Ascultă Radio România Cultural Live

Papagalul mut - Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat, în premieră la TNB!

07 Decembrie 2018, 15:17

Unul din cei mai cunoscuţi regizori români de film, multi-premiatul Nae Caranfil, după trei decenii de la debutul său în cinematografie, se află, la acest final de 2018 în pragul unui îndrăzneţ demers teatral. Ne amintim că, la începutul carierei sale, regizorul a montat câteva spectacole pe scene din Bucureşti şi Piatra Neamţ, iar acum este la prima colaborare cu Teatrul Naţional din Bucureşti. Invitat cu un proiect personal, semnează scenariul şi regia uneia dintre cele mai savuroase poveşti despre diplomaţie, politică, spionaj şi alcov, într-un melanj comic surprinzător.

Papagalul mut - Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat, piesă în două acte de Nae Caranfil, este o poveste incredibilă, dar reală, având în centru una dintre cele mai enigmatice şi fascinante figuri ale secolului al XVIII-lea. Pe numele său adevărat Charles-Geneviève-Louis-Auguste-André-Thimothée d’Eon de Beaumont, spionul travestit Charles d’Eon/ Lia de Beaumont, cunoscut în istorie drept Cavalerul d’Eon, a trăit jumătate din viaţă ca femeie. Mai exact, 33 de ani din viaţă i-a trăit travestit în femeie şi alţi 49 ca bărbat, derutând lumea, intrigând-o, seducând-o şi obţinând aproape întotdeuna avantaje personale cât se poate de substanţiale. Fiinţă ambivalentă, trădător uneori, alteori sălbatic, dar credincios regelui său Ludovic al XV-lea, el a intrat în legendă ca primul dintre agenţii secreţi ai istoriei Franţei.

Un spectacol cu personaje şi fapte istorice reale, plin de haz, farmec, îndrăzneală, despre intrigi politice şi amoroase, desfăşurate la una dintre cele mai extravagante curţi imperiale ale lumii, cea a Rusiei din timpul ţarinei Elisabeta I, fiică a lui Petru cel Mare și împărăteasă a Rusiei între 1741 – 1762.

La Sala Studio, în scenografia barocă a lui Dragoş Buhagiar, Nae Caranfil aduce în scenă o lume pendulând într-un joc permanent şi periculos, între adevăr şi minciună.

În distribuţia spectacolului : Vlad Logigan şi Claudiu Bleonţ – în rolurile principale, alături de Miruna Bilei, Raluca Petra, Mihai Calotă, Eduard Cîrlan, Magda Catone, Tomi Cristin, Marius Rizea, Alexandru Georgescu, Dragoş Stemate, Eduard Adam, Cosmin Dominte, Axel Moustache, Dragoş Dumitru, Mihai Munteniţă, Daniel Badale. Coregrafia este semnată de Florin Fieroiu. Luptele scenice: Ionuţ Deliu. Muzica live: Trio Mirea.

Artist rafinat, pe care nu o dată publicul şi criticii l-au putut admira în dublă calitate, de scenarist şi regizor, în timp ce juriile de specialitate i-au răsplătit talentul la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, Nae Caranfil este autorul filmelor E pericoloso sporgersi, Asfalt Tango, Dolce far niente, Filantropica, Restul e tăcere, Closer to the Moon, 6,9 pe scara Richter, care i-au adus recunoaşterea internaţional încă de la debut, menţinută constant prin realizările ulterioare.

Avanpremiere sunt programate pe 8 şi 9 decembrie. Premiera oficială: 12 decembrie. Următoarea reprezentaţie, ultima din 2018, este programată pe 13 decembrie. Spectacolul se reia joi, 10 ianuarie 2019. Toate aceste spectacole încep la ora 19.00, la Sala Studio.

Nae Caranfil s-a născut în 1960 la București.

Este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, secția Regie Film, promoția 1984. Filmul său de student, Frumos e înseptembrie la Veneția, câștigă premii în țară și în străinătate (București, Tours, Torino). După câțiva ani în care exersează regia de teatru prin câteva puneri în scenă în București și Piatra Neamț, pleacă la Bruxelles pentru a urma Programul Scenariștilor Europeni din cadrul FEMI (Flemish European Media Institute) și elaborează, de-a lungul anului 1988, scenariul ce va deveni, aproape 20 de ani mai târziu (2007) filmul Restul e tăcere

Între 1989 și 1991 scrie scenarii pentru casa de producție franceză Compagnie des Images. În 1992 realizează primul său lung-metraj, E pericoloso sporgersi, o coproducție franco-română prezentată la Cannes în 1993, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs, și premiată ulterior în festivaluri la Montpellier, Bratislava sau La Baule. Continuă cu Asfalt Tango(1995), o altă comedie franco-română având-o pe Charlotte Rampling cap de afiș. Al treilea său lung-metraj este coproducția franco-italo-belgiană Dolce far niente (1998) cu Giancarlo Giannini, François Cluzet și Marguerita Buy în distribuție (Premiul pentru Scenariu la Namur în 1998 și participare în competiția oficială la Karlovy Vary în 1999). Filantropica (2002) este încă o colaborare româno-franceză, o comedie neagră ce obține Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Film de la Paris și numeroase alte premii la Wiesbaden, Mons, Wurtzburg, Bratislava, Newport Beach și Atena, precum și un important succes de public și de critică în țară.

Scenariul Restul e tăcere a câștigat, de-a lungul timpului, Marele Premiu pentru Scenariu la Festivalul Internațional de Film de la Paris 1995 si Premiul 2 în Hartly & Merrill International Scriptwriting Competition, Hollywood 1999. Filmul a fost prezentat în avanpremieră la Cluj în cadrul TIFF (Festivalul Internațional de FilmTransilvania) în 2007 și a închis competiția oficială la Locarno în același an. A câștigat, deasemenea, nouă Premii GOPO, incluzând Premiul pentru Cel Mai Bun Film al anului. A fost propunerea României pentru Premiile Oscar 2009.

În 2014 lansează Closer to the Moon, cu un casting anglo-american condus de Vera Farmiga, Mark Strong si Harry Lloyd. Filmul este realizat în limba engleză și a deschis festivalul Making Waves de la Lincoln Center, New York, cu câteva luni înainte. Este recompensat cu alte nouă Premii GOPO, inclusiv pentru Cel Mai Bun Film al anului.

Ultima sa producție este 6,9 pe scara Richter, la care semnează, pe lângă scenario și regie, muzica și versurile numerelor de „musical” din film. Prezentat în deschidere la TIFF 2016. Premiera a avut loc la începutul anului 2017. Câștigător a șase Premii GOPO.

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie
Teatru și film 11 Aprilie 2025, 06:37

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie

„TWST / Things We Said Today” , filmul hibrid la care cineastul Andrei Ujică a început să lucreze în...

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie
Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis
Teatru și film 11 Aprilie 2025, 06:05

Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis anunță premiera spectacolului Aer , după Airswimming de Charlotte Jones, cu inserții documentare de Roxana...

Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis
Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală
Teatru și film 10 Aprilie 2025, 12:40

Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală

Pentru filmul ”Marching in the Dark”/ "Mărşăluind în întuneric ", regizorul indian stabilit...

Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală
Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025
Teatru și film 10 Aprilie 2025, 12:34

Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025

Florin Mihăilescu , unul dintre cei mai talentați și prolifici directori de imagine din cinematografia românească, va...

Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025
Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie
Teatru și film 09 Aprilie 2025, 12:33

Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie

După anunțarea evenimentului Amadeus LIVE , programul de cine-concerte din cadrul celei de-a 24-a ediții a Festivalului...

Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie
Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”
Teatru și film 08 Aprilie 2025, 16:00

Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”

Astăzi, 8 aprilie, de la ora 18:30 , va avea loc vernisajul unei expoziții inedite -  „Erori au...

Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”
Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025
Teatru și film 08 Aprilie 2025, 14:44

Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025

Actorul Pavel Bartoș a primit Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin la Gala Premiilor Uniunii...

Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025
A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul  „Dennis, pericol public”
Teatru și film 07 Aprilie 2025, 10:03

A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul „Dennis, pericol public”

Jay North , actorul care a jucat rolul lui Dennis în serialul de televiziune „Dennis, pericol public​” timp...

A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul „Dennis, pericol public”
Ascultă live

Ascultă live

09:00 - 11:00
Orașul vorbește
Ascultă live Radio România Cultural
09:05 - 10:00
MATINALII DE PASTI (Continuare)
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
09:00 - 09:30
Deutsch 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
07:20 - 10:00
MATINAL (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
09:00 - 10:00
Program Muzical
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
06:03 - 10:00
Bună dimineaţa, Oltenia
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
06:03 - 10:00
BUNĂ DIMINEAȚA, BANAT!
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
06:00 - 10:00
Bună dimineața, vest!
Ascultă live Radio România Timișoara FM
09:03 - 11:00
Din suflet pentru tine
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru