Veneticii - Nicolas Triboi
29 Iulie 2022, 16:30
Nicolas Triboi e peisagist. Se împarte între satul din Franța și Lunca Gârții, un sat pe lângă Câmpulung Muscel, unde are o casă. Nicolas vorbește o română savuroasă. Nicolas a fost unul dintre primii cu care am stat de vorbă, în iarnă, pentru proiectul Veneticii. Totodată, el este și unul dintre primii oameni la care am văzut decizia de mutare de la oraș la sat. Îmi amintesc foarte clar momentul în care l-am vizitat la Lunca Gârții. Îmi amintesc că am fost extrem de mirată, atunci, fără să am niciun fel de înțelegere pentru o astfel de decizie. Pe Nicolas l-am reîntâlnit într-un proiect al Institutului Francez din București, iar modul lui de a gândi sunetele ca parte din peisaj în ansamblul lui, cred că are încă o influență asupra practicii mele din prezent. De unde și felul în care am folosit înregistrările de teren în emisiunea aceasta.