Prima zi de şcoală cu Bucuesti FM
12 Septembrie 2017, 10:15
Bucureşti FM şi Compania de Librării Bucureşti s-au ţinut de surprize în prima zi a noului an şcolar. Peste 120 de copii s-au înscris pe bucurestifm.ro în concursul „Ascult Bucureşti FM şi obţin ghiozdanul echipat complet pentru mine şi colegii mei”, iar câştigătoare a ediţiei din acest an a fost clasa a 3-a C din cadrul Şcolii Centrale.
Marius Stoica şi Eugen Vrabie au retrăit emoţiile primei zile de şcoală şi s-au prezentat în faţa celor mici drept noii colegi de clasă. Asta şi pentru că cei doi sunt în prima lor zi de... radio, la Bucureşti FM! A urmat o serie de întrebari-fulger în legatură cu tema de vacanţă şi, spre deliciul copiilor, realizatorii au fost „pedepsiţi” cu locurile din ultima bancă. Copiii s-au descurcat însă excelent şi n-au picat în capcana întrebării „Care este prima cifră din alfabet?”.
Marius şi Eugen au fost simpatici. Dar de astăzi cea mai populară fata dintr-a 3-a C este Eliza Teodora Ciurtin, cea care a acultat BeFM, a participat la concurs şi a câştigat ghiozdane all-inclusive pentru toţi colegii de clasă.
Imaginile din ataşament iţi vor redesena zâmbetul copilariei!
Ia-ţi o pauza şi aminteste-ţi cum era!
https://youtu.be/PImbQma18AE?t=2