Cu Teatrul de Păpuși „Prichindel” ne reconectăm la copilărie
18 Martie 2021, 19:36
Ziua Teatrului de Animație, prin cele două zile de sărbătoare: Ziua Mondială a Teatrului pentru Copii și Tineret, 20 martie, și Ziua Mondială a Marionetiștilor, 21 martie, va fi celebrată de Teatrul de Păpuși „Prichindel” cu un program adresat deopotrivă copiilor, adolescenților, părinților și bunicilor.
Programul celor două zile va fi transmis online, pe paginile de Facebook ale teatrului, și cuprinde spectacole de teatru, scenete și momente de animație: „Pasărea măiastră”, „Povești în parc”, „Five o'clock”, și momente de animație realizate de Tudor Popa – pentru tineri și adolescenți.
„La mulți ani! marionetiștilor din lumea întreagă și celor care iubesc teatrul dedicat copiilor și tinerilor. Momentele grele care ne țin departe de public de un an de zile ne-au făcut mai uniți, au creat rezistență și au dezvoltat mai multă creativitate pentru a putea depăși această criză datorată pandemiei. Munca actorului cu păpușa, partenerul de nădejde în această perioadă, feedback-ul pozitiv al spectatorilor care au putut să vizioneze totul online și speranța că ne vom întălni în curând cu aceștia în sala de spectacol, ne-au ajutat să nu ne pierdem echilibrul. Mesajul meu este să ne fiți alături, să ne sprijiniți și să iubiți teatrul de păpuși.”, Ioana Bogățan, managerul Teatrului de Păpuși „Prichindel”.
Președinta Asociației Internaționale a Teatrului pentru Copii și Tineret, Yvette Hardie, transmite că „Un lucru este cert, anume că teatrul este mai necesar ca oricând. În teatru ne reconectăm, lăsând loc vindecării. Reimaginăm, realiniem și rezistăm. Și artistul din fiecare din noi face ca toate acestea să fie posibile.”
Mai multe informații găsiți pe https://www.facebook.com/teatruldepapusi.prichindel.