Scriitoarea Sarah Perry, în studioul Radio România Cultural
29 Mai 2019, 12:35
Vineri,
31 mai 2019, de la ora 11:00,
autoarea britanică Sarah Perry
va fi invitata Ioanei Bâldea
Constantinescu, în direct, în
emisiunea Orașul vorbește,
de la Radio România Cultural.
Scriitoarea
Sarah Perry vine în România ca invitat special în proiectul „Marea
Britanie – țară invitată de onoare a Salonului Internațional de
Carte Bookfest”. Lansarea celui mai recent roman, ”Melmoth”,
va avea loc vineri, 31 mai, de la
18:30, la standul țării invitate
și va fi moderat de Ioana Bâldea Constantinescu.
Cunoscută
cititorilor români cu îndrăgitul ”Șarpele
din Essex”, o bijuterie literară
în stil neo-victorian, autoarea rămâne în registrul ineditului
stilistic, de data aceasta propunând o poveste gotică postmodernă.
Sarah
Perry s-a născut în Essex, în 1979. A crescut într-o familie cu
puternice convingeri religioase, iar întâlnirea cu arta clasică și
medievală i-a marcat definitiv stilul și temele. A susținut o teză
de doctorat pe tema goticului în literatura lui Iris Murodch. A avut
o bursă de scriere la Gladstone’s Library și la Praga. Primul ei
roman, ”After Me Comes the Flood” (Serpent’s Tail, 2014), s-a
aflat pe lista lungă pentru Guardian First Book Award și Folio
Prize, iar apoi a câștigat East Anglian Book of the Year Award. În
2016 a publicat romanul ”Șarpele din Essex”, care a ajuns
bestseller, iar în 2017 i s-a acordat prestigiosul British Book
Awards Book of the Year. ”Melmoth” se află pe lista lungă a
Dylan Thomas Prize.
Scrierile
autoarei britance au fost traduse în 22 de limbi.
Orașul
Vorbește, emisiunea de cultură
urbană realizată și prezentată de Ioana Bâldea Constantinescu,
este difuzată la Radio România Cultural si pe
www.radioromaniacultural.ro
în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 10:05 la ora 12:00.