Buletin cosmic - Lucy a plecat într-un voiaj către troienii lui Jupiter
22 Octombrie 2021, 07:00
Știrile pe larg le urmăriți pe www.parsec.ro
- Sâmbătă, o rachetă Atlas V a lansat sonda Lucy spre troienii lui Jupiter –două grupe de asteroizi care împart orbita cu cea a lui Jupiter. În următorii ani, Lucy va survola de două ori Pământul pentru ajustarea traiectoriei, după care va survola 6 asteroizi (un record pentru o sondă interplanetară), din care 5 sunt astfel de troieni joviani, obiecte despre care știm destul de puține lucruri, dar care ne pot furniza mai multe informații despre condițiile existente la începuturile sistemului nostru solar. Din păcate, după lansare, unul dintre cele două panouri solare ale sondei nu s-au desfășurat complet și în prezent NASA investighează problema și impactul ei asupra misiunii.
- Vinerea trecută, capsula Shenzhou-13 a lansat pe orbită un nou echipaj de taikonauți spre stația spațială chineză Tiangong, cu ajutorul unei rachete Changzheng-2F. La câteva ore după lansare, capsula a andocat cu Tianhe, modulul central al stației. Cei trei (Zhai Zhigang, Wang Yaping și Ye Guangfu) vor petrece 6 luni în spațiu, dublu față de recordul precedent, stabilit de echipajul Shenzhou-12, care a revenit pe Pământ în 16 septembrie. Ei vor continua să pregătească stația spațială pentru extinderea care va avea anul viitor, când Tiangong va primi două module permanente.
- Oleg Novitsky, Iulia Peresild și Klim Shipenko au revenit cu bine pe Pământ duminică dimineața, la bordul capsulei Soyuz MS-18. Cu câteva zile înainte de plecare însă, în timpul unor teste ale propulsoarelor Soyuz MS-18, în timp ce capsula era andocată la modulul Nauka, acestea nu s-au oprit decât după ce a fost atinsă limita de combustibil disponibil, lucru ce a afectat orientarea Stației Spațiale Internaționale. Din fericire, propulsoarele de la bordul stației au restabilit imediat orientarea normală și combustibilul consumat nu a afectat revenirea pe Pământ a celor trei ruși.
Foto: https://www.flickr.com/photos/ulalaunch/51595832119/ (sursă: United Launch Alliance)
Rubrică realizată de Claudiu Tănăselia împreună cu Mihaela Ghiță