PORTRET: Draga Olteanu-Matei – artista cu un har inegalabil
24 Octombrie 2020, 06:30
Sâmbătă, 24 octombrie, marea actriţă Draga Olteanu – Matei, reprezentantă a generaţiei de aur, împlineşte 87 de ani. Ea a avut o carieră artistică strălucită marcată de roluri memorabile, mai ales în creaţii de comedie, roluri interpretate în peste 90 de filme, 100 de producţii de televiziune şi 50 de piese de teatru, precum şi în numeroase producţii ale Teatrului Naţional Radiofonic.
Draga Olteanu – Matei s-a născut în 24 octombrie 1933, la București.
Despre numele său artista a declarat peste ani: „Tatăl meu a vrut să-mi pună numele ăsta. Eu m-am născut la Spitalul Militar, am avut 5,800 kilograme, mi s-a pus o funduliţă roşie de mână şi m-au purtat prin tot spitalul să mă arate şi tatăl meu a zis să poarte numele Drag să fiu dragă tuturor. Adevărul e că eu întâlnesc foarte multă iubire şi ofer la rândul meu toată inima mea, tot sufletul meu. Însă mă bucur mult de dragostea pe care mi-a arătat-o publicul, e cel mai mare cadou.”
Primul spectacol, care se numea „Prinţesa din pădurea adormită”, l-a pus în scenă la vârsta de 13 ani, în perioada în care era elevă la Liceul „Iulia Hasdeu” din Lugoj. A făcut parte apoi din echipele de amatori, fie ale şcolii, fie ale Casei Armatei, şi de obicei ea le conducea.
În jurul vârstei de 17 ani s-a mutat la Braşov, unde a intrat într-o echipă de amatori, la Casa Centrală a Armatei.
În anul 1956 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”.
În septembrie acelaşi an a debutat în teatru în piesa „Ziariștii” de Alexandru Mirodan. De-a lungul carierei sale a jucat în piese de teatru de succes: „Coana Chiriţa” după Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii (Coana Chirița – 1986 și Chirița la Iași – 1987), „Gaițele” de Kiriţescu (1977), „Căruța cu paie” de Mircea Ștefanescu, „Hagi Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, „Pisica în noaptea de Anul Nou” de D.R. Popescu, „Autorul e în sală” de Ion Băieşu etc.
Pe scena Teatrului Național a mai jucat în piese precum „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, sau în „Crimă pentru pământ”, o dramatizare după romanul cu același nume al lui Dinu Săraru.
A avut o carieră plină de succes și în Televiziune unde a avut apariții memorabile în programele de varietăți și de Revelion. A făcut un cuplu inegalabil cu regretatul Amza Pellea jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în numeroase show-uri TV și în filmul artistic „Nea Mărin miliardar” (1979), regizat de Sergiu Nicolaescu după un scenariu scris de Vintilă Corbul, Eugen Burada și Amza Pellea.
Draga Olteanu Matei îşi aminteste de colaborarea cu nemuritorul Amza Pellea, astfel: “Amza a făcut un personaj naţional. Eu am jucat-o pe Veta în Nea Mărin. Mi-am dorit foarte mult şi mi-a fost teamă să nu-mi ia rolul o altă colega. Chiar am vorbit cu Amza şi îi spuneam că aş fi fost foarte suparată dacă nu mă alegea pe mine”.
De asemena, mai recent, a fost protagonista serialelor TV Cuscrele (2005-2006) şi Narcisa Sălbatică (2010-2011).
Alte filme, pentru marele ecran, în care a jucat sunt Haiducii (1966), Răzbunarea haiducilor (1968), Frații Jderi (1974), Toamna bobocilor (1975), Eu, tu, și… Ovidiu (1978), Acțiunea „Autobuzul” (1978), Buletin de București (1983), Rămășagul (1985), Căsătorie cu repetiție (1985), Ministerul comediei (1999) sau Faimosul Paparazzo (1999).
A avut numeroase roluri în Teatrul Naţional Radiofonic, cum sunt cele din „Hagi Tudose”, „Întâlnire cu Vasile Alecsandri”, „Milionarul”, „Momente şi schiţe”, „Muşcata din fereastră” sau „Visul unei nopţi de iarnă”.
În 13 octombrie 1970 se căsătoreşte cu Ion Matei, doctor în Piatra Neamţ.
După pensionarea actriţei, în 1992, a înfiinţat, la Piatra Neamţ, propria companie pentru actori neprofesionişti „Teatrul Vostru”, unde actriţa instruieşte tinerii în arta teatrului, iar în 2007 cei doi soţi s-au mutat la Piatra Neamţ.
Din păcate, pe 15 aprilie 2014, Ion Matei a trecut la cele veşnice, artista suferind o imensă durere, după o căsnicie fericită de 44 de ani.
Draga Olteanu – Matei a primit de-a lungul carierei numeroase premii şi distincţii, printre care Premiul ACIN, pentru rolurile „Ilustrate cu flori de cîmp„ și „Filip cel bun” (ambele realizate în 1974) – în anul 1975, sau Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc” – la 30 mai 2002.
De asemenea, a primit, în anul 2003, Premiul pentru Cea mai iubită actriță acordat de TVR și Prime Time World Broadcast, în anul 2004 – Premiul UNITER pentru întreaga activitate, în anul 2005 – Premiul de Excelență al Revistei VIP şi în 2010 – Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră.
Este Societară de onoare a Teatrului Naţional şi Cetăţean de onoare al municipiilor Bucureşti şi Piatra Neamţ.
La 23 octombrie 2014, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Castelul Peleş din Sinaia, artista a primit din partea Casei Regale a României decoraţia Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I al României, decoraţie inmânată de Principesa Moştenitoare Margareta a României. După eveniment a urmat un dineu care a avut loc în Sufrageria de Stat a Castelului Peleş. Printre personalităţile care au mai fost decorate s-au aflat Tamara Buciuceanu şi Stelian Tănase, preşedintele-director general al Televiziunii Române la acea vreme, care au primit Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer, şi interpretele de muzică populară Sofia Vicoveanca şi Maria Ciobanu, cărora le-au fost înmânate însemnele Ordinului Coroana României în grad de Cavaler
Draga Olteanu Matei este şi acum acelaşi om plin de energie, exigent profesional, dar care degajă căldură şi înţelepciune, către publicul care întotdeauna i-a arătat la rândul lui dragoste şi recunoştinţă, pentru un har artistic inegalabil care a încântat de-a lungul timpului.
sursa: RADOR