Timpul prezent - Patina și rugina de pe monumente
15 Februarie 2021, 17:35
Ce presupune realizarea monumentelor de for public? Cum se evaluează proiectele înscrise într-un concurs pentru realizarea unei sculpturi sau a unui monument din bani publici? La finalizarea lucrării se face recepția ei? Se verifică dacă îndeplinește cerințele din contract? Vorbim despre toate acestea pornind de la cazul sculptorului Ioan Bolborea, pus sub acuzare pentru înșelăciune, fiindcă ar fi realizat din alamă, în loc de bronz, mai multe monumente din Capitală, prejudiciul ridicîndu-se la suma de aproape 18.000.000 de lei, conform comunicatului Poliției Capitalei. Totul a început în 2017 cînd monumentul “Împăratul Traian“ de pe treptele Muzeului Național de Istorie a fost vandalizat. Statuia a fost trimisă la reparat și atunci s-a observat că nu e din bronz, așa cum era prevăzut în contract, ci din alamă. Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic a depus plîngere penală împotriva sculptorului în 2019 după ce a constatat că patru monumente de for public realizate de Ioan Bolborea sînt din alamă și nu din bronz. Invitata noastră este curatoarea Ioana Ciocan, vicepreședinta Uniunii Artiștilor Plastici din România.
15 februarie 2021, ora 18.00
Realizatori: Adela Greceanu și Matei Martin