Copiii sunt invitaţi la Teatrul « Stela Popescu » începând din 22 mai
07 Mai 2021, 13:40
Actorii şi dansatorii Teatrului „Stela Popescu” aşteaptă cu nerăbdare reîntâlnirea cu cei mai mici dintre spectatorii săi începând din 22 mai. Dacă le lipseşte şcoala faţă în faţă, cu siguranţă spectacolele care făceau deliciul dimineţilor de week-end le lipsesc şi mai mult.
Seria de reprezentaţii de la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor începe
sâmbătă, 22 mai, cu “Micul prinț”, de Antoine de Saint Exupery, fiind urmată de spectacolele de sâmbătă, 29 mai şi marți, 01 iunie, cu “Revolta poveștilor”, de Sînziana Popescu, toate programate de la ora 11:00.
Micul Prințeste un spectacol de teatru – dans despre inocența copilăriei, o călătorie stelară a doi prieteni, cuplu copil – adult, o relație umană care poate fi regăsită, într-o anumită măsură, în orice familie. În această aventură, copilul întâlnește personaje care îl ajută să descopere drumul către simplitatea vieții. Adultul face o călătorie în sens invers și descoperă importanța inocenței în viața adultă. Este o poveste despre prietenie în sensul ei cel mai pur, despre acea prietenie care depășește barierele de vârstă și spațiu.
https://www.youtube.com/watch?v=Ho0oMDa07zQ
Revolta Poveștilor este o piesă care vrea să arate atât copiilor cât și părinților că poveștile pot continua să existe doar dacă sunt citite, cultivate și iubite. Altfel, toate personajele cu care noi, adulții, am copilărit se revoltă, se urâțesc și devin anacronice. Cine rezolvă problema ? Tot niște copii care, atrași în lumea cunoașterii și imaginației, restabilesc ordinea și salvează de la uitare emoțiile întâlnirii cu personajele de basm. Revolta Poveștilor - o producție a Teatrului « Stela Popescu » pentru publicul tânăr, este o poveste terapeutică care ne îndeamnă să medităm asupra mesajului pe care îl transmite.
https://www.youtube.com/watch?v=o-54bML83po
Biletele se pot cumpăra exclusiv online, de pe platforma www.mystage.ro
www.facebook.com/TeatrulStelaPopescuOfficial
www.instagram.com/teatrulstelapopescu
Pentru acreditări de presă : Simona Iordache 0753174618, florentina.iordache@teatrulstelapopescu.ro.
Organizator : Primăria Municipiului Bucureşti prin Teatrul „Stela Popescu”
Parteneri media : Radio România Cultural, România TV, agenţiadecarte.ro, Ziarul de București, mySTAGE.ro, Revista Vitrina cu poezii, Metropola tv, Zile și nopți
Sponsori : InfoCons, DDS Diagnostic
Mesajul organizatorului TEATRUL STELA POPESCU cu privire la partajarea datelor personale în contextul SARS-COVID19.
Participând la acest spectacol sunteți de acord cu partajarea datelor dumneavoastra de contact (nume, prenume, nr. de telefon) cu Teatrul Stela Popescu, în scopul de a vă putea plasa pe locurile corespunzatoare și a vă putea notifica în caz de urgență, conform regulilor GDPR și directivelor Direcției de Sănătate Publică. Aceste date ne sunt necesare în cazul unei alerte epidemiologice, pentru a putea asigura autorităților sanitare sprijinul în identificarea persoanelor infectate.
Obligațiile spectatorilor privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-COVID19:
Prezentarea la sala de spectacol / locație cu minim 30 de minute inainte de inceperea acestuia, pentru a putea respecta regulile de acces.
Purtarea măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata evenimentului ! Pentru a oferi o protecție eficace, este necesar ca masca să acopere gura și nasul.
Atenție! Teatrul și personalul acestuia își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
Dezinfectarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție de către organizator la intrarea în sală/spațiul de spectacol.
Termoscanarea este efectuată obligatoriu de către personalul teatrului. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura și cele care după termoscanări repetate înregistrează o temperatură de peste 37.3°C, nu vor avea acces în teatru/locația de spectacol.
Respectarea distanțării de minimum 1.5 m între persoane - de la intrarea în locația de spectacol , la toalete precum și la ieșirea din sală/spațiu.
Pentru siguranța dvs. și în concordanță cu prevederile ordinului comun nr. 1495/01.09.2020 al ministerelor culturii și sănătății , din totalul de 203 locuri ale Sălii mici a Palatului Național al Copiilor, se vor pune în vânzare 61 de locuri, astfel: un loc la vânzare urmat obligatoriu de alte două locuri libere. Prin excepție de la această schemă, vor putea fi ocupate locuri alăturate numai în cazul unui singur adult însoțit de cel mult doi copii în vârstă de pînă la 12 ani.