A cincea ediție a Festivalului Internațional de Teatru Independent de Comedie COMIC 7 B este gata să înceapă
13 Noiembrie 2020, 15:42
”Comedia bate pandemia”
Festivalul Internațional de Teatru Independent de Comedie COMIC 7 B, primul eveniment dedicat exclusiv teatrului independent la Buzău, a ajuns la cea de-a cincea ediție. Din cauza restricțiilor pandemice, această ediție aniversară se va desfășura exclusiv online, în perioada 14 – 20 noiembrie 2020. Publicul buzoian iubitor de teatru este invitat să urmărească spectacole de comedie excepționale, pe care spectatorii le vor putea vedea pe platforma securizată www.vimeo.com și care, anul acesta, vor fi oferite gratuit. Festivalul va fi completat de un spectacol de improvizație live, două spectacole de teatru pentru copii, dintre care unul realizat live, precum și alte evenimente, tot destinate copiilor și organizate tot online.
Festivalul Internațional de Teatru Independent de Comedie COMIC 7 B s-a adaptat situației speciale pe care o traversează umanitatea și oferă iubitorilor de teatru spectacole de comedie filmate, disponibile prin simpla accesare a unui link. Selecția de anul acesta include, printe altele, spectacole de la Teatrul de Artă București, de la Teatrul Particular Brașov, întâlniri cu actori celebri, teatru și întâlniri cu personajele preferate ale copiilor și câteva surprize. Întreg programul ediției a cincea a COMIC 7 B este disponibil pe pagina de Facebook a festivalului, https://www.facebook.com/comic7b/.
Fiecare spectacol va putea fi văzut numai în ziua în care este programat, în intervalul orar 19.00 – 22.00. Spectacolele și atelierele pentru copii vor fi anunțate separat. Spectacolele pot fi văzute numai în intervalul orar anunțat și nu vor rămâne înregistrate în alte medii, așa că pasionații de teatru sunt invitați să se conecteze în fiecare seară de festival pentru a se bucura de comedie, emoție și artă.
„Am ajuns la prima aniversare ”rotundă”, suntem la a cincea ediție și tocmai acum am fost nevoiți să ne resemnăm cu ideea că nu ne vom vedea față în față cu spectatorii noștri și că trebuie să găsim soluții prin care să ducem mai departe festivalul, oricare ar fi situația cu care ne confruntăm. Așa că am făcut eforturi cu toții și sperăm că reușim și de data asta să le oferim celor care iubesc teatrul momente de bucurie și de relaxare, în care să savureze arta, în cel mai comod fel: de la ei de acasă, din fața calculatorului. Și anul acesta, avem alături Primăria Buzău, căreia îi mulțumim. Așa cum le mulțumim tuturor celor care ne susțin și ne ajută. Comedia bate pandemia,” spune actorul Cristi Martin, producătorul și Directorul Festivalului.
COMIC 7 B debutează cu mult umor sâmbătă, 14 noiembrie, ora 19.00, cu spectacolul ”Incident la graniță”, o premieră la Buzău – ca aproape toate spectacolele de la această ediție – o producție a Teatrului de Artă București, cu Doina Antohi, Andrei Mateiu și Pavel Bârsan.
”Dragi buzoieni, în această perioadă de pandemie, cultura trece prin provocarea de a găsi căi către oameni. Mai mult ca oricând, creativitatea trebuie să ne ajute să găsim soluții și să nu capitulăm. Tocmai de aceea, apreciez inițiativa organizării ediției a V-a a Festivalului Internațional de Teatru Independent de Comedie Comic 7 B Buzău, în perioada 14-20 noiembrie. Primăria Municipiului Buzău și Centrul Cultural ,,Alexandru Marghiloman” susțin festivalul și vă invităm cu drag să vizionați gratuit, online, piese de teatru care dau măștile jos și le înlocuiesc cu zâmbete,” a transmis Primarul Municipiului Buzău, Constantin Toma.
Publicul va putea participa la un spectacol de improvizație live, pe pagina de Facebook COMIC 7 B, susținut de Trupa IDIOT, din Iași, care continuă astfel tradiția anuală a acestui gen de umor la festival, iar actorii vor fi în direct cu spectatorii, împreună cu care vor crea show-ul.
”Noi, cei care încercăm să vă oferim momente de bucurie sufletească prin intermediul festivalului COMIC 7 B, ne bazăm de obicei pe emoția transmisă direct, de actorii de pe scenă către dumneavoastră, spectatorii din sală.Vrem însă să vă aducem frumusețea teatrului chiar și în perioada aceasta grea, în care cu toții ne simțim frustrați că nu putem realiza tot ce ne dorim așa cum ne dorim și știind, totuși, că e obligatoriu să fim lucizi și atenți cu toții, ca să trecem cât mai repede peste momentele acestea și să ne reluăm viețile obișnuite. Așa că vă invităm să vă bucurați de spectacolele de comedie pe care noi le vom oferi online și, în mod excepțional, la această ediție, cu acces gratuit,” spune Irinel Constantinescu-Martin, producător și Director Executiv al festivalului.
Miercuri, 18 noiembrie, de la ora 18.00, copiii sunt așteptați să se conecteze live la spectacolul ”Kids Mim Show”, realizat interactiv de actorii BluParty. Copiii vor putea interacționa cu personajele și cu povestea lor, pentru că actorii vor fi în direct cu ei, pe pe pagina de Facebook a festivalului. De asemenea, vineri, 20 noiembrie, ora 18.00, tot copiii sunt în centrul atenției, pentru că vor putea vedea ”Alice în țara minunilor”, regia Ionuț Ghinea.
Festivalul COMIC 7 B promovează an de an producțiile independente de calitate, umorul de excepție, creația artistică interdisciplinară și multiculturalitatea – pe scurt, conceptul de artă modernă deschisă unui public cât mai larg.
Festivalul Internațional de Teatru Independent de Comedie COMIC 7 B este organizat de Asociația Bulevardul Culturii, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău și cu Centrul Cultural ,,Alexandru Marghiloman”.
Sponsori: Winmarkt, Birou Notarial Vasile Victor & Asociații
Partener eveniment: Dopamine Photo Studio
Parteneri media: Radio România Cultural, Campus Media, Opinia Buzău, Buzău Media, SuperSonic Radio, www.theLavenderist.com