Seară de gală cu Aura Urziceanu, pe 1 decembrie, la Radio România Cultural
29 Noiembrie 2018, 06:00
Horia Moculescu și Radu Croitoru invită publicul la o ediție specială a emisiunii Music Show, dedicată integral unicei interprete de jazz și muzică ușoară – Aura Urziceanu. De Ziua Națională, începând cu ora 22.15, compozitorul Horia Moculescu va vorbi despre originalitatea și destinul internațional al Aurei Urziceanu. Aura cantă cu acuratețea unui instrument. Ea face parte dintre cei care au reușit să se adreseze și simțurilor dar să aibă și abordări foarte evoluate, spune Horia Moculescu, la peste 50 de ani de la prima întalnire cu Aura Urziceanu. Celebra interpreta a fost invitată la prima secțiune de Jazz a Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio – RADIRO 2018, unde a susținut două concerte sold out. În ediția specială de sâmbătă, 1 decembrie, publicul va putea asculta câteva piese cântate live în concertele de la București, melodii celebre ale Aurei Urziceanu dar și cântece de inspirație folclorică între care Sanie cu zurgălăi, Vreau sa vii in viata mea, Jocul Țambalelor, Crez, Ionel, Ionelule, Septembrie (în duet cu Aurelian Andreescu) și multe altele.