Anatomia traumei, ”o carte pentru fiecare dintre noi”
18 Iunie 2024, 14:00
”Această carte este pentru fiecare dintre noi, chiar cred că este pentru fiecare dintre noi”, spune Dr. Diana Vasile, autoarea volumului Anatomia traumei (Editura Bookzone), în interviul realizat de Corina Negrea.
”Dr. Diana Vasile este psihoterapeut, psiholog clinician principal și cadru didactic universitar. Din 2013 este președinte și membru fondator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), un ecosistem care formează specialiști în psihoterapia integrativă a traumei, oferind acces la informație științifică publicului larg și soluționând provocări profesionale în mediile organizaționale. Preocupată constant de potențialul de dezvoltare și evoluție al fiecărei persoane în parte, ea militează de peste 25 ani pentru eliberarea resurselor psihice blocate în traumele oamenilor, resurse care pot aduce un plus de bucurie, progres și relații hrănitoare în viețile lor.” (https://bookzone.ro/landings/anatomia-traumei/).
Lansarea cărții a avut loc sâmbătă, 1 iunie a.c., la standul editurii Bookzone, în cadrul Bookfest, Târgul Internațional de Carte.