Ascultă Radio România Cultural Live

FITS anunță programul ediției cu numărul 30! 

FITS anunță programul ediției cu numărul 30! 

25 Aprilie 2023, 17:11

Astăzi, la Sibiu, în cadrul unei conferințe de presă, Constantin Chiriac, Președintele FITS, a anunțat publicarea programului ediției din acest an, dar și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 26 aprilie.

Astfel, pe www.sibfest.ro, publicul poate deja să consulte programul Festivalului pe zile și categorii, într-o manieră de navigare nouă, mai prietenoasă, pentru a stabili ce spectacole dorește să vadă începând cu 23 iunie și până pe 2 iulie.
De mâine, biletele vor putea fi achiziționate atât online, cât și fizic, de la Agenția de bilete aflată în Sibiu, pe strada Nicolae Bălcescu 17.

Un aspect important pe care Constantin Chiriac l-a menționat este că prețul biletelor rămâne neschimbat față de ediția anterioară, în ciuda inflației, dublării și, pe alocuri, chiar a triplării unora dintre costuri, și că o mare parte dintre evenimente au acces liber sau un preț redus, de 30 de lei. Se păstrează, de asemenea, reducerile pentru anumite categorii vulnerabile.

Președintele FITS a făcut o scurtă prezentare a Festivalului, de la început și până la această a 30-a ediție, cu temele fiecărui an, după care a trecut în revistă structurile asociate care au îmbogățit, peste ani, oferta pe care FITS o face spectatorilor:

1994 - Programul de voluntariat
1996 - Spectacolele lectură
1996 - Secțiunea Întâlnirea școlilor și academiilor de teatru
1997 - Departamentul de Artă Teatrală ULBS
1997 - Bursa de Spectacole

2000 - Școala de management cultural

2000 - Liceul Onisifor Ghibu – filiera vocaţională este desăvârşită prin profilul Teatru

2004 – Teatrul Radu Stanca din Sibiu devine Teatru Național

2007 - Capitala Culturală Europeană

2010 - Zidul lui Perjovschi - Ziarul Orizontal, care a reprezentat baza de pornire pentru PAV
2013 - Aleea Celebrităților
2015 - Platforma internațională de cercetare doctorală în artele spectacolului și management cultural; prima Platformă Internațională de prezentare a doctoratelor din România
2016 - Fabrica de Cultură

2017 - Întâlnirea școlilor și academiilor de teatru (1996) devine Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural
2018 - Therme Forum

2020 - Scena Digitală

2022 - Platforma de Arte Vizuale
2022 - Moștenirea - Festivalul Statuilor Vivante

Tema din acest an – MIRACOL – reflectă importanța FITS în transformarea comunității, a orașului, a Festivalului însuși și a faptului că, într-un prezent gestionat de alte interese, un festival de artele spectacolului dintr-un mic oraș a ajuns la ediția cu numărul 30 și fixează, an de an, agenda comunității culturale mondiale. #ParteDinMiracol este astfel o realitate pentru toți cei atinși de FITS – artiști, public, organizatori, parteneri, comunitate și, desigur, mass-media.

Două noi secțiuni vin să completeze oferta FITS pentru public în 2023: Sezonul sibian, și Secțiunea ”George Banu”. De altfel, întreaga ediție din acest an este dedicată memoriei marelui om de teatru și prieten al Festivalului.

Mâine, 26 aprilie, de la ora 12, se pun în vânzare biletele. Iată câteva dintre cele mai importante spectacole prezente la FITS30:

Măsura imposibilului, spectacol scris și regizat de Tiago Rodrigues, actualul director artistic al Festivalului de la Avignon (23 și 24 iunie)

Miracolul flamenco – EstévezPaños y Compañía – un spectacol care îi aduce pe scenă pe cei mai buni dansatori de flamenco, pe ritmuri care înflăcărează sângele și imaginația! Ministerul Culturii din Spania a acordat acestei trupe Premiul Național al Dansului (23 și 24 iunie)

Apă, ce bucurie! – Trupa Circus Baobab din Guinea prezintă cel mai antrenant spectacol de circ contemporan la FITS pe 24 și 25 iunie.

Simfonie și lumină cu Revolution Orchestra din Israel ne plimbă de la Chopin la Radiohead într-un spectacol cu care îmbină muzica de orchestră, mișcarea de scenă și proiecțiile video (26 iunie)

Paznicul sufletului - Far From The Norm | Botis Seva (UK) – un spectacol cu hip-hop și dans, premiat, apreciat, aplaudat, de neratat! 28 și 29 iunie

Ultima cină - Milo Rau / NTGent – un spectacol eveniment și experiment, un mix între real și virtual, între ce se află în fața ochilor și ce e ascuns, însă totuși la vedere (29 și 30 iunie)

Diptic: Vise din camera pierdută, spectacol al belgienilor de la Peeping Tom aduce pe scenă dans contemporan într-o manieră nevăzută până acum. Realitate, vis, fantezie (1 și 2 iulie)

Următoarele conferințe de presă FITS vor avea loc pe 10 mai și 8 iunie și se vor concentra pe partenerii evenimentului, dar și pe evenimentele incluse în program.

Premieră pe 25 şi 26 aprilie - Cerere în căsătorie de Cehov în regia lui Alexandru Grecu – o producţie originală Teatrul Stela Popescu
Teatru și film 22 Aprilie 2025, 11:47

Premieră pe 25 şi 26 aprilie - Cerere în căsătorie de Cehov în regia lui Alexandru Grecu – o producţie originală Teatrul Stela Popescu

Spectacolul Cerere în căsătorie de Cehov - două povești, șase personaje excentrice și un carusel de emoții și hohote de...

Premieră pe 25 şi 26 aprilie - Cerere în căsătorie de Cehov în regia lui Alexandru Grecu – o producţie originală Teatrul Stela Popescu
Caravana Shakespeare – peste tot aduce teatrul de la Craiova în 61 de localități din România, timp de 22 de săptămâni
Teatru și film 14 Aprilie 2025, 14:25

Caravana Shakespeare – peste tot aduce teatrul de la Craiova în 61 de localități din România, timp de 22 de săptămâni

Între 23 aprilie și 14 septembrie 2025 , timp de 22 de săptămâni, Caravana Shakespeare – peste tot...

Caravana Shakespeare – peste tot aduce teatrul de la Craiova în 61 de localități din România, timp de 22 de săptămâni
Cea de-a 8-a ediție Hoinar Festival are loc între 15 și 20 mai la Teatrul ACT și Ateneul Român
Teatru și film 14 Aprilie 2025, 00:14

Cea de-a 8-a ediție Hoinar Festival are loc între 15 și 20 mai la Teatrul ACT și Ateneul Român

În deschidere: The Wanderer - un concert-spectacol semnat de David Gray, care aduce recitalul clasic de pian în plin mileniu III

Cea de-a 8-a ediție Hoinar Festival are loc între 15 și 20 mai la Teatrul ACT și Ateneul Român
Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie
Teatru și film 11 Aprilie 2025, 06:37

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie

„TWST / Things We Said Today” , filmul hibrid la care cineastul Andrei Ujică a început să lucreze în...

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie
Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis
Teatru și film 11 Aprilie 2025, 06:05

Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis anunță premiera spectacolului Aer , după Airswimming de Charlotte Jones, cu inserții documentare de Roxana...

Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis
Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală
Teatru și film 10 Aprilie 2025, 12:40

Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală

Pentru filmul ”Marching in the Dark”/ "Mărşăluind în întuneric ", regizorul indian stabilit...

Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală
Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025
Teatru și film 10 Aprilie 2025, 12:34

Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025

Florin Mihăilescu , unul dintre cei mai talentați și prolifici directori de imagine din cinematografia românească, va...

Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025
Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie
Teatru și film 09 Aprilie 2025, 12:33

Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie

După anunțarea evenimentului Amadeus LIVE , programul de cine-concerte din cadrul celei de-a 24-a ediții a Festivalului...

Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie
Ascultă live

Ascultă live

01:30 - 03:30
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
02:00 - 02:05
Ştiri
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
02:00 - 03:00
Espańol 3
Ascultă live Radio România Internaţional 1
02:00 - 03:00
RRI, o voce pentru lumea românească (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 06:00
PROGRAM MUZICAL NOCTURN
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
00:00 - 06:00
Hit Mix
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
00:03 - 05:00
TAXI MUZICAL
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
02:00 - 03:00
Revelații Jazz (reluare)
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru