„CARACATIȚA” – prima premieră a anului 2024 – „Să vorbim pe bune despre noi” la Teatrul Masca
10 Ianuarie 2024, 06:30
Teatrul Masca vă invită la sediul său din Bd. Uverturii Nr. 14, la avanpremiera și premiera spectacolului „CARACATIȚA” de Catinca Drăgănescu.
Avanpremiera va avea loc sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 19.00, iar premiera duminică, 21 ianuarie, de la ora 19.00.
„CARACATIȚA” este o introducere în dinamica familiei contemporane, privite prin ochii unui adolescent prins în spațiul însingurat dintre divorțul părinților, neglijența autorităților, lipsa de comunicare și descoperirea substanțelor interzise ca refugiu. Într-o radiografie lucidă a ce înseamnă să fii un tânăr în plină formare într-o societate aflată în criză, spectacolul urmărește panta alunecoasă care transformă un copil obișnuit într-un copil-problemă, atât pentru părinți, cât și pentru școală și prieteni – cu toată poezia și emoția aferente vârstei.
„CARACATIȚA marchează prima mea întâlnire artistică cu Teatrul Masca, avem colegi actori, o echipă tehnică revigorată, suntem #întranziție sau #înconstrucție și construim un spectacol-colaj, o colecție de meme culturale menite să chestioneze valorile lumii în care trăim și impactul asupra tinerei generații. CARACATIȚA este o invitație la dialog trans-generațional, un statement că pe noi la Masca ne preocupă educația și rolul pe care cultura, și mai ales teatrul, ca artă a întâlnirii vii, îl poate juca la nivelul formării de conștiințe, valori și empatie socială.” (Catinca Drăgănescu, regizoare)