Timpul prezent - Miza protestelor mondiale pe tema schimbărilor climatice
23 Septembrie 2019, 17:49
Astăzi are loc la New York summitul ONU pentru acțiuni climatice. În perioada 20-27 septembrie are loc la nivel mondial săptămîna climei, o serie de manifestații prin care se atrage atenția asupra pericolului încălzirii globale și schimbărilor climatice, inițiate de mișcarea „Fridays for Future”, a cărei figură centrală este adolescenta suedeză Greta Thunberg. În urma alegerilor din mai, partidele ecologiste au ajuns a patra forță în Parlamentul European. Ce rol ar putea să-și asume verzii, ce politici de mediu ar trebui gîndite și aplicate de urgență? Ce miză au protestele vizînd schimbările climatice? Care sînt cauzele încălzirii globale și pericolele iminente? Invitatele noastre sînt Ruxadra Ivan, conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București și activistele de mediu Mădălina Scarlat și Diana Negoiță, de la „Fridays for Future” România.
https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/timpul-prezent-miza-protestelor-mondiale-pe-tema-schimb%C4%83rilor-climatice/
23 septembrie 2019, ora 18.30
Realizatori: Adela Greceanu şi Matei Martin