Ascultă Radio România Cultural Live

Știința 360 - „O altfel de educație pentru o altfel de generație” | PODCAST

Foto: Școala Aletheea

28 Mai 2024, 16:46

Anca Nedelcu: „Curriculumul are datoria să fie unul al achizițiilor anterioare, dar are datoria și să fie un curriculum al viitorului!”

Anca Nedelcu este profesor universitar doctor, prodecanul Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității din București, coordonator de doctorat în domeniul Științe ale Educației și a fost invitată a sesiunii de deschidere a conferinței Aletheea „O altfel de educație pentru o altfel de generație”, conferință ajunsă la ediția a 8 a și la care au participat, la invitația profesorilor Aletheea, profesori de la școli publice din București și din afara Capitalei.

O conferință care a abordat o temă nu doar actuală, ci și foarte discutată: „Curriculum relevant pentru elevii de azi și de mâine”, „din perspectiva nevoilor de învățare ale elevilor, care se schimbă de la o generație la alta, a impactului tehnologiei asupra învățării și a instrumentelor necesare elevilor pentru o dezvoltare armonioasă”, după cum au menționat organizatorii.

Anca Nedelcu a absolvit un liceu pedagogic, o facultate cu același profil, un program de master și unul de doctorat în același domeniu. Lucrează în învățământul universitar, dar, în același timp, a fost șef de departament în cadrul uneia dintre cele mai mari organizații nonguvernamentale focalizate pe inițierea și implementarea de proiecte dedicate școlilor, Centrul Educația 2000+, a fost consilier în Ministerul Educației, consultant internațional în cadrul multor proiecte derulate de Banca Mondială, UNICEF, UNESCO, Consiliul Europei A dezvoltat - în colaborare cu studenții săi - un blog academic pentru o școală mai bună, Sucitoruldeminți.ro; împreună cu fiica sa, a scris o carte despre „un an de copilărie”, intitulată Genialii.

Au urmat, apoi, șapte ateliere pe diverse teme, una dintre acestea fiind „Adaptarea curriculumului școlar la nevoile elevilor de azi și de mâine” iar una dintre participante - Cristina Petrescu, profesor pentru învăţământul primar la Şcoala Gimnazială Nr. 192 din Bucureşti și, din 2026, Metodist ISMB.

„Felul în care abordăm curriculumul depinde de profesor. Și-aici intervine formarea noastră inițială și, mai departe, învățarea continuă”, spune Cristina Petrescu, absolventă a Școlii Normale „Elena Cuza”, Bucureşti, apoi a Universității din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei - Departamentul pentru învăţământ primar şi preşcolar, dar și a Masterului ”Formarea formatorilor” din cadrul aceleiași facultăți și universități.

A urmat apoi un Program postuniversitar la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Departamentul de Științe ale Educației și Teach for Romania: Leadership educațional pentru transformare sustenabilă (LETS). A fost, de asemenea, la numeroase cursuri de formare continuă: „De la Debut la succes-Program național de mentorat de inserție profesională a cadrelor didactice”, „Educație interculturală pentru o școală nouă", „Managementul activităților extracurriculare şi nonformale”, ”Dezvoltarea practicilor incluzive pentru copiii cu CES din clasele primare şi de gimnaziu", „Rolul comunicării didactice în gestionarea clasei de elevi”, „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED”, „PROF I-Mentorat de carieră didactică”.

Este autor al auxiliar „Evaluare națională la finalul clasei a IV-a. Limba Și literatura Română. Teste și bareme”, ediția a II-a, Editura Art Educațional, București, 2018, ediția a II-a (avizat MEN 05.01.2018), ediția I 2014.

https://www.art-educational.ro/info/carte/limba-si-literatura-romana-pentru-evaluarea-nationala-clasa-a-iv-a-bareme, co-autor al Manualului de geografie pentru clasa a IV-a, Editura Ascendia Design https://manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20IV-a/Geografie/Uy5DLiBUUkVOQ0FESVMg/#%C3%AEnceput și co-autor „Învățământ primar-Repere metodologice pentru consolidarea achizițiilor anului școlar 2019-2020”, ISBN: 978-606-31-1289-8, Ministerul Educației-Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

A fost evaluator/Membru al Comisiei de aprobare/avizare a auxiliarelor didactice - Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, consultant de specialitate (învățământ primar) - evaluarea calității științifice și didactice a auxiliarului didactic „Școala în culori. Metodă de învățare pentru clasa pregătitoare. Caietul 1”, Editura Art Klett SRL, formator Asociația De-a Arhitectura (Formarea profesorilor îndrumători și a arhitecților voluntari înscrisi în programul „De-a arhitectura în orașul meu” pentru extinderea cursului în anul școlar 2021/2022) și coordonator local, la nivelul unității școlare, al Proiectului Rodawell (Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, VIA University College din Danemarca) https://scoala192.ro/proiectul-rodawell/ și este membru în diverse asociații: De-a Arhitectura; Asociația Europeană a Profesioniștilor din Educație EDUMI.

În fine dar nu în cele din urmă, un alt atelier a fost cel intitulat „Fii mai deștept decât creierul tău: predare - învățare eficientă”, atelier moderat de Grațiela Bălcescu, Coordonator educational Ciclul primar al Școlii Aletheea”. Ea spune că „cel mai înalt munte din lume este COPILUL cu al său dar înnăscut de a ÎNVĂȚA continuu și firesc” (https://aletheea.ro/despre-noi/mesaj-directori/) și că „profesorul nu-ți dă peștele gata prins, profesorul te învață cum să folosești undița”.

Citește și: Sanda Voinea: „Facultatea de Fizică a format oameni care să se poată integra ușor în orice zonă”

Viorel Roman: „Singurul jackpot este într-adevăr a nu juca!”
Știință 13 Martie 2025, 15:58

Viorel Roman: „Singurul jackpot este într-adevăr a nu juca!”

În ceea ce privește abordarea dependenței de jocuri de noroc, încep, de exemplu, cu managementul financiar. Să...

Viorel Roman: „Singurul jackpot este într-adevăr a nu juca!”
Emilian Mihailov: „Toată lumea este familiarizată cu social media, toată lumea utilizează social media. Din păcate, la momentul actual, nu cunoaștem efectele majore ale utilizării în masă ale social media”
Știință 13 Martie 2025, 15:40

Emilian Mihailov: „Toată lumea este familiarizată cu social media, toată lumea utilizează social media. Din păcate, la momentul actual, nu cunoaștem efectele majore ale utilizării în masă ale social media”

Universitatea din București, prin Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, CCEA (htps:// www.ccea.ro/ ) și Institutul de...

Emilian Mihailov: „Toată lumea este familiarizată cu social media, toată lumea utilizează social media. Din păcate, la momentul actual, nu cunoaștem efectele majore ale utilizării în masă ale social media”
SF și antropologie (2)
Știință 13 Martie 2025, 10:00

SF și antropologie (2)

Joi, 13 martie, criticul literar Cătălin Badea-Gheracostea continuă cu partea a doua a eseului dedicat legăturii dintre...

SF și antropologie (2)
Dr.Mădălina Băluță: „Câteva zeci de minute petrecute într-o salină de suprafață sunt echivalente cu câteva ore petrecute într-o salină de adâncime”
Știință 12 Martie 2025, 16:09

Dr.Mădălina Băluță: „Câteva zeci de minute petrecute într-o salină de suprafață sunt echivalente cu câteva ore petrecute într-o salină de adâncime”

Salinoterapia este o formă de terapie alternativă care implică inhalarea aerosolilor salini pentru a promova sănătatea...

Dr.Mădălina Băluță: „Câteva zeci de minute petrecute într-o salină de suprafață sunt echivalente cu câteva ore petrecute într-o salină de adâncime”
Prof.dr.Cătălina Poiană: „Cred că poziția pe care o are medicul în societatea românească este unul dintre motivele pentru care medicii pleacă în străinătate”
Știință 11 Martie 2025, 16:36

Prof.dr.Cătălina Poiană: „Cred că poziția pe care o are medicul în societatea românească este unul dintre motivele pentru care medicii pleacă în străinătate”

Medicii vor o nouă Lege a Sănătății, considerând că legislaţia în vigoare nu mai corespunde nevoilor sistemului...

Prof.dr.Cătălina Poiană: „Cred că poziția pe care o are medicul în societatea românească este unul dintre motivele pentru care medicii pleacă în străinătate”
Raportul de gardă: Vaccinarea HPV reduce cu peste 65% cazurile de cancer de col uterin în Noua Zeelandă. Cea mai mare eficacitate, la persoanele sub 16 ani
Știință 11 Martie 2025, 14:00

Raportul de gardă: Vaccinarea HPV reduce cu peste 65% cazurile de cancer de col uterin în Noua Zeelandă. Cea mai mare eficacitate, la persoanele sub 16 ani

Un  studiu  condus de  Universitatea din Otago , Christchurch arată succesul programului de  vaccinare...

Raportul de gardă: Vaccinarea HPV reduce cu peste 65% cazurile de cancer de col uterin în Noua Zeelandă. Cea mai mare eficacitate, la persoanele sub 16 ani
Antropologie decodată prin bandă desenată
Știință 10 Martie 2025, 19:09

Antropologie decodată prin bandă desenată

Vineri, 7 martie a.c., la Libraria Cărturești Carusel din București a a avut loc vernisajul...

Antropologie decodată prin bandă desenată
Viorel Roman: „Dependența de jocuri de noroc a fost și este un simptom a altui lucru, că e traumă, că e depresie, anxietate, distorsiuni cognitive și așa mai departe...”
Știință 06 Martie 2025, 18:25

Viorel Roman: „Dependența de jocuri de noroc a fost și este un simptom a altui lucru, că e traumă, că e depresie, anxietate, distorsiuni cognitive și așa mai departe...”

De exemplu, iluzia controlului , spune  Viorel Roman , director executiv ALIAT pentru Sănătate mintală si...

Viorel Roman: „Dependența de jocuri de noroc a fost și este un simptom a altui lucru, că e traumă, că e depresie, anxietate, distorsiuni cognitive și așa mai departe...”
Ascultă live

Ascultă live

13:00 - 13:55
RRC Chill
Ascultă live Radio România Cultural
13:00 - 13:20
Radiojurnal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
13:00 - 14:00
Français 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
13:00 - 13:10
Radiojurnal
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
13:00 - 13:05
Ştirile Antenei Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
11:03 - 15:00
Pulsul Zilei
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
13:00 - 13:03
Știri
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
11:03 - 14:00
Pulsul zilei
Ascultă live Radio România Timișoara FM
13:00 - 14:00
Emisiune în lb. germană
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru