Turneul "Flautul fermecat" ajunge astăzi la Pitești
02 Iunie 2017, 06:17
Cea de-a şaptea ediţie a turneului "Flautul fermecat" continuă astăzi la Centrul Multifuncțional din Pitești. Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, singurul român care cântă pe un flaut Muramatsu din aur şi pianistul Horia Mihail vor prezenta un program alcătuit din pagini semnate de Carl Philipp Emanuel Bach, Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven și François Devienne. Recitalul din această seară începe la ora 19.00. Următoarea oprire a 'Flautului Fermecat' va fi la București, pe scena Ateneului Român, în 7 iunie.