Dimensiunea științifică a artei: Simona Deaconescu - Dans și inteligența artificială
16 Aprilie 2021, 06:30
Despre dans și inteligenta artificială vorbesc astăzi cu invitata mea din acesată săptămână, Simona Deaconescu, performer, coregraf și film maker.
Acum câteva zile vorbeam cu un amic despre inteligența artificială și cum ar putea fi implicată în fenomenul artistic. Cum ar putea fi învățată să picteze, sau cum ar putea fi învățată să curatorieze, sau să fie critic de artă și așa mai departe. Dar mărturisesc, am rămas uimită când am văzut în internet doi dansatori care dansau foxtrot și imi spuneam privindu-i cât sunt de tehnici și că au o oarecare rigiditate în mișcări. Ca să se devoaleze la final că cei 2 erau roboți, creați în China și ”invățatț” să danseze. Nu știu nici până în ziua de astăzi dacă era un fake sau chiar există acești 2 roboți umanoizi care dansează foxtrot. Dar, mă interesează să știu până unde poate merge tehnologia în actul performativ al dansului? Poate fi ”externalizată” această abilitate a omului către roboți?, Va fi omul augmentat tehnologic astfel încât dansul sa capete alte valențe?
Vom afla ”prognozele” ca artist coregraf ale Simonei Deaconescu, care chiar implementează tehnolgia în dans.
Invitata mea din această săptămână este Simona Deaconescu, coregrafă și regizoare.
Ea explorează corpul în scenarii posibile, în care corpul întâlnește tehnologia, iar coregrafia se extinde dincolo de natura corpului uman. Ea examinează constructe sociale la frontiera între realitatea obiectivă și ficțiune, uneori cu ironie, alteori chiar cu umor negru.
Simona Deaconescu este absolventă a Universitatii de Arta Teatrala și Cinematografie specializarea Coregrafie. În anul 2014 a fondat Tangaj Colectiv și imediat, în anul următor este co-fondatoare a Festivalului Bucharest dance Film Festival.
Fotografii din arhiva Simonei Deaconescu.
Interviu cu Simona Deaconescu, coregrafă și regizoare.
https://www.tangajdance.com/simonadeaconescu/
Realizator Mihaela Ghiță