Dimensiunea științifică a artei: Marius Iancu - Ținutul Buzăului este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat anul acesta - Cum am ajuns fotograful oficial pentru Ținutul Buzăului. Ep. 1
10 Ianuarie 2022, 06:23
”Ținutul Buzăului este cel mai bun lucru ce mi s-a întâmplat anul acesta. Colegii îmi spuneau, atunci când am început să fotografiez, că Ținutul Buzăului nu e un loc, e o experiență, iar după luni bune de umblat pe acolo, pot să confirm că e adevărat. Locuri, animale, mâncare, oameni, proiecte și multe alte întâmplări faine care m-au făcut să-l îndrăgesc imediat.
Am atât de multe lucruri de povestit, încât mi-ar trebui multe articole.”
Sunt cuvintele lui Marius Iancu - fotograful naturalist, anul trecut cam la vremea asta difuzam primele interviuri cu el.
are 31 de ani, s-a născut în București, este inginer geofizician dar a renunțat la această profesie pentru că a vrut să iși dedice mai mult timp pasiunii sale - fotografia. Pe la 20 de ani era fascinat de șerpi și șopârle, a rămas în continuare îndrăgostit de reptile dar și-a diversificat zona de interes și către mamifere și păsări. Așa că, petrece ore în șir, la pândă, pentru a surprinde ciuta, mistrețul, vulpea sau șacalul în cea mai fotogenică ipostază.
In decembrie 2021 Comisia UNESCO a decis la Paris, în urma evaluării, că Ținutul Buzăului merită titlul de Geoparc Global UNESCO. Marius este fotograful oficial pentru Ținutul Buzaului.
https://www.facebook.com/tinutulbuzaului/
Fotografie din arhiva Marius Iancu
Interviu cu Marius Iancu - fotograf naturalist
Realizator Mihaela Ghiță