Ascultă Radio România Cultural Live

Filmul SCARA, despre destinul unui actor român celebru, intră în cinematografe din 15 octombrie

21 Septembrie 2021, 11:15

Regizat de Vlad Păunescu, SCARA are în distribuție actori consacrați, dar și noile vedete ale scenelor bucureștene

București, septembrie 2021. SCARA urmărește parcursul unui tânăr venit din provincie la București, unde devine unul dintre cei mai talentați actori ai generației sale, un star al anilor ’80, iar apoi o figură marcantă a evenimentelor din jurul Revoluției și Mineriadei. Inspirat din fapte reale, filmul este construit pe mai multe planuri și surprinde perfect o epocă: viața în teatrele bucureștene și magia din jurul unui spectacol legendar (Karamazovii, de la Teatrul Nottara), demolările bisericilor de către comuniști sau zbuciumul interior al personajului principal, un rebel tot mai constrâns de regim. Distribuția filmului este condusă remarcabil de Eduard Trifa, aflat la primul rol principal în lungmetraj, după ce a devenit cunoscut pe scenele de teatru din București:

„E important ca toți să înțelegem gravitatea pasivității și cred că Scara ne arată foarte bine care sunt efectele tăcerii, dar și ale rebeliunii. Am jucat un om din aceeași branșă, un actor, deci multe din trăirile lui – de la drumul din provincie până în București, intrarea într-un teatru nou, adaptarea la un nou colectiv – le-am simțit și eu. Chiar dacă vremurile pe care personajul le trăiește au fost mult mai complicate decât cele pe care le trăiesc eu, am încercat să înțeleg și să redau pe ecran revolta lui Andrei - în fața regimului, în fața oamenilor – dar și revelația din final, care l-a apropiat definitiv de credință”.

 

Trailerul filmului poate fi urmărit aici.

Distribuția SCARA numără peste 80 de personaje și este completată de actori tineri ca Voica Oltean, Ana Maria Guran, Ada Galeș sau Ioana Bugarin, dar și de actori consacrați: Horațiu Mălăele, Valentin Teodosiu, Ioana Crăciunescu, Nicodim Ungureanu, Ion Andrei Ionescu, Magda Catone sau Dragoș Galgoțiu (regizor de teatru aflat la debut ca actor în lungmetraj).

Regizorul Vlad Păunescu dedică acest film tuturor făcătorilor de spectacole:

„Am trăit și eu și soția mea Oana Păunescu (care semnează costumele filmului) printre actori, regizori, creatori de teatru, film sau artă. Dorința mea a fost să le dedicăm lor acest film. Le mulțumesc că există, pentru că fără ei nu aș fi existat nici eu, nici soția mea. Am ales să spun această poveste pentru că face parte din trecutul meu, am trăit acele vremuri, alături de oamenii a căror destine am încercat să le transpun acum pe ecran. Cred că este o istorie importantă, care trebuie știută mai ales de tinerii născuți după Revoluție, ca să nu se mai repete”.

 

Scenariul filmului este semnat de Vlad Păunescu și Constantin Chelba , scenografia de Sorin Dima, iar costumele de Oana Păunescu. Operatorul filmului este Alex Sterian, iar montajul le aparține Corinei Stavilă și lui Mihai Cosmin Popa.

SCARA a avut proiecții sold-out la TIFF și la TIFF Oradea, iar din 15 octombrie va putea fi vizionat în cinematografele din toată țara. Programul proiecțiilor va fi anunțat pe pagina de Facebook a filmului, dar și pe pagina de Instagram.

SCARA este o producție Castel Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Distribuit de Transilvania Film.

Parteneri media: TVR, Europa FM, Zile și Nopți, Observator Cultural, IQads & SMARK, Aarc.ro

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie
Teatru și film 11 Aprilie 2025, 06:37

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie

„TWST / Things We Said Today” , filmul hibrid la care cineastul Andrei Ujică a început să lucreze în...

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie
Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis
Teatru și film 11 Aprilie 2025, 06:05

Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis anunță premiera spectacolului Aer , după Airswimming de Charlotte Jones, cu inserții documentare de Roxana...

Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis
Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală
Teatru și film 10 Aprilie 2025, 12:40

Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală

Pentru filmul ”Marching in the Dark”/ "Mărşăluind în întuneric ", regizorul indian stabilit...

Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală
Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025
Teatru și film 10 Aprilie 2025, 12:34

Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025

Florin Mihăilescu , unul dintre cei mai talentați și prolifici directori de imagine din cinematografia românească, va...

Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025
Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie
Teatru și film 09 Aprilie 2025, 12:33

Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie

După anunțarea evenimentului Amadeus LIVE , programul de cine-concerte din cadrul celei de-a 24-a ediții a Festivalului...

Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie
Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”
Teatru și film 08 Aprilie 2025, 16:00

Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”

Astăzi, 8 aprilie, de la ora 18:30 , va avea loc vernisajul unei expoziții inedite -  „Erori au...

Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”
Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025
Teatru și film 08 Aprilie 2025, 14:44

Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025

Actorul Pavel Bartoș a primit Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin la Gala Premiilor Uniunii...

Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025
A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul  „Dennis, pericol public”
Teatru și film 07 Aprilie 2025, 10:03

A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul „Dennis, pericol public”

Jay North , actorul care a jucat rolul lui Dennis în serialul de televiziune „Dennis, pericol public​” timp...

A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul „Dennis, pericol public”
Ascultă live

Ascultă live

14:30 - 15:00
Cult-Top
Ascultă live Radio România Cultural
14:05 - 15:00
TOPUL NOSTRU ...
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
14:00 - 15:00
English 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
13:10 - 15:00
Muzica anilor tăi (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
14:00 - 15:00
De Voie Bună 2
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
11:03 - 15:00
Pulsul Zilei
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
11:03 - 18:00
DE WEEK-END CU RADIO REȘIȚA
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
13:00 - 16:00
Exclusiv FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
14:00 - 15:00
Emisiune în lb. maghiară
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru