”Dacă vrei să știi cine sunt întreabă-mă cine nu sunt” - ce înseamnă să fii intersex
08 Noiembrie 2024, 15:18
Tünde Skovrán a fost actriță a Teatrului Maghiar din Cluj și de peste 10 ani trăiește în Los Angeles. ”Who I Am Not” / ”Dacă vrei să știi cine sunt întreabă-mă cine nu sunt” este primul ei film de lungmetraj (mai are două scurtmetraje) și este un documentar despre viața a două persoane intersex din Africa de Sud. Sharon-Rose Khumalo este miss frumusețe și creștină practicantă. La 21 de ani, în urma unui control medical, află că este intersex, iar cantitatea dominantă de cromozomi XY o fac bărbat, nu femeie. Dimakatso a fost toată viața bărbat, are o parteneră, dar îi este imposibil să-și găsească de lucru pentru că vorbește deschis despre fluiditatea identității sale: știe că s-a născut intersex, că în copilărie părinții și medicii au decis pentru el și au înlăturat organul sexual masculin, iar acum caută cu disperare răspunsuri la întrebarea ”Cine sunt?” Sau ”Cine nu sunt?”.
Tünde Skovrán se apropie cu nesfârșită delicatețe de Sharon și de Dimakatso, urmărindu-i prin hățișurile durerii de a nu ști cine sunt și de a nu putea afla răspunsurile convenabile. Filmul a intrat pe 2 noiembrie în sălile de cinema din întreaga țară. Tünde Skovrán a fost invitata Elenei Vlădăreanu la Scena și ecranul.
Tünde Skovrá: ”Pentru un debut, nu contează unde ești, România sau America, este foarte greu”