Ascultă Radio România Cultural Live

Avanpremieră Extraconjugal, de Neil Simon, în deschiderea stagiunii Teatrului de Artă București

30 August 2021, 15:04

Teatrul de Artă București își deschide stagiunea în luna septembrie cu un program amplu alcătuit

din 12 dintre cele mai apreciate și aplaudate spectacole, dar și o premieră – Extraconjugal, de Neil Simon, în interpretarea actorilor Andreea Mateiu și George Constantinescu, regia George Dogaru.

Extraconjugal a primit la FITIC – Festivalul Internațional de Teatru Independent de la Constanța - 2021, premiul pentru interpretare feminină și premiul pentru regie.

George Dogaru a primit la FITIC și premiul pentru regia spectacolului Incident la graniță, coproducție a Teatrului de Artă București, care se regăsește, de asemenea, în stagiunea din această toamnă.

Extraconjugal va avea avanpremiera pe 15 septembrie și premiera pe 16 septembrie, la Teatrul de Artă București, str. Sf. Ștefan, nr. 21. O reprezentație specială a spectacolului va avea loc și sâmbătă, 4 septembrie, la Teatrul de Comedie, sala Radu Beligan (str. Sfântul Dumitru, nr. 2), în baza parteneriatului și a bunei colaborări din ultimul an, care a permis accesul unui public mai numeros la spectacolele Teatrului de Artă București.

Premiera inițială a piesei lui Neil Simon a avut loc pe Broadway, în decembrie 1969, iar spectacolul s-a jucat de 706 ori.

Extraconjugal prezintă povestea lui Barney Cashman, un bărbat însurat, gentil și fără experiență în adulter, care vrea să se alăture revoluției sexuale înainte de a fi prea târziu. Piesa lui Neil Simon examinează ce înseamnă să îmbătrânești și ridică întrebarea: “Ce faci atunci când simți că de fapt nu ți-ai trăit viața?”

Neil Simon a fost unul dintre cei mai de succes și efervescenți dramaturgi americani contemporani. A scris peste 30 de piese și scenariu de film, pentru care a avut în total 17 nominalizări la premiile Tony și a câștigat de 3 ori. Printre cele mai cunoscute piese ale sale, unele dintre acestea adaptate și pentru marele ecran, se numără “Desculț în parc”, “Come Blow Your Horn” sau “The Odd Couple”.

Deschidem o nouă stagiune a Teatrului de Artă București și ne bucurăm să anunțăm încă o dată în programul nostru spectacole bine primite de public, dar și premiate de juriile unor festivalului importante din țară. Invităm publicul să se bucure de această deschidere, de bucuria actorilor care pot performa în fața lor, că pot primi aplauze la final și schimba această energie benefică, de gratitudine și recunoștință de ambele părți. Nu știm ce va urma în această toamnă, dacă vom fi nevoiți sau nu să reînchidem sălile de spectacol, însă noi ne facem datoria de artiști, pregătim spectacole, le prezentăm când și unde vom putea și sperăm ca prin efortul nostru să ajutăm publicul să-și mențină optimismul într-o întoarcere la normalitatea vieții cotidiene, care poate fi și aceea a sălilor pline de spectacol. Suntem doctori de suflete și nu părăsim linia întâi.” – declară actorul George Constantinescu, directorul Teatrului de Artă București.

Programul Teatrului de Artă București în luna septembrie este următorul:

Miercuri, 8 septembrie, ora 19:15

URSU’

de A.P. Cehov

Cu: Elena Ariadna Șeulean, Theo Costache, Eduard Cîrlan

Regia: George Constantinescu

Joi, 9 septembrie, ora 19:15

VOYEUR

de Gardner McKay

Cu: Alexandra Ioniță, Tudor Aaron Istodor

Regia: Claudiu Istodor

Scenografia: Iulian Bălțătescu

*Premiul pentru interpretare masculină (Tudor Istodor) la UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice, 2014

Sâmbătă, 11 septembrie, ora 19:15

Incident la graniță

de Kieran Lynn

Cu: Doina Antohi, Pavel Bârsan, Andrei Mateiu

Regia: George Dogaru

Scenografia: Romulus Boicu

*Menţiune specială Doina Antohi la FITIC - Festivalul International de Teatru Independent – Constanța, 2021

**Premiu pentru regie (George Dogaru)la FITIC - Festivalul International de Teatru Independent – Constanța, 2021

Duminică, 12 septembrie, ora 19:15

Un bărbat și mai multe femei

de Leonid Zorin

Cu: Paula Chirilă și George Constantinescu

Regia: Bogdan Hușanu

*Premiul pentru cea mai bună actriță, la Comic 7B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2018

**Premiul pentru cel mai bun spectacol, la Comic 7B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2018

Luni, 13 septembrie, ora 19:15

Șase lecții de dans în șase săptămâni

de Richard Alfieri

Cu: Victoria Cociaș și George Constantinescu

Scenografia: Romulus Boicu

Traducerea, regia și costumele: Lavinia Jemna Oltenau

Coregrafia: Mihai Petre

Marți, 14 septembrie, ora 19:15

Cerere în căsătorie

de A.P Cehov

Cu: Florentina Năstase, George Constantinescu, Valentin Terente

Regia: Victor Olăhuţ

*Premiul pentru cel mai bun spectacol la Comic 7 B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2016

