CONSULTAȚII – 2 MAI 2021 „VACCINURILE NE APROPIE DE FAMILIE”
30 Aprilie 2021, 06:30
Cu ocazia Săptămânii Europene a Imunizării, asociațiile de pacienți reunite sub umbrela Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) au demarat campania online de informare ”Vaccinurile nu sunt doar pentru copii! Nu este niciodată prea târziu să te vaccinezi! Mergi la medic!”. Campania va cuprinde materiale de informare, interviuri video și podcasturi despre vaccinarea adulților și își propune să crească nivelul de informare a populației cu privire la vaccinarea pe durata întregii vieți. Timp de două luni, COPAC va oferi informații despre toate vaccinurile pentru adulți, importanța rapelului, cum se produc vaccinurile sau care sunt recomandările de vaccinare pentru diverse categorii de pacienți. Imunizarea va fi și principalul subiect al emisiunii CONSULTAȚII, difuzată duminică, de la ora 14.30.
Sursă FOTO - https://msmps.gov.md/comunicare/comunicate/