Vocile memoriei: Un ”sensibil la eleganțe”
23 Mai 2021, 06:25
” Numai ochi și barbă, numai umbre și lumini, ca viziunea stranie a unui rege asirian”- ni-l înfățișează Topîrceanu, colaboratorul lui apropiat. Omul acesta neocolit de ciudățenii și contradicții, insomniac, noctambul și ipohondru este creatorul celei mai importante reviste literare de la noi, apărută după Convorbiri literare și, ca și aceasta, tot în Iași. Același om ce poartă - cum scrie Aderca – ”barba și frizura inculte, deși e atât de sensibil la eleganțe” este partizanul specificului național și adversar de idei al lui Lovinescu și, tot el, critic de o surprinzătoare modernitate. Desigur, e vorba de Garabet Ibrăileanu, de la a cărui naștere se împlinesc astăzi 150 de ani. El este, cum știm, creatorul Vieții românești, revista ce apărea în 1906. Teoreticianul romanului ”comportist”, autorul studiului Spiritului critic în cultura românească este invidios pe lectorul naiv, ce se poate bucura în voie de o pagină literară, liber de constrângerile și obligațiile pe care criticul le are în fața ei. Chinuit de boli reale sau imaginare, Ibrăileanu era insomniacul ce pretindea de la cei ce-l găzduiau în timpul vacanțelor să sucească gâtul cocoșilor pentru a nu fi deranjat dimineața, când, în sfârșit, ațipea. Tot el avea o fobie proverbială de microbi : își dezinfecta palmele cu alcool după fiecare strângere de mână sau trecea, cu același scop, prin flacără capătul dinspre gură al țigării, înainte de a o fuma. Trăia retras, se mărturisea un timid, era un mare admirator al eternului feminin și nu lipsit de succes în fața reprezentantelor lui. Eternul feminin, cel transfigurat în literatură, îl fascina de-a dreptul : putea vorbi- spun contemporanii lui- mult și bine, de pildă, numai despre rochia de bal a Anei Karenina. E semnificativ de altfel că Ibrăileanu își încununează cariera literară creând pesonajul care dă și titlul romanului său, Adela. În înregistrări-document, îl evocă pe Ibrăileanu la Vocile memoriei Demonstene Botez și Petre Pandrea. În cadrul aceleiași emisiuni, mai difuzăm : in memoriam Ion Dichiseanu și un episod memorialistic de Mircea Horia Simionescu.
Emisiunea Vocile memoriei, difuzată duminică 23 mai 2021, ora 22.30. Realizator E. Lucan.
Foto: wikipedia