CONSULTAȚII – 16 OCTOMBRIE 2021 - ROMÂNIA ÎN VALUL 4 DE PANDEMIE COVID
15 Octombrie 2021, 16:19
România traversează valul 4 al pandemiei , cel mai puternic și mai agresiv, un val al nevaccinaților, după cum îl numesc specialiștii, în condițiile în care majoritatea cazurilor grave, dar și majoritatea deceselor s-au înregistrat la persoane nevaccinate. În fiecare zi, țara noastră înregistrează recorduri la cazurile de COVID și la decese, în timp ce secțiile de terapie intensivă nu mai fac față numărului de pacienți în stare gravă, care au nevoie de oxigen. Personalul medical este obosit și suprasolicitat, în timp ce încrederea în corpul medical a scăzut, iar oamenii aleg să nu se vaccineze. Părinții sunt îngrijorați și nu știu ce este mai bine să aleagă pentru copii, în timp ce numărul depresiilor și al tentativelor de suicid cresc în rândul adolescenților.
Subiectul vaccinării anti-COVID va fi abordat din nou, în emisiunea CONSULTAȚII, sâmbătă, de la ora 16.30. Realizator Marilena Frâncu.
Sursă FOTO - economica.net