ȘTIINȚA 360 – 11 APRILIE 2022 Mielomul multiplu. Simptome. Diagnosticare. Tratament
11 Aprilie 2022, 11:15
Mielomul multiplu reprezintă un tip de cancer de sânge, care se manifestă prin multiplicarea necontrolată a plasmocitelor de la nivelul măduvei osoase. Boala apare de obicei la persoanele de vârstă mijlocie, dar cu toate acestea, rareori este posibil să apară și la copii. Din păcate, afecțiunea este subdiagnosticată în România, deoarece raportându-se la numărul real al pacienţilor din Europa, specialiștii se așteaptă la un număr de cazuri noi diagnosticate între 800 și 1.100 pe an, însă primele evaluări obținute prin înfiinţarea noului registru al pacienţilor cu mielom multiplu, arată că numărul celor diagnosticaţi este sub 500. Subiectul a fost tratat în rubrica de sănătate a emisiunii ȘTIINȚA 360. Un material realizat de Marilena Frâncu.