Turneul Pianul Călător a ajuns, aseară, la Deva
12 Aprilie 2017, 06:42
Turneul Pianul Călător, ediția a VII-a, are loc în perioada 5 aprilie – 4 mai 2017, valsul fiind irezistibila propunere muzicală a pianistului Horia Mihail, care realizează acest turneu însoțit de un pian de concert, pus la dispoziție de Radio România.
La Chișinău, Iași și Piatra Neamț, primele localități de pe traseu, Horia Mihail a fost primit cu multă căldură și entuziasm.
„Parcă am fost la biserică, cu așa stare am plecat. De liniște și pace.” „Ce muzică frumoasă, ce pianist extraordinar. A fost atât de frumos încât aș fi dorit să nu se mai termine.”‘’Valsul chiar este irezistibil, mai ales cântat așa. Nu este vorba despre dans, ci despre o muzică care merge la suflet’’, au spus spectatorii.
Horia Mihail interpretează în acest turneu adevărate bijuterii muzicale ale unor compozitori precum Schubert, Brahms, Dvorak, Chopin, Ravel, Debussy.
Cu detalii Ilie Pintea:
Credit foto: Alexandru Gruian
În această seară Horia Mihail va susține un recital la Casa de cultură din Alba Iulia.