**Premiul pentru cel mai bun actor (George Constantinescu), la Comic 7 B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2016

Miercuri, 15 septembrie, ora 19:15 (avanpremiera)

Joi, 16 septembrie, ora 19:15 (premiera)

Extraconjugal

de Neil Simon

Cu: Andreea Mateiu și George Constantinescu

regia: George Dogaru

*Premiul pentru cea mai bună actriță (Andreea Mateiu), la FITIC - Festivalul International de Teatru Independent – Constanța, 2021

**Premiu pentru regie (George Dogaru)la FITIC - Festivalul International de Teatru Independent – Constanța, 2021

Vineri, 17 septembrie, ora 19:15

Fata din curcubeu

Cu: Marcela Motoc

Text și regie: Lia Bugnar

*Premiul pentru Cea mai bună actriță, la FITIC-Festivalul International de Teatru Independent – Constanta, 2018

**Diplomă de Excelență, la Festivalul Zile si Nopti de Teatru la Braila, 2018

Duminică, 19 septembrie, ora 19:15

O relație deschisă

de Dario Fo și Franca Rame

Cu: Andreea Bibiri și Lucian Pavel

Scenografia: Adrian Pitica

Regia: Ana-Ioana Macaria

* Premiul pentru cea mai bună actriță (Andreea Bibiri), la Festivalul Internațional de Teatru Oradea, 2019

** Premiul pentru cea mai bună regie și

*** Premiul special al juriului pentru Andreea Bibiri, la FITIC 2019

Vineri, 24 septembrie, ora 19:15

Și veni bărbatul la femeie

de Semion Zlotnikov

Cu: Mihaela Sîrbu şi Lucian Pavel

Traducerea și regia: Bogdan Budeș

*Premiul pentru cel mai bun actor – Lucian Pavel și

**Premiul pentru cea mai bună regie, la Comic7B Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2018

***Diplomă de Excelență, la Festivalul Zile și Nopți de Teatru la Brăila, 2017

Duminică, 26 septembrie, ora 19:15

Insomniacii

de Mimi Brănescu

Cu: Liviu Cheloiu, George Constantinescu, Marin Grigore

Regia: Sorin Militaru

Miercuri, 29 septembrie, ora 19:15

O femeie singură

de Dario Fo și Franca Rame

Cu: Andreea Bibiri

Regia: Daniel Grigore-Simion

* Premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină, la Festivalul Național de Comedie de la Galați, 2017

Joi, 30 septembrie, ora 19:15

Șase din 49

de Spiró Győrgy

Cu: Dana Voicu și Liviu Cheloiu

Regia: Alexandru Maftei

*Premiul pentru Cea mai buna actriță – Dana Voicu

**Premiul pentru Cel mai bun actor – Liviu Cheloiu

la Comic 7 B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2017

Mai multe detalii despre program și achiziționarea de bilete sunt disponibile pe https://teatruldearta.ro/

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie
Teatru și film 11 Aprilie 2025, 06:37

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie

„TWST / Things We Said Today” , filmul hibrid la care cineastul Andrei Ujică a început să lucreze în...

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie
Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis
Teatru și film 11 Aprilie 2025, 06:05

Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis anunță premiera spectacolului Aer , după Airswimming de Charlotte Jones, cu inserții documentare de Roxana...

Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis
Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală
Teatru și film 10 Aprilie 2025, 12:40

Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală

Pentru filmul ”Marching in the Dark”/ "Mărşăluind în întuneric ", regizorul indian stabilit...

Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală
Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025
Teatru și film 10 Aprilie 2025, 12:34

Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025

Florin Mihăilescu , unul dintre cei mai talentați și prolifici directori de imagine din cinematografia românească, va...

Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025
Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie
Teatru și film 09 Aprilie 2025, 12:33

Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie

După anunțarea evenimentului Amadeus LIVE , programul de cine-concerte din cadrul celei de-a 24-a ediții a Festivalului...

Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie
Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”
Teatru și film 08 Aprilie 2025, 16:00

Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”

Astăzi, 8 aprilie, de la ora 18:30 , va avea loc vernisajul unei expoziții inedite -  „Erori au...

Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”
Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025
Teatru și film 08 Aprilie 2025, 14:44

Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025

Actorul Pavel Bartoș a primit Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin la Gala Premiilor Uniunii...

Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025
A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul  „Dennis, pericol public”
Teatru și film 07 Aprilie 2025, 10:03

A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul „Dennis, pericol public”

Jay North , actorul care a jucat rolul lui Dennis în serialul de televiziune „Dennis, pericol public​” timp...

A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul „Dennis, pericol public”
Ascultă live

Ascultă live

14:00 - 14:30
IClasă
Ascultă live Radio România Cultural
14:05 - 15:00
TOPUL NOSTRU ...
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
14:00 - 15:00
English 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
13:10 - 15:00
Muzica anilor tăi (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
14:00 - 15:00
De Voie Bună 2
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
11:03 - 15:00
Pulsul Zilei
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
11:03 - 18:00
DE WEEK-END CU RADIO REȘIȚA
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
13:00 - 16:00
Exclusiv FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
14:00 - 15:00
Emisiune în lb. maghiară
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru