Naționalul sibian are programate 11 întâlniri, online și offline, până la finalul lunii ianuarie
25 Ianuarie 2021, 15:05
11 evenimente online și offline sunt prezentate de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu în perioada 27 - 31 ianuarie 2021: spectacolul-lectură „Nu regret nimic”, de Székely Csaba și coordonat de actorul Mihai Coman, șase noi momente din seria „Actori.SB.Online - Daruri teatrale” și patru spectacole la TNRS - Sala Mare sunt întâlnirile din această săptămână cu actorii TNRS.
„Actori.SB.Online - Daruri teatrale” continuă cu alte șase episoade oferite de actorii: Ioana Blaga Frunzescu, Johanna Adam, Cristina Stoleriu, Anca Cipariu, Diana Văcaru-Lazăr și Daniel Bucher. Poveștile și poemele pentru cei mici și mari vă așteaptă de la ora 21:00, iar de la ora 21:30 poezia avangardistă.
Luna ianuarie se încheie cu patru spectacole antrenante la TNRS - Sala Mare: „Șarpele în iarbă” / „Falsche Schlange”, regia Rafael David Kohn; „Bravul soldat Švejk”, one-man show cu Viorel Rață; „Mărie, Mărie (tribut Mariei Tănase)”, un spectacol de Gabriela Neagu și „Damen vals”, un spectacol de și cu Ioana Blaga Frunzescu. Joi, vineri și sâmbătă, de la ora 19:00, și duminică de la ora 17:00 ne vedem la teatru! Biletele pot fi achiziționate de aici: https://www.tnrs.ro/program.
Pe Scena Digitală sunt spectacole disponibile oricând, oriunde și pe orice device. „Tom și Jerry 2.0”, regia Florin Piersic Jr.; „Felii”, un spectacol de Lia Bugnar, cu Ofelia Popii; „Moroi”, regia Alexandru Dabija, „LIVE”, regia Bobi Pricop; „Autobahn”, regia Andrei și Andreea Grosu; „Văzduh”, regia Victor Olăhuț, „Opinia publică”, regia Theodor-Cristian Popescu și „Maternal”, regia Radu Nica, sunt titlurile disponibile în luna ianuarie, la un click distanță. Pe parcursul anului 2021, pot fi vizionate 30 de spectacole de teatru, teatru-film și filme, dintre care 22 de premiere, exclusiv pe www.scena-digitala.ro, pe bază de abonament sau bilet.