterioşi, cu o paletă de culori care includea de la
clasicul bej, negrul şi albastrul marin, până la roz şi turcoaz.

Nu vorbim aici doar despre aura de
„femeie fatală” a actriţei, ci de o adevărată revoluţie în materie de
stil vestimentar, care au readus America în atenţia lumii internaţionale
a modei.

Pe de altă parte, viaţa personală a
actriţei avea să fie marcată de o serie de tragedii, care şi-au pus
amprenta asupra existenţei sale.

În anul 1926, sora actriţei, Alva, a
murit de cancer la doar 23 de ani, iar contractul pe care Greta îl avea
cu producătorii de la Metro Goldwyn Mayer (MGM) a oprit-o să meargă la
funeraliile acesteia.

În acelaşi an, însă, a început o relaţie
de dragoste cu actorul John Gilbert, chiar pe platourile de filmare de
la „Flesh and the Devil” şi toată lumea s-ar fi aşteptat ca Garbo şi
Gilbert să se căsătorească.

O ziaristă notorie prin indiscreţiile
sale, care a nimerit întâmplător pe platoul de filmare, scria: „Am
obţinut de la ei cele mai bune scene de dragoste din întreaga mea
carieră, fiindcă ei sunt doi actori care au lucrat într-o permanentă
beatitudine amoroasă.”

„Atunci când am turnat alături de dânsa –
spunea Gilbet într-un interviu – mi-am dat seama cu câtă intesitate
ştie să joace. Era rece ca gheaţa şi arzătoare ca jăratecul în rolurile
intepretate. În timpul unei scene, stăteam amândoi în genunchi. Când
Greta a ridicat spre mine capul am surprins în ochii ei o privire
graţioasă, caldă, care m-a emoţionat până în adâncul fiinţei mele.”

Nunta celor doi fusese programată, toate
pregătirile fuseseră făcute, însă în ziua căsătoriei frumoasa viitoare
mireasă s-a răzgândit, pur şi simplu. Va rămâne, de aici înainte, o
mireasă-fugară: Garbo refuza căsătoria apoi dispărea, îşi revenea, se
îndrepta spre oficiul de căsătorii, i se făcea frică, şi – în ultimul
moment – iar se ascundea, pe unde apuca, în toaleta unui hotel din
apropiere sau într-o benzinărie. Nu-şi putea învinge frica de căsătorie
şi indecizia. Iar Gilbert urma să cheltuie din nou pentru alt plan de
căsătorie, în altă parte, fără să o întrebe, în ideea că o va convinge
şi va ajunge soţul ei…

A urmat o altă întâmplare nefericită,
după ce actorul Einar Hanson, unul dintre cei mai buni prieteni ai
actriţei, a pierit într-un accident de maşină, chiar după ce servise
masa alături de actriţă şi de actorul şi scenaristul Mauritz Stiller.

Acesta din urmă, un alt prieten bun al
actriţei, a avut un sfârşit la fel de tragic, pierzându-şi viaţa în anul
1928, chiar după ce a fost concediat de MGM.

În anul 1930, este distribuită în
pelicula „Anna Christie”, primul film vorbit din cariera sa, o adaptare
după piesa lui Eugene O’Neil, un film care va obţine un succes enorm,
rol pentru care actriţa a primit o nominalizare la Oscar.

Se estima, la acea vreme, că producţiile
în care era distribuită Greta Garbo aduceau studiourilor minim 14% din
totalul profiturilor obţinute. Nu e de mirare ca ea a ajuns, la scurtă
vreme, cea mai bine plătită actriţă de la Hollywood.

Au urmat rolurile din filmele „Mata Hari”
(1931) – în care designerii o îmbracă pe Garbo într-un costum de-a
dreptul fantastic de divă strălucitoare, cu spatele gol şi fusta
despicată până la şold – , „Grand Hotel” (1932), „Regina Christina”
(1933), „Anna Karenina” (1935) – considerat de mulţi ca fiind rolul
carierei sale, în care actriţa apare înveşmântată într-o rochie din
catifea verde închis, cu ciucuri argintii, absolut divină – , „Romanul
lui Marguerite Gautier” (1937), „Marie Walewska” (1937) şi „Ninotchka”
(1939).

În 1936, John Gilbert, „dragostea vieţii
ei”, îşi va pierde la rându-i viaţa, după numeroase excese alcoolice
înregistrate în ultimii zece ani, de la şocul trăit în ziua programată a
căsătoriei lor, trimiţând-o pe frumoasa actriţă în pragul depresiei.

În anul 1941, Greta Garbo apărea în
ultimul ei film, „Two-Faced Woman”/”Femeia cu două feţe”, primit extrem
de prost de critica de specialitate. Actrița suedeză a decis atunci să
ia o pauză, planificându-şi să revină în lumea filmului după ce se va fi
încheiat cel de-al Doilea Război Mondial.

Doar că ceea ce a urmat a însemnat o
schimbare totală în lumea filmului, iar Greta Garbo, în pofida
încercărilor de revenire, nu s-a putut adapta la noile rigori.

Trebuie spus că, de-a lungul vieţii – cu
excepţia perioadei de început a carierei – , Greta Garbo a trăit într-o
discreţie catalogată de critici ca exagerată, refuzând să acorde
interviuri, autografe, să participe la premiere sau să corespondeze cu
fanii.

Dincolo de prestaţiile sale artistice
excepţionale, Greta Garbo a rămas, vreme de decenii, o imagine-exemplu,
un stil aparte în modă şi frumuseţe.

A abandonat, aşadar, cinematografia în
plină glorie, în anul 1951 a primit cetăţenia americană, în 1954 a
primit un Premiu Oscar pentru întreaga carieră, apoi a trăit restul
vieţii la New York, în Manhattan, fără să se căsătorească şi fără a avea
copii. Ea şi-a ocupat timpul cu activităţile casnice, mai ales cu
grădinăritul, alegând să trăiască retrasă până la finalul zilelor.

A murit la vârsta de 84 de ani, la 15 aprilie 1990, lasând neterminat volumul autobiografic intitulat „Garbo Mystique”.

Postum, actrița a fost recompensată cu o
stea pentru prestațiile ei din filme, amplasată pe Bulevardul Walk of
Fame din Holywood.

După aproape un secol de la perioada ei
de glorie, în cinema şi în modă, stilul Greta Garbo, clasic şi androgin,
a fost readus pe podiumurile de modă de casa Ferragamo, care a adus
acel stil în colecţia de toamnă-iarnă 2010-2011, apoi de Giorgio Armani,
care şi-a gândit colecţia din 2012 sub influenţa modei lansate de
celebra divă a secolului al XX-lea.

Tot în 2012, în luna decembrie, o
colecţie de obiecte care au aparţinut legendarei actriţe, a fost scoasă
la licitaţie în cartierul Beverly Hills. Un număr de articole
vestimentare şi accesorii care au aparţinut actriţei, fotografii cu
Greta Garbo, articole de mobilier, opere de artă şi decoraţiuni care au
împodobit apartamentul newyorkez al actriţei şi conacul ei din Suedia,
covoare colorate cu motive moderne şi abstracte, desenate de actriţă, şi
realizate manual în ateliere de lux şi-au găsit cumpărători, alături de
cărţi din biblioteca personală a actriţei, albume şi documente purtând
autograful ei.

Greta Garbo a fost probabil cea mai misterioasă divă de la Hollywood şi aşa a rămas până la sfârşitul zilelor, iar misterul vieţii ei fascinează şi astăzi şi multă vreme de aici înainte…

RADOR: Razvan Moceanu