DISCO ’89: Viața și moartea Mihaelei Runceanu, subiectul a două spectacole la Teatrul Apollo111
16 Septembrie 2021, 10:41
Catinca Drăgănescu și Gabriel Sandu semnează două puneri în scenă despre celebra artistă
București, 16 septembrie 2021. Teatrul Apollo111 anunță DISCO ’89, o serie de spectacole care prezintă mai multe viziuni asupra vieții și morții uneia dintre cele mai populare artiste din România comunistă: Mihaela Runceanu. Catinca Drăgănescu și Gabriel Sandu vor pune fiecare în scenă câte un spectacol, propunând abordări diferite, dar construite în jurul legendei care înconjoară personalitatea și finalul tragic al cântăreței, încă învăluit în mister și teorii ale conspirației. Seria DISCO ’89 este bazată pe o cercetare de peste 3 ani.
„Cele 7 morți ale Mihaelei Runceanu” de Catinca Drăgănescu va avea premiera pe 23 & 24 septembrie. Rolul principal este jucat de actrița Oana Pușcatu, iar distribuția este completată de Cristina Drăghici, Silvana Negruțiu, Vlad Galer și István Téglás. Gabi Albu și Marius Nițu semnează scenografia, iar Ana Cârlan proiecțiile video. Muzica spectacolului este creată de muzicianul Xenti Runceanu, verișorul Mihaelei Runceanu, și va include și cele mai cunoscute refrene ale acesteia. Biletele pentru premieră au fost puse în vânzare online.
Pornit de la interviuri și materiale documentare, spectacolul reprezintă o imaginare din multiple perspective a ultimelor zile din viața Mihaelei Runceanu. Fiecare personaj deține o parte de adevăr, nimeni nu cunoaște ȋnsă ȋntregul. Spectatorul este invitat să-și construiască propria versiune asupra felului ȋn care s-au desfășurat evenimentele de-a lungul unui voyaj ȋn măruntaiele universului optzecist, pe acorduri de Mihaela Runceanu.
Al doilea spectacol din seria DISCO ’89, „O istorie plină de speranță a Mihaelei Runceanu”, semnat de Gabriel Sandu, propune o revizitare a vieții și morții solistei, prin perspectiva ambițiilor și viselor sale, de la fata cu voce caldă din Buzău, la solista de prim calibru din ultimii ani de viață. O incursiune în lumea interioară a Mihaelei Runceanu, așa cum poate fi ea înțeleasă în urma unei documentări întinse pe durata a trei ani. Show-ul îmbină elemente de muzical și teatru documentar, generând o structură dinamică, hibridă, poetică, unde investigația jurnalistică și ficțiunea se întâlnesc pentru a acoperi golurile lăsate de istorie. Spectacolul este rezultatul congruanței dintre două generații de artiști, a celor formați în era comunismului târziu și a celor produși de capitalismul tânăr, propunând astfel o dezbatere contemporană necesară asupra trecutului și moștenirii insuficient chestionate a acestuia. „O istorie plină de speranță a Mihaelei Runceanu” va avea premiera în luna noiembrie 2021, iar biletele și mai multe detalii despre echipa artistică vor fi disponibile la începutul lunii octombrie.
Catinca Drăgănescu despre „Cele 7 morți ale Mihaelei Runceanu”:
Această poveste spune ceva foarte neliniștitor despre noi și toate ȋntrebările pe care refuzăm să ni le punem. Cred cu tărie că am făcut o pace surdă cu trecutul, o pace falsă, ipocrită și asurzitoare, deformatoare de istorie și conștiință, care nu ne onorează. E o temă care mă macină și la care mă ȋntorc recurent, iar pentru mine, povestea Mihaelei Runceanu vorbește ȋn acceași măsură despre ea, cât și despre noi. Documentarea acestui caz nu are cum să nu revolte. Pare a fi o reprezentare perfectă a devizei pe care Lucian Pintilie o atribuie regimului ceaușist: “joacă jocul!”. Totalitarismul ca joc, dictatura ca și convenție socială, minciuna care devine mai reală ca realul și muzica, arta ca balsam vindecător, ca spațiu de expresie și evadare dintr-o realitate falsificată. Nu știm cine e vinovat, dar cumva suntem toți. Mihaela Runceanu a murit. Trăiască Mihaela Runceanu! Pentru mine, acest spectacol este despre cât de mult ȋmi doresc să nu ne mai fie frică.
Gabriel Sandu despre „O istorie plină de speranță a Mihaelei Runceanu”:
Dezideratul meu prin „O istorie plină de speranță a Mihaelei Runcranu” este să redau memoriei Mihaelei Runceanu ceea ce i-a fost luat prin mass-media: decența, intimitatea, dreptul la o reprezentare justă și nu în ultimul rând speranța. Din păcate, niciun spectacol sau niciun film nu-i mai poate reda viața în totalite, dar atât timp cât ne-o amintim și îi spunem povestea mai departe, ea continuă să trăiască. De Mihaela Runceanu sunt fascinat încă din adolescență și mi s-a părut o idee puternică să (re)construim (sau chiar să deconstruim) povestea ei, să redăm, prin teatralitate, o altă perspectivă decât cea unilaterală, a morții ei violente, cu care am fost intoxicați în media ultimilor 30 de ani. Lucrul ăsta nu se putea realiza decât printr-o documentare extinsă, care a constat în zeci de interviuri cu oameni care au cunoscut-o, prieteni, colaboratori, foști elevi, am fost la Buzău, unde l-am cunoscut pe tatăl Mihaelei, pe domnul Runceanu, am stat vreo două zile și într-un birou fără ferestre de la Judecătoria București unde am studiat dosarul crimei ei, care m-a lăsat fără cuvinte.
Mai multe detalii vor fi comunicate pe pagina de Facebook a Teatrului Apollo111 și pe cea de Instagram.
DISCO ‘89 este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Apollo111 is loved by George de la BCR.
Apollo111 reprezintă mixul perfect între vizionarea celor mai bune spectacole, clasice și contemporane și un spațiu de comunicare între public și artiști, antreprenori din domeniul creativ și personalități din domeniul cultural.
www.Instagram.com/Apollo111.ro
BIO Echipă
Catinca Drăgănescu este regizor de teatru şi dramaturg. În 2012 a absolvit studiile de regie la UNATC, iar ȋn 2019 a obţinut titlul de doctor ȋn cadrul aceleeaşi universităţi. Proiectele sale tratează subiecte actuale şi controversate, ȋn maniere originale, ȋntr-un aşa numit teatru al conştiinţei. Estetica sa foloseşte plastica corporală, rostirea şi muzicalitatea pentru a crea experienţe performative generatoare de empatie. Preocupările sale principale includ teatrul cinematic, storytellingul, teatrul fizic, instalaţiile sonore şi silent theatre. Printre cele mai recente spectacole ale sale se numără: Domeniul luptei la Unteatru, Wasteland 2020 la Centrul de Teatru Educaţional Replika, Legea celui mai puternic de Dominik Busch la Teatrul de Nord Satu Mare, Dragonul de aur la Teatrul Andrei Mureşanu Sfântu Gheorghe.
Gabriel Sandu (n. 1988) este un regizor, dramaturg, și jurnalist român, doctorand al Facultății de Teatru din cadrul Universității Babes Bolyai din Cluj. O parte considerabilă dintre piesele de teatru pe care le-a scris și regizat se bazează pe subiecte investigate anterior în munca sa de jurnalist. Unul dintre cele mai elocvente exemple este piesa „Tatăl meu, preotul”, inspirată de cazul real al unui preot care milita împotriva homosexualilor, în timp ce propriul său fiu este gay. Piesa a fost montată de două ori, întâi la Teatrul Național din Târgu Mureș, în regia Letei Popescu și la Teatrul Apollo111, în regia Elenei Morar. Una dintre cele mai recente producții ale sale, Uitasem, scrisă și regizată la POINT din București, spune povestea unui copil crescut să creadă că este Iisus Hristos și s-a jucat cu casa închisă din luna noiembrie 2019. Cea mai recentă a producție scrisă și regizată de acesta a avut loc la Teatrelli în București, se numește „Dușmănie. E ceva vindecător în a le da oamenilor un obiect al urii lor” și îi are în distribuție pe Rodica Mandache, Edith Alibec și Istvan Teglas. În prezent, Gabriel dezvoltă împreună cu Catinca Drăgănescu un spectacol inspirat din viața Mihaelei Runceanu la Teatrul Apollo111 din capitală.
Gabi Albu este architect și scenograf, absolventă a Institutului de Architectură “Ion Mincu”, București, în 2002, și a unor burse de studii Cheltenham Art College – Gloucestershire, Marea Britane și la Istitutto di Architettura – Palermo, Italia. Este unul din “cei șapte magnifici” de la Centrul Replika și colaborator al PopUP Theatrics din 2018. În prezent Gabi Albu este producător și scenograf la Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București. Dintre cele mai recente spectacole unde a semnat scenografia amintin “Neguțătorul din Veneția” de W. Shakespeare, regia: Alexander Morfov și “Matilda și groparii” de Stela Giurgeanu, regia: Mircea Rusu la Teatrul Național București “I.L.Caragiale” (2019) și “Toată liniștea din lume” și “Limite” de Michaela Michailov, regia Radu Apostol, la Centrul de Teatru Educațional Replika (2019)
Istvan Teglas este actor angajat la Teatrul Național din București. În teatru a jucat în regia lui Radu Afrim, Bobi Pricop, Alexander Morfov, Mihai Măniuțiu, Dragoș Galgoțiu, Felix Alexa, David Doiashvili. Spectacolele în care joacă pot fi văzute la Teatrelli, Apollo111, Linotip, Muzeul de arta Recenta, Point. Joacă în ultimele filme ale lui Cristi Puiu (Malmkrog, premiu de regie la Berlinale în secțiunea Encounters) și Corneliu Porumboiu (La Gomera, în selecția oficială de la Festivalul de la Cannes), la acesta din urmă a luat premiu pentru cel mai bun actor într-un rol secundar la Gala Gopo 2020.
Silvana Negruțiu, absolventă a UNATC în 2011, este actriță la Teatrul L.S. Bulandra și membră a echipei Centrului de Teatru Educațional Replika. Din 2010 până în prezent a colaborat cu mai multe teatre de stat și independente din București, având turnee în țară, în Europa, New York și Sankt Petersburg. A condus ateliere de teatru pentru adolescenți. Crede cu tărie în funcția educativă a teatrului, atât pentru actori, cât și pentru public.
Vlad Galer joacă în spectacole de teatru în Bucuresti (Teatrul Național, Teatrul Nottara, Excelsior) și în țară (Teatrul “Maria Filotti” Braila). În strainatate, a lucrat la un spectacol la Teatro Verdi din Padova și a participat cu un program Erasmus la Festivalul de la Avignon. Dupa ce a absolvit actoria la U.N.A.T.C. și Literele la Universitatea București, a terminat și un masterat în Pedagogie Teatrală.
Cristina Drăghici este actriță, absolventă UNATC. A activat atât în teatrul independent, cât și în cel de stat. De curând a descoperit pasiunea și aplecarea spre impersonare (imitație) și se joacă prin zona asta din când în când. Îi place să scrie, își iubește mult pisica și spera ca într-o zi să o debuteze.
Runceanu Xenti-Alexandru (n. 30.10.1976) este un compozitor de muzica vocal-instrumentala, premiat in 1999 de U.C.M.R. pentru „originalitate in muzica tinerei generatii” , premiat la Festivalul Mamaia la sectiunea compozitie in 2002 , finalist - interpret si compozitor (cu trupa No Comment) de 2 ori la Eurovision Song Contest Romania (2000, 2002). La concursul "Melodia Secolului" organizat de Televiziunea Națională in 2000, piesa "Atât de frumoasă" a fost singura premiată dintre piesele unei trupe tinere și desemnată printre cele mai bune cântece scrise vreodată în România. Are 3 albume de interpret-compozitor la Intercont Music. E absolvent al UNMB, artist interpret vocal si instrumentist (pian), dirijor, orchestrator, producator muzical pentru diferiti artisti (Amadeus Electric Quartet, No Comment), a semnat muzica pentru piesa de teatru „Dusmanie” de Gabriel Sandu (Teatrelli).
Ana Cârlan locuiește în București, a terminat Facultatea de Limbi și Literaturi străine (secția Japoneză - Portugheză) și este ghid turistic național. Din 2012, a devenit pasionată de artă generativă, mai ales cea creată prin intermediul codului (produs în limbajul de programare numit Processing). Parcursul ei creativ a luat amploare în 2013 când a fost invitată să participe (în calitate de creative coder) la o expoziție interactivă (MNAC, București), organizată de laboratorul new media Modulab. Participarea avea să ducă la o lungă colaborare cu Modulab, în calitate de membru, artist vizual și content editor, colaborare ce a produs numeroase proiecte, workshop-uri, instalații artistice interactive expuse în orașe din România, dar și în Berlin, Paris, Sofia. Debutul în teatru a fost în 2016, la un proiect al Teatrului din Lorient, Franța, în regia lui Vlad Chiriță, în care s-a ocupat de partea video, expunând proiecții generate prin cod, dar și din software-uri de grafică 3D. De atunci, Ana a lucrat la mai multe proiecte de teatru din București, ultimul fiind piesa intitulată Dușmănie, scrisă și regizată de Gabriel Sandu, la Teatrelli (2020).
