Un rezultat neașteptat al campaniilor feministe de-a lungul timpului este că adesea vechile generații nu înțeleg revolta celor tinere: pentru mulți dintre membrii celor dintâi, lupta este ca și câștigată. Aceasta este perspectiva pe care o apără Juliana, bunica regizoarei Tatiana Mazú González. Sub ochiul atent al aparatului de filmat al nepoatei, ea își descrie copilăria petrecută în slujba unor rude care o maltratau, apoi tinerețea în serviciul marii burghezii din regiune, ca bonă, și în sfârșit emanciparea, atunci când se hotărăște să-și câștige singură traiul în Buenos Aires, folosindu-se de îndemânarea ei de croitoreasă. Această decizie curajoasă nu i-a adus bunăstarea, a trebuit să lupte în continuare împotriva angajatorilor necinstiți sau abuzivi. Într-una din cele mai elocvente momente din film, Juliana se revoltă împotriva a ceea ce vede ca inconștiența claselor de jos de a avea în continuare mulți copii, cu toate că au acces la educație sexuală și contracepție. După tirada ei, pe care nepoata o contrazice moale, tânăra îi mărturisește că a fost și ea însărcinată, dar că a avortat fiindcă nu dorea un copil. Bătrâna tace, confruntată cu complexitatea condiției feminine. |