PORTRET: Clody Bertola, „Prinţesa Inefabilului“
28 Decembrie 2020, 09:17
Supranumită „Prinţesa Inefabilului“, frumoasa actriţă Clody Bertola a avut o viaţă al cărei scenariu depăşeşte toate filmele şi piesele de teatru în care a jucat. A fost căsătorită de trei ori, iar doi dintre soţii săi au fost Liviu Ciulei, mai mic cu 10 ani, şi Lucian Pintilie, mai tânăr cu 20 de ani.
Clody Bertola s-a născut în ziua de 12 august 1913 la București. Avea origini italiene, franceze şi germane. Copilăria şi-a petrecut-o la Chiţorani, o mică localitate de lângă Ploieşti, unde părinţii săi aveau o vie şi unde Clody Bertola obişnuia să vină şi mai târziu în viață, pentru a regăsi fericirea şi frumuseţea anilor copilăriei, dar şi liniştea maturităţii.
Clody Bertola a primit o educaţie religioasă, la un pension catolic din Paris, unde a fost trimisă după sinuciderea tatălui său. Obişnuia să spună că, atunci câd era mică, îşi dorea să fie dansatoare, însă a ajuns să facă teatru. A absolvit cursurile Conservatorului de Artă Dramatică şi, pentru o vreme, nu a reuşit să se impună.
A debutat la „Bulandra“ şi, treptat, devine celebră în epocă, jucând în special teatru, dar apărând și în filme. Devine muză pentru pictori, regizori, poeţi şi actori. Teatrul i-a „furat“ viaţa personală, dar a şi răsplătit-o cu trei mari poveşti de dragoste, rămase în istorie.
Primul soţ al lui Clody Bertola a fost pictorul Ştefan Constantinescu, mai în vârstă cu 15 ani decât actriţa: „Credea în mine. Era un mare admirator al meu. Cu toate acestea, îi suportam greu gelozia şi independenţa. Ştiam că dacă voi rămâne cu el, n-o să pot să fac teatru.“, mărturisea actriţa despre primul său soţ.
Următoarea poveste de dragoste din viaţa lui Clody Bertola a fost Liviu Ciulei, mai tânăr cu 10 ani decât actriţa, pe atunci student la Arhitectură şi la Conservator. S-au căsătorit la patru ani de când s-au cunoscut şi au format un cuplu formidabil pe scenă, punând, împreună, bazele primei trupe a teatrului "Odeon", în 1947. „Toată viaţa mea cu Liviu Ciulei a fost Teatru.“, mărturisea Clody Bertola.
Un amănunt interesant este că, după căsătoria cu Liviu Ciulei, Clody s-a mutat în noua casă cu tot cu fostul soţ, unde Ştefan Constantinescu a rămas până în ultimele zile ale vieţii. „Ştefan mi-a fost soţ, prieten şi tată. Liviu îl admira mult pentru gustul său rafinat. Obişnuia să-l consulte întotdeauna când lucra la un spectacol.“, povesteşte actriţa.
Ultimul bărbat din viaţa actriţei a fost Lucian Pintilie, alături de care Clody a trăit peste 40 de ani, până la moartea actriţei. Povestea de dragoste a început tot pe scenă, unde Pintilie, cu 20 de ani mai tânăr, conducea echipa care filma piesa „Omul care aduce ploaia“, în care Clody deţinea rolul principal.
Pierderea vederii a despărţit-o brusc pe Clody Bertola de scenă, iar în ultimii ani de viaţă, pe care i-a petrecut oarbă, a suferit cumplit din cauza durerilor provocate de o nevralgie de trigemen.
A murit în anul 2007, în noaptea de 27 spre 28 decembrie, la 94 de ani, iar în testamentul său a lăsat şi câteva dorinţe speciale: a dorit ca la înmormântarea ei să vorbească doi colegi la care a ţinut enorm, pe care îi considera „fiii“ săi, Victor Rebengiuc şi Florian Pittiş.
Cei doi i-au fost alături în distribuţia spectacolului care a făcut istorie în teatrul românesc, „Lungul drum al zilei către noapte“, de Eugene O’Neill, montat în 1976 de Liviu Ciulei, la Teatrul "Bulandra". Cei doi actori jucau în spectacol chiar rolurile fiilor eroinei principale.
Florian Pititş a murit însă cu doar câteva luni înainte de Clody Bertola. Actriţa a mai cerut ca, după moarte, cenuşa ei să fie dusă în orăşelul Assisi, din Italia, unde să fie aruncată „peste dealurile înverzite de acolo“.
sursa: facebook.com/RadioRomania/