Ascultă Radio România Cultural Live

Gravura reprezentând Columna lui Traian, realizată de arhitectul și gravorul italian Piranesi a intrat prin donație, în patrimoniul MNIR

01 Martie 2018, 06:52

Ieri Muzeul Național de Istorie  a fost semnat actul de donație a unei piese excepționale - Planșa reprezentând Columna lui Traian, realizată prin tehnica gravurii, în atelierul marelui arhitect și gravor italian Giovani Batista Piranesi.

Obiectul este donat muzeului de către familia domnului Claude G. Matasă chimist, profesor la Universitatea din Illinois unde a predat cursul de biomateriale pentru doctoranzi, fost Consul onorific al României în Florida, Statele Unite ale Americii,.

Gravura a fost realizată spre finalul secolului al XVIII-lea, cu ediții succesive începând din anul 1770. Planșa, care măsoară aproape 3 metri lungime, este realizată din 6 plăci distincte de gravură, unite între ele.

Este un martor deosebit de important pentru trecutul celebrului monument roman, fiind totodată una dintre cele mai cunoscute reprezentări moderne ale columnei, pentru publicul larg. Vizitatorii muzeului, care sunt familiarizați cu această reprezentare din reproducea expusă alături de Copia Columnei lui Traian, vor avea plăcerea de a admira de acum înainte și originalul.

La sfârșitul anului trecut domnul Ernest Oberlander Târnoveanu, directorul MNIR, primește un email prin care i se propunea oferirea acestei gravuri originale, de secol al XVIII-lea, pentru patrimoniul muzeului.

Odată intrată în colecțiile MNIR, gravura  reprezentând Columna lui Traian cu detalii foarte minuțios reprezentate, aflată într-o excelentă stare de conservare, va fi cercetată de de specialiștii muzeului pentru a fi prezentată publicului în expoziția permanentă Copia Columnei lui Traian.

Stelian Pleșoiu prieten al familiei Matasă, a fost mandatat de Netuța Matasă (văduva profesorului), să aducă în România planșa și să semneze actul de donație către Muzeul de Istorie. Stelian Pleșoiu, membru al comunității românești din Chicago, a cunoscut personal, importante nume ale exilului românesc printre care se distinge numele lui Mircea Eliade.

 

Interviuri cu: Ernest Oberlander Târnoveanu, directorul MNIR, Stelian Pleșoiu - mandatarul familiei Matasă care a donat gravura și Andreea Ștefan - muzeograf.

Realizator: Mihaela Ghiță

Prof. univ. dr. Viorel Jinga, Rectorul UMF „Carol Davila” din București: „O treime din medicii de familie rezidenți spun că vor să profeseze la țară”
Știință 03 Septembrie 2024, 14:08

Prof. univ. dr. Viorel Jinga, Rectorul UMF „Carol Davila” din București: „O treime din medicii de familie rezidenți spun că vor să profeseze la țară”

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Fundația Împreună pentru Educație și...

Prof. univ. dr. Viorel Jinga, Rectorul UMF „Carol Davila” din București: „O treime din medicii de familie rezidenți spun că vor să profeseze la țară”
Craiova găzduiește cea de-a XIII-a ediție a Congresului de Medicină școlară și universitară
Știință 02 Septembrie 2024, 10:14

Craiova găzduiește cea de-a XIII-a ediție a Congresului de Medicină școlară și universitară

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova și Societatea Medicilor din   Colectivitățile de Copii și...

Craiova găzduiește cea de-a XIII-a ediție a Congresului de Medicină școlară și universitară
Medic român, selectat în cadrul unei prestigioase organizații internaționale din medicină
Știință 29 August 2024, 16:21

Medic român, selectat în cadrul unei prestigioase organizații internaționale din medicină

Conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian va fi parte din Consiliul Global al Asociației Europene pentru Studiul Diabetului până în...

Medic român, selectat în cadrul unei prestigioase organizații internaționale din medicină
„Cântec de leagăn pentru Polizu” - o campanie Salvați Copiii pentru renovarea Maternității Polizu
Știință 28 August 2024, 14:56

„Cântec de leagăn pentru Polizu” - o campanie Salvați Copiii pentru renovarea Maternității Polizu

Organizaţia Salvaţi Copiii România  a demarat lucrările de renovare și dotare ale Maternității Polizu din...

„Cântec de leagăn pentru Polizu” - o campanie Salvați Copiii pentru renovarea Maternității Polizu
Video Mapping la Oradea pe fațada Pasajului Madach Anuala de artă și știință Neo Art Connect - NAC 2024
Știință 28 August 2024, 08:49

Video Mapping la Oradea pe fațada Pasajului Madach Anuala de artă și știință Neo Art Connect - NAC 2024

Joi, 29 august 2024 , publicul orădean este invitat să descopere o nouă perspectivă asupra orașului în viziunea...

Video Mapping la Oradea pe fațada Pasajului Madach Anuala de artă și știință Neo Art Connect - NAC 2024
Prof. univ. dr. farm. George Burcea: „Studiile clinice sunt sigure, benefice și voluntare”
Știință 27 August 2024, 13:32

Prof. univ. dr. farm. George Burcea: „Studiile clinice sunt sigure, benefice și voluntare”

Studiile clinice presupun adesea abordări științifice complexe cu care pacienții sau aparținătorii nu sunt familiarizați. De...

Prof. univ. dr. farm. George Burcea: „Studiile clinice sunt sigure, benefice și voluntare”
Dr. Corina Zugravu: „Recentrarea pe legume și fructe este cheia sezonului. Vara, oamenii trăiau cu pepene, o salată de roșii și o bucățică de brânză, eventual”
Știință 26 August 2024, 14:04

Dr. Corina Zugravu: „Recentrarea pe legume și fructe este cheia sezonului. Vara, oamenii trăiau cu pepene, o salată de roșii și o bucățică de brânză, eventual”

La temperaturi maxime peste zi care ating sau depășesc 35°C din adăposturile meteorologice, specialiștii definesc starea...

Dr. Corina Zugravu: „Recentrarea pe legume și fructe este cheia sezonului. Vara, oamenii trăiau cu pepene, o salată de roșii și o bucățică de brânză, eventual”
CamperVan Fest, cel mai mare festival dedicat aventurii și vieții outdoor - ”primul festival zero energy dedicat iubitorilor de vanlife, outdoor sau aventuri”
Știință 13 August 2024, 12:57

CamperVan Fest, cel mai mare festival dedicat aventurii și vieții outdoor - ”primul festival zero energy dedicat iubitorilor de vanlife, outdoor sau aventuri”

”Între 15 și 18 August 2024, la Râșnov, împreună cu membrii Comunității CamperVan România,...

CamperVan Fest, cel mai mare festival dedicat aventurii și vieții outdoor - ”primul festival zero energy dedicat iubitorilor de vanlife, outdoor sau aventuri”
Ascultă live

Ascultă live

03:00 - 03:30
Veneticii (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
00:05 - 04:53
RADIO NOCTURNA
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
03:00 - 04:00
English 5
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 06:00
PROGRAM MUZICAL NOCTURN
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